Președintele Donald Trump, în dreapta, se întâlnește cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul unei întâlniri în marja Reuniunii Anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, miercuri, 21 ianuarie 2026. (Foto AP/Evan Vucci)
„Consiliul Păcii” al lui Trump ar putea suna ridicol, și poate că așa este. Dar nu este mai ridicol decât afirmația că NATO este un consiliu al păcii.
Această expresie circulă acum în companii respectabile, cu o față serioasă, ca și cum simpla repetiție ar putea-o face adevărată. Nu se poate. NATO nu s-a născut ca un club al păcii, ci ca o alianță militară cu un scop defensiv îngust – în special, pentru a împiedica Uniunea Sovietică să trimită tancuri prin Europa de Vest.
A fost un aranjament disciplinat construit pe descurajare, limite și obiective definite. A funcționat pentru că știa ce este – și ce nu este.
Că NATO a dispărut.
Războiul Rece s-a încheiat. Pactul de la Varșovia s-a dizolvat. Uniunea Sovietică s-a prăbușit. În loc să declare victoria și să se retragă, NATO a făcut opusul. S-a extins. A moralizat. A rătăcit, un pact defensiv fără un inamic clar. Ca majoritatea instituțiilor care își depășesc scopul și caută relevanță, a găsit în schimb probleme.
Alianța se întinde acum până la granița Rusiei, absorbind Finlanda și Suedia în numele „stabilității”, insistând în același timp – împotriva geografiei, istoriei și bunului simț – că acest lucru nu reprezintă o amenințare pentru Moscova. Vorbește limbajul păcii în timp ce operează ca o mașină de presiune permanentă. Numește escaladarea „asigurare”. Numește încercuirea „apărare”. Se autointitulează restrânsă în timp ce finanțează, înarmează și coordonează un război prelungit prin intermediari care a consumat sute de mii de vieți.
Dacă aceasta este pace, este un tip aparte.
Apărătorii NATO insistă că alianța s-a adaptat pur și simplu la o lume în schimbare. Este adevărat, dar adaptarea nu înseamnă întotdeauna îmbunătățire. Misiunea NATO a deviat atât de mult încât acum seamănă mai degrabă cu un mandat itinerant decât cu o alianță bazată pe tratat. Kosovo. Afganistan. Libia. Irak – implicit, dacă nu formal. Fiecare intervenție a fost vândută ca excepțională. Fiecare a devenit precedent. Fiecare a lăsat în urmă ruină fără nicio responsabilitate.
Numai Afganistanul ar fi trebuit să impună o socoteală. Douăzeci de ani, trilioane cheltuite, un stat format din briefing-uri, metrici și iluzii. Când s-a prăbușit, a făcut-o aproape instantaneu. NATO nu a adus stabilitate Afganistanului, ci dependență, confuzie și o retragere atât de dezordonată încât chiar și propriii veterani se chinuie să spună ce a realizat. Alianța nu a învățat nimic, cu excepția modului în care să redenumească eșecul și să meargă mai departe.
Libia a urmat același model. O zonă interzisă zborurilor a fost vândută ca protecție, o schimbare de regim oferită ca garanție. Un stat funcțional a fost redus la un depozit de arme cu steag. Piețele de sclavi s-au întors în Mediterana, dar NATO a mers mai departe. Misiune îndeplinită, ochii înainte, memoria ștearsă.
Războiul din Ucraina a finalizat transformarea. NATO este acum un brand politico-militar a cărui supraviețuire depinde de o confruntare perpetuă. Nu este oficial în război cu Rusia, dar este funcțional inseparabilă de conflict. Antrenează. Aprovizionează. Coordonează. Escaladă centimetric, apoi numește reținerea o virtute. Fiecare nou pachet de arme este încadrat ca defensiv. Fiecare linie roșie traversată este descrisă ca inevitabilă, fiecare negociere amânată ca prematură.
Ni se spune că pacea ar răsplăti agresiunea – cel puțin conform celor care insistă să definească pacea pentru toți ceilalți. Dar războiul fără sfârșit recompensează și ceva: instituții care devin mai bogate, mai zgomotoase și mai puternice cu cât luptele continuă mai mult. NATO nu mai previne războiul, ci îl gestionează, îl reglementează, se asigură că nu se termină prea repede sau prea clar.
Cel mai mare truc al alianței a fost să se redenumească ca o necesitate morală, mai degrabă decât ca o alegere strategică. A pune sub semnul întrebării NATO acum înseamnă a invita acuzații de naivitate sau trădare. Dezbaterea este descurajată. Îndoiala este periculoasă. Organizația care exista odinioară pentru a preveni catastrofa tratează acum catastrofa ca o dovadă a relevanței.
Consiliul pentru Pace propus de Trump este ridicol prin vaguitatea sa. Un comitet de semnături și ceremonii nu va îmblânzi Gaza și nici nu va reordona lumea. Dar cel puțin admite evidentul: sistemul actual nu produce nici stabilitate, nici armonie. Apărătorii NATO nu vor admite asta. Negarea a devenit ideea principală.
NATO este astăzi o abominație – nu pentru că este rău, ci pentru că nu este responsabil. Nu răspunde niciunui electorat, nu absoarbe nicio consecință și nu se confruntă cu nicio clauză de caducitate. Se extinde fără sfârșit, intervine fără încheiere și vorbește pe tonuri diplomatice în timp ce operează prin forță militară. A devenit prea mare pentru a eșua și prea sacră pentru a fi pusă la îndoială.
Pacea nu izvorăște din instituții care necesită justificarea existenței inamicilor. Ea vine din limite, realism și dorința de a se opri.
Dacă „Consiliul Păcii” al lui Trump sună absurd, este pentru că escaladarea a devenit implicită. NATO nu mai este potrivit scopului său. America ar face bine să o abandoneze înainte ca nenumărate alte vieți să se piardă și nenumărate noi justificări să fie fabricate pentru a menține în funcțiune mașinăria morții.
John Mac Ghlionn este un scriitor și cercetător care explorează cultura, societatea și impactul tehnologiei asupra vieții de zi cu zi.
Sursa: Pacea nu izvorăște din instituții care necesită justificarea existenței inamicilor. Ea vine din limite, realism și dorința de a se opri.
Dacă „Consiliul Păcii” al lui Trump sună absurd, este pentru că escaladarea a devenit implicită. NATO nu mai este potrivit scopului său. America ar face bine să o abandoneze înainte ca nenumărate alte vieți să se piardă și nenumărate noi justificări să fie fabricate pentru a menține în funcțiune mașinăria morții.
John Mac Ghlionn este un scriitor și cercetător care explorează cultura, societatea și impactul tehnologiei asupra vieții de zi cu zi.
Sursa: https://thehill.com/opinion/5702494-trump-nato-peace-board/
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
