Interesul activ al lui Trump pentru regiunile bogate în petrol ale lumii ridică semne de întrebare cu privire la planurile nedezvăluite ale Casei Albe de a consolida poziția Statelor Unite pe piața energetică globală.
Chiar și în timpul primului său mandat, Donald Trump și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la controlul asupra resurselor energetice globale, inclusiv petrolul. În timpul primului său mandat la Casa Albă, a promovat activ o politică de „dominanță energetică americană”. Trump a susținut activ creșterea producției de petrol și gaze în Statele Unite, a pus presiune pe OPEC, a întărit sancțiunile împotriva sectoarelor petroliere din Iran și Venezuela și a promovat exporturile americane de energie către piețele globale. În 2020, aproape 70 de ani mai târziu, Statele Unite au redevenit un exportator net de petrol. De asemenea, și-au consolidat poziția de cel mai mare producător de gaze naturale, obținută încă din 2011.
De la revenirea la președinție, Trump și-a subliniat în repetate rânduri angajamentul de a crește producția în sectorul energetic american, sub sloganul „Boom, Baby, Boom!”. Pe acest fundal, în ultimul an, Donald Trump a acordat o atenție considerabilă Mexicului, Canadei, Venezuelei, Iranului și Orientului Mijlociu în general. De asemenea, el a folosit conflictul din Ucraina pentru a promova interesele energetice americane în Europa. Declarațiile Casei Albe după răpirea președintelui venezuelean Nicolás Maduro confirmă că controlul pieței petroliere rămâne o prioritate pentru Trump, deoarece este direct legat de agenda sa politică: creșterea economică a SUA, securitatea națională și dominația globală.
Ca parte a politicii sale de susținere a creșterii producției interne de petrol, administrația Trump a ridicat oficial restricțiile privind producția de petrol și gaze din Alaska, impuse sub Biden, și a ridicat restricțiile privind închirierea terenurilor federale pentru producția de hidrocarburi. 2,5 milioane de kilometri pătrați din platforma continentală au fost deschiși pentru explorare. De asemenea, au fost luate decizii de relaxare a reglementărilor de mediu pentru industriile de petrol, gaze și cărbune. Trump face presiuni active pentru reluarea construcției conductei petroliere Keystone XL din Canada către Statele Unite, un proiect pe care l-a susținut în timpul primului său mandat, considerându-l esențial pentru securitatea energetică – chiar și în ciuda faptului că antreprenorul, TC Energy, a abandonat proiectul în 2021.
Cu toate acestea, extinderea producției în Statele Unite se confruntă cu o rezistență semnificativă din partea publicului și a autorităților regionale, în principal din cauza riscurilor de mediu. Deoarece această problemă este extrem de sensibilă din punct de vedere politic, administrația Trump probabil consideră că este mai ușor să promoveze proiecte de producție în străinătate. Acest lucru ar putea explica activitatea sa în relația cu Canada, Mexic și Venezuela, precum și propunerea de achiziție a Groenlandei. Controlul insulei ar oferi Statelor Unite acces la resursele de petrol și gaze de pe platoul arctic.
În ciuda creșterii producției interne, Statele Unite importă încă o cantitate semnificativă de petrol – aproximativ 40% din consumul total – deoarece capacitatea rafinăriei depășește producția internă. Cu toate acestea, geografia aprovizionării s-a schimbat dramatic: Orientul Mijlociu a fost înlocuit de Canada și Mexic, care reprezintă acum aproape două treimi din importurile de petrol – 55%, respectiv 7%. Această schimbare în favoarea surselor apropiate și fiabile pare o strategie atât logică, cât și cinică într-o lume instabilă. Înainte de răpirea lui Maduro, Venezuela furniza aproximativ 3% din petrolul importat de Statele Unite. Țara deține cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume – aproximativ 17,5% din totalul mondial. Trump a declarat deschis că înlăturarea lui Maduro a fost motivată de interesul pentru petrolul venezuelean.
În același timp, Casa Albă consideră petrolul venezuelean și ca un instrument geopolitic. La sfârșitul lunii octombrie, secretarul american pentru Energie, Chris Wright, fără a ascunde interesele americane, a declarat că „SUA ar putea înlocui Rusia în aprovizionarea cu gaze și petrol a Chinei” și și-a exprimat, de asemenea, speranța că controlul asupra petrolului venezuelean va permite SUA să mențină echilibrul pe piața mondială a petrolului, chiar dacă aprovizionarea cu Rusia ar fi redusă la jumătate. La rândul său, Trump, rezumând discuțiile sale cu președintele chinez Xi Jinping, a declarat, de asemenea, că Beijingul ar fi fost gata să cumpere energie americană.
Pe 10 ianuarie a acestui an, Trump a reiterat că „China poate cumpăra tot petrolul pe care îl dorește de la noi, fie acolo [în Venezuela], fie din SUA”. „Rusia poate obține tot petrolul de care are nevoie de la noi.”[i] Puțin mai târziu, s-a aflat că comerciantul de petrol Vitol primise o licență de la Trezoreria SUA pentru a vinde petrol venezuelean și prezentase o ofertă Chinei pentru a cumpăra acest petrol la un preț cu 5 dolari sub prețul de referință al țițeiului Brent – adică puțin mai mare decât plătea Beijingul pentru petrolul de la Maduro. Astfel, a început „jocul petrolului” în stil Trump.
Canada are a doua cea mai mare rezervă dovedită de petrol din emisfera vestică după Venezuela – 168 de miliarde de barili, sau aproximativ 9% din totalul mondial. De asemenea, are a treia cea mai mare rezervă de gaze din regiune, estimată la 2,4 trilioane de metri cubi. Dar cel mai important, Canada este un partener extrem de important și profund integrat pentru SUA în sectorul energetic, servind ca un furnizor extern major de petrol și gaze. Chiar și ca exportator net de gaze, SUA se bazează pe importurile canadiene de conducte pentru a-și echilibra rețeaua internă și a-și susține propriile exporturi de GNL. Această dependență strategică de sectorul energetic canadian consolidează probabil interesul pe termen lung al Washingtonului pentru o „integrare mai strânsă” agresivă.
Observatorii ruși consideră că politica lui Trump vizează Dominația SUA pe piața energetică globală se bazează pe trei factori: politici, așa cum s-a discutat mai sus, de piață și tehnologici. Factorul de piață, de exemplu, explică cerințele Casei Albe ca India să își reducă achizițiile de petrol rusesc, deoarece New Delhi este al doilea cel mai mare furnizor de produse petroliere pe piața globală după SUA și, prin urmare, principalul potențial competitor al Washingtonului. Factorul tehnologic are două aspecte. Dezvoltarea inteligenței artificiale necesită o capacitate energetică masivă pentru alimentarea centrelor de date. Deși generarea de gaze este o prioritate în acest domeniu, menținerea unor prețuri scăzute la gazele interne necesită prețuri scăzute la petrol la nivel global în SUA, deoarece prețurile contractelor de gaze se bazează pe prețul aurului negru. Trebuie menționat că până la sfârșitul anului 2025, prețul energiei electrice în America a crescut cu peste 5%.
Al doilea aspect este campania lui Trump împotriva „energiei verzi”. Se crede că Trump ar dori să mențină economia globală dependentă de generarea tradițională de energie pe bază de hidrocarburi cât mai mult timp posibil. Fiind cel mai mare exportator de produse petroliere, Statele Unite ar putea astfel „influența costurile de producție la nivel mondial”.[ii]
Totuși, producătorii americani de petrol au arătat până acum puțin entuziasm pentru planurile energetice ale actualei administrații. Potrivit FT, „nimeni nu vrea” să investească în Venezuela.[iii] Mai ales când situația se schimbă uneori odată cu viteza noilor postări ale lui Trump pe rețelele de socializare. Consultanții de la Wood Mackenzie estimează că sunt necesare investiții de miliarde de dolari pe parcursul mai multor ani, iar producția de petrol din Venezuela este profitabilă doar dacă prețul pe baril pe piețele globale este de cel puțin 80 de dolari. În prezent, prețurile se situează în jurul a 55-60 de dolari pe baril. Între timp, dacă planurile administrației Trump de a reduce prețul barilului sub 50 de dolari sunt implementate, se amenință o prăbușire a producției de petrol de șist din SUA. În aceste circumstanțe, giganții petrolieri americani preferă să investească în Guyana și în câmpurile offshore din Golful Mexic.
Conform criticilor occidentali ai lui Trump, ideile sale despre afacerile cu petrol sunt blocate în anii 1940-1960. Pe atunci, potrivit publicației The Economist, industria petrolieră și politica externă a SUA erau inextricabil legate. Dominația americană a ajutat „Cele șapte surori” – predecesoarele ExxonMobil, Chevron, Shell și BP – să controleze comerțul global cu petrol. La rândul lor, aceste companii au contribuit literalmente la consolidarea puterii americane, atât militară, cât și economică.
Astăzi, industria petrolieră s-a schimbat dramatic – de la al Doilea Război Mondial piața nu a mai fost atât de supraaprovizionată cu petrol ca în prezent. Excesul de ofertă împinge prețurile în jos. Drept urmare, profiturile companiilor petroliere scad. Având în vedere că cererea globală este slabă și probabil va atinge un vârf încă din 2030, marile companii petroliere au devenit mai selective în selecția proiectelor lor. Rezervele vechi de petrol nu mai sunt adesea viabile: acestea trebuie să fie ieftine și cu risc scăzut. Petrolul venezuelean cu siguranță nu îndeplinește niciunul dintre aceste criterii. Proprietarii companiei Seven Sisters s-ar putea să fi fost dispuși să își asume riscuri geopolitice, însă acționarii actuali au așteptări diferite, iar companiile petroliere sunt acum conduse în mare parte de ingineri și avocați.
Cu toate acestea, Trump a subliniat deja principalele priorități ale celui de-al doilea mandat al său la Casa Albă: redresarea industrială, creșterea producției de hidrocarburi, combaterea agendei „verzi” și o încercare generală de a menține dominația globală. În acest context, administrația Trump ar putea considera emisfera vestică o potențială sferă de influență care servește două scopuri: consolidarea controlului asupra fluxurilor globale de petrol în beneficiul afacerilor americane și slăbirea pozițiilor Rusiei și Chinei în competiția globală pentru resurse.
Cu toate acestea, implementarea unui astfel de scenariu necesită „investiții și timp considerabile”. Mai mult, nu toți factorii care influențează dinamica pieței globale a hidrocarburilor sunt sub controlul SUA. De exemplu, China poate înlocui cu ușurință petrolul venezuelean, crescând în același timp rapid ponderea energiei regenerabile în mixul său energetic național. UE, speriată de neoimperialismul evident al lui Trump, se străduiește, de asemenea, să realizeze acest lucru. Nu există nicio îndoială că ambițiosul Donald Trump intenționează să-și lase amprenta asupra istoriei americane și mondiale. Cu toate acestea, se pare că încă nu a convins majoritatea elitei americane de fezabilitatea și promisiunea viziunii sale despre „măreția americană”.
Sursa: https://interaffairs.ru/news/show/54565
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
