Liderii europeni își revin treptat după stresul la care au fost supuși Donald Trump, cu pretențiile sale fără precedent și îndrăznețe asupra Groenlandei, care au inclus chiar și amenințări cu o preluare violentă. Mai mult, europenii au fost frapați nu atât de îndrăzneala americană a lui Trump cu „Îl vreau!”, cât de ușurința cu care, și cu o asemenea dispreț față de Europa, actualul președinte american a pus sub semnul întrebării întreaga structură a solidarității transatlantice, atât de atent construită și prețuită în NATO și Uniunea Europeană de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe acest fundal, chiar și amenințarea unui război comercial dur între Washington și UE, încă potențial, și a crizei ucrainene s-au estompat. Toată lumea a văzut cum a fost imediat marginalizată atunci când soarta existențială a celei mai importante alianțe militar-politice a Occidentului a fost brusc pusă în joc: dacă Statele Unite ar prelua cu forța teritoriul de peste mări al Danemarcei, blocul NATO ar deveni instantaneu mai mult ca o casă de cărți, cu potențialul de a se transforma într-un dovleac. În disperare, aliații europeni au strâns rândurile în sprijinul Copenhaga și în respingerea atacurilor americane și – iată! – Washingtonul și-a încetinit atacul.
Discursul excelent al lui Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos din 21 ianuarie, în care promitea să se abțină de la utilizarea forței împotriva insulei râvnite și amenințând că va impune tarife punitive asupra a șase membri ai UE, precum și asupra Regatului Unit și Norvegiei, care au sprijinit activ Danemarca, a atenuat oarecum tensiunile din Europa, dar nu a făcut prea mult pentru a liniști pe nimeni. „Răbdarea și toleranța în Europa sunt la un nivel minim istoric”, a remarcat Politico. Cu toate acestea, liderii UE au considerat „retragerea” lui Trump ca o victorie incontestabilă. La o reuniune de urgență a Consiliului European de la Bruxelles, a doua zi după discursul lui Trump, participanții la summit, care deja luaseră în serios, la insistențele Franței, utilizarea celui mai puternic instrument de sancțiuni al UE – așa-numita „bazooka comercială” – ca contramăsuri împotriva SUA, au decis să evite escaladarea și să încerce încă o dată să găsească un compromis cu ocupantul imprevizibil al Casei Albe. Cu toate acestea, ca și înainte, nu au fost de acord cu privire la cea mai bună strategie de interacțiune cu Trump în viitor. De altfel, Politico citează un fapt demn de remarcat, invocând surse diplomatice: cu o zi înainte, ambasadele europene de la Washington au început să-și coordoneze eforturile pentru a contacta industrii și firme cheie din SUA care ar putea fi afectate de potențialele măsuri de represalii ale UE și pentru a le folosi pentru a-l influența pe Trump. De asemenea, au contactat persoane apropiate lui Trump și republicani care candidează pentru realegere în Congres la alegerile intermediare din SUA din noiembrie. Dorința de a evita escaladarea nu mai este, în acest caz, atât o speranță în rândul liderilor europeni pentru o posibilă renaștere a fostei unități atlantice – printre ei nu prea mai există naivi – cât o dorință de a câștiga timp și de a-și clarifica pozițiile în fața schimbărilor geopolitice rapide. „Întâlnirea discretă de la Bruxelles s-a transformat într-o ceremonie de doliu pentru ordinea mondială în declin care exista de decenii”, notează Politico, nu fără ironie.
Cancelarul Merz însuși a ținut joia trecută, 29 ianuarie, un discurs guvernamental în fața Bundestagului pe tema politicii externe, care a provocat destulă agitație. Liderul german a proclamat public deputaților necesitatea de a se baza mai mult pe „limbajul politicii de putere” în noile condiții geopolitice. Pentru o țară împovărată de un trecut istoric întunecat, acest lucru sună destul de amenințător. „Vom putea să ne realizăm ideile, cel puțin parțial, doar dacă vom învăța să vorbim singuri limbajul politicii de putere, dacă devenim noi înșine o putere europeană”, a insistat Merz. În același timp, cancelarul a făcut apel la aliații europeni să rămână uniți și încrezători în sine, astfel încât Europa să poată deveni o forță independentă în noul sistem global emergent. „Trebuie să ne luăm securitatea în propriile mâini. Acest lucru necesită măsuri de reducere a dependenței – o dependență în care am intrat prea imprudent în ultimii ani și decenii”, a subliniat Merz, fără a defini termenul „dependență”. În opinia sa, Europa nu va putea rezista „unei noi ere de imperialism crescând al marilor puteri” decât dacă îmbrățișează logica unei puteri militare și economice dure.
Cancelarul a remarcat cât de repede se conturează o nouă ordine mondială a marilor puteri și a fost generos cu epitetele sale: „Un vânt puternic bate în lume și îl vom simți în viitorul previzibil”. Ca susținător al atlantismului, el a reiterat, de asemenea, importanța acestuia: „Alianța transatlantică și încrederea transatlantică rămân valoroase în sine, iar pentru noi, în Germania, acest lucru este deosebit de important”.
Totuși, având în vedere poziția actuală a Washingtonului, aceasta pare mai degrabă o remarcă ritualică. Merz, însă, s-a grăbit să precizeze termenii transatlanticismului, afirmând că Germania nu se consideră un vasal politic al Statelor Unite: „Ca democrații, suntem parteneri și aliați, nu subordonați”. Ne întrebăm dacă Trump va fi mulțumit cu „transatlanticismul fără subordonare”.
Este demn de remarcat faptul că cancelarul a promovat și idei de „politică a puterii” în discursul său de la Davos, unde a vorbit despre „o nouă lume a marilor puteri bazată pe forță, putere și, dacă este necesar, violență”. Însă ceea ce Merz gândea când vorbea despre „limbajul politicii de putere” a devenit mai clar la scurt timp după discursul său din Bundestag din aceeași zi, în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul lituanian Inga Ruginienė. De data aceasta, Merz a mers mai departe și a vorbit despre arme nucleare pentru o Europă independentă de Statele Unite. Cancelarul a anunțat că Germania și partenerii săi europeni (citește: Anglia și Franța) negociază o umbrelă nucleară comună. El a subliniat imediat că aceste negocieri se află „într-un stadiu foarte incipient” și au scopul doar de a completa potențialul comun de descurajare nucleară cu Statele Unite. Dar tocmai acest aspect a atras o atenție deosebită și a provocat o rezonanță largă.
Informații despre negocierile nucleare au apărut ocazional în presă înainte, în special pe fondul îndoielilor crescânde ale europenilor cu privire la fiabilitatea apărării americane și al isteriei publice crescânde cu privire la „amenințarea rusească”, dar aceasta a fost prima dată când au primit confirmarea oficială din partea cancelarului. Merz, însă, a adăugat avertismentul că Germania, în conformitate cu dreptul internațional, nu intenționează să dețină propriile arme nucleare. Totuși, aceasta nu înseamnă, a spus el, „că nu vom discuta despre descurajarea nucleară comună cu alte state europene”. În acest sens, merită reamintit faptul că Germania s-a angajat să nu dețină propriile arme nucleare în două tratate internaționale importante – așa-numitul Acord „Doi Plus Patru” privind reunificarea Germaniei din 1990 și Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare, pe care Germania l-a semnat în 1969. Deși Germania nu este o putere nucleară, ca parte a strategiei de descurajare nucleară a NATO, aceasta furnizează avioane de vânătoare care, în caz de atac, ar putea fi înarmate cu bombe atomice americane depozitate în Germania. Se estimează că există aproximativ 20 de focoase cu hidrogen de tip B61-12, modernizate vara trecută și gata de utilizare.
Țara a ridicat în repetate rânduri problema dezvoltării propriei capacități nucleare pe fondul tensiunilor internaționale în creștere. Cu toate acestea, au existat puține discuții pe scară largă. Dar acum a apărut un nou pretext. Frânele de urgență par să fi fost ridicate, iar răspunsurile la dezvăluirile agresive ale lui Merz au venit, în mod previzibil. În special, unul dintre primii care s-au pronunțat a fost cel al Bundeswehr-ului: generalul de brigadă Frank Pieper, într-un interviu acordat revistei Stern, a declarat că Germania are nevoie de propriile arme nucleare tactice. Cu toate acestea, Pieper, care este și directorul de strategie la Colegiul de comandă și stat major al Forțelor Armate Germane, a subliniat că face aceste declarații în nume personal, datorită sensibilității problemei.
Roderich Kiesewetter, expert în politică externă al CDU și membru al Bundestag-ului, cunoscut pentru opiniile sale rusofobe, s-a alăturat și el discuției. Într-un interviu acordat RTL și NTV, el a susținut, de asemenea, dezvoltarea unei umbrele nucleare care să implice aliații europeni. „Cred cu tărie că umbrela nucleară americană nu ar trebui pusă la îndoială, dar în umbra ei, este important să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă americanii ar ceda cererii Rusiei de a elimina armele nucleare din Europa.” „Prin urmare, este logic să luăm în considerare participarea Germaniei la o soluție europeană. Dar nu ar trebui să discutăm public cine anume ar putea face acest lucru și cum”, a spus Kiesewetter evaziv.
Președintele Comisiei de Apărare a Bundestagului, Thomas Röwekamp (CDU), „exclude categoric posibilitatea producerii de arme nucleare în Germania sau a dotării trupelor noastre cu arme nucleare.” „Am afirmat acest lucru clar. Dar trebuie să fie clar și faptul că noi, în Europa, împreună cu partenerii noștri, trebuie să ne putem apăra împotriva amenințării nucleare.”
Unul dintre guru-ii politicii externe germane, fostul ministru german de externe Joschka Fischer (în guvernul cancelarului Gerhard Schröder), a îndemnat la prudență în problema nucleară. „Cred că este o greșeală gravă din partea Germaniei să considere armele nucleare ca o problemă națională”, a declarat politicianul Partidului Verde pentru ziarul Tagesspiegel. Cu toate acestea, el a recunoscut și necesitatea ca Berlinul să coopereze cu partenerii săi în crearea unei capacități nucleare europene independente de SUA: „Europa trebuie să facă acest lucru deoarece garanțiile de securitate americane sunt în prezent incerte”, a subliniat Fischer.
Problema a fost abordată și în mediul academic, unde, s-ar putea crede, istoria militară tragică a Germaniei ar trebui amintită mai bine decât oricine altcineva. „Problema nucleară se află în centrul suveranității naționale a statului. Germania trebuie să se confrunte și ea cu această problemă”, a declarat Harald Biermann, președintele Haus der Haus der Haus din Bonn.
„Trebuie să discutăm urgent despre apărarea Germaniei cu arme nucleare proprii sau europene”, este de acord Joachim Krause, care a predat mulți ani la Institutul pentru Politica de Securitate al Universității din Kiel.
Experții consideră dezvoltarea rapidă a unei bombe atomice germane complet fezabilă, deoarece există tot potențialul necesar – oameni de știință și ingineri, echipamente și materiale nucleare. „Din punct de vedere tehnic, crearea unei bombe atomice germane nu ar fi dificilă”, a spus Rainer Moormann, un chimist care a petrecut peste treizeci de ani cercetând tehnologia nucleară la Centrul de Cercetare Jülich. El a afirmat, de asemenea, că îmbogățirea uraniului este deja în curs de desfășurare la uzina de îmbogățire din Gronau. Producerea de uraniu de calitate militară acolo ar necesita doar modificări minore. „Tot ce ar fi necesar este un număr suficient de centrifuge. Dar avem suficientă experiență în acest domeniu în Germania.” Moormann a prezis: „Vom putea crea o bombă atomică în termen de trei ani.” Conform altor estimări ale experților, capacitatea de îmbogățire de la Gronau este capabilă să producă aproximativ 17 tone de uraniu de calitate militară pe an, ceea ce ar fi suficient pentru aproximativ 340 de focoase nucleare. Nu mai puțin important și de rău augur este faptul că „din cauza tensiunilor cu Rusia”, țări precum Finlanda, Suedia și Polonia iau în considerare și ele dezvoltarea propriilor sisteme de apărare nucleară și, prin urmare, ar putea coopera cu germanii.
Pe scurt, militarizarea Germaniei, precum și a Europei în ansamblu, și propaganda militară fanatică au dat roade, iar acum dezbaterea nucleară s-a intensificat. Morală? Mai este nevoie de vreo altă morală? Totul este evident, poate chiar și fără una. Un lucru este clar: capacul „cutiei Pandorei” nucleare a fost deja ridicat.
Sursa: https://interaffairs.ru/news/show/54611
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
