Dr. Michael Rubin susține că abandonarea repetată a partenerilor de către Washington nu mai este o excepție, ci o trăsătură definitorie a politicii SUA. El indică sacrificiile kurzilor sirieni împotriva ISIS, prăbușirea guvernului afgan după un calendar de retragere învechit, sprijinul șovăitor care i-a costat pe ucraineni vieți și precedente anterioare, cum ar fi ruperea legăturilor formale cu Taiwanul. Rubin extinde modelul la dinamica indo-pakistaneză, politica din Somaliland și modul în care Danemarca a fost tratată în contextul disputelor din Groenlanda. Concluzia este dură: aliații ar trebui să își asume angajamentele SUA, deoarece acestea se pot evapora atunci când stimulentele politice se schimbă.
Nimeni nu ar trebui să se mai alieze cu Statele Unite vreodată
Pe 27 octombrie 2019, președintele Donald Trump a anunțat moartea liderului Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi. El și-a asumat întregul merit pentru victorie. „La ordinul meu, în calitate de comandant-șef al Statelor Unite, i-am șters califatul, 100%”, a spus el.
Soldați americani, repartizați în Batalionul 1, Regimentul 64 Blindate, Brigada 1 Blindată de Luptă, Divizia 3 Infanterie, execută trageri de artilerie cu tancuri M1A2 Abrams în timpul exercițiului Combined Resolve V, la Comandamentul Întrunit Multinațional de Antrenament al Armatei a 7-a din Grafenwoehr, Germania, pe 8 octombrie 2015. Exercițiul Combined Resolve este conceput pentru a exersa forța aliniată regional a Armatei SUA în zona de responsabilitate a Comandamentului European al SUA, cu antrenament multinațional la toate eșaloanele. Vor participa aproximativ 4.600 de participanți din 13 națiuni partenere NATO și europene. Exercițiul implică aproximativ 2.000 de soldați americani și 2.600 de națiuni NATO și Partener pentru Pace. Combined Resolve este un exercițiu preplanificat care nu se încadrează în Operațiunea Atlantic Resolve. Acest exercițiu va antrena participanții să funcționeze împreună într-un mediu întrunit, multinațional și integrat și va antrena forțele rotative ale SUA pentru a fi mai flexibile, mai agile și pentru a opera mai bine alături de aliații noștri NATO. (Fotografie a Armatei SUA realizată de specialistul în informații vizuale Gertrud Zach/publicată)
O mare parte din luptele împotriva Statului Islamic au avut loc ca parte a unui parteneriat unic: Statele Unite au furnizat puterea aeriană, dar Unitățile de Protecție a Poporului (YPG), principala miliție kurdă siriană, au fost cele care au purtat luptele la sol. Acestea nu numai că au rupt asediul Statului Islamic asupra orașului Kobane, dar au salvat și multe dintre fetele și femeile yazidite din Irak după ce peshmerga finanțată de SUA a lui Masoud Barzani a fugit. Peste 10.000 de luptători kurzi sirieni au murit luptând împotriva Statului Islamic în Siria și Irak; mai puțin de zece americani au pierit în aceeași luptă.
Dacă Statele Unite nu s-ar fi aliat cu kurzii sirieni, este probabil ca fie Statul Islamic să controleze în continuare teritoriul, fie alte sute de americani să piară luptând împotriva lui.
Aliați abandonați
Acest fapt face ca abandonarea gratuită a kurzilor de către Trump să fie și mai rușinoasă. Trump a apărat abandonarea sugerând că kurzii acționau doar egoist. „Kurzii au fost plătiți cu sume enorme de bani, li s-a oferit petrol și alte lucruri, așa că făceau asta mai mult pentru ei înșiși decât făceau asta pentru noi”, a explicat el. Acest lucru este fals. Dacă kurzii ar fi căutat doar câștig material, ar fi acționat așa cum a făcut președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, când a căutat să profite de pe urma Statului Islamic.
Trădarea gratuită, dacă nu chiar veselă, a kurzilor sirieni este acum regula în politica americană, mai degrabă decât excepția. Rușinea cu care Trump și trimisul său, Tom Barrack, își spală mâinile de kurzi, dând practic undă verde măcelului, oferă un avertisment pentru toate celelalte grupuri care, în viitor, ar putea lua în considerare legarea soartei lor de cooperarea antiteroristă sau geopolitică cu Statele Unite.
Trădarea americană: Cazul Taiwanului
Cu siguranță, trădarea nu este o noutate în politica externă a SUA.
Pe 15 decembrie 1978, la Washington și, simultan, în dimineața următoare la Beijing, Statele Unite și China au anunțat că vor stabili relații oficiale care să înceapă în ziua de Anul Nou și că Statele Unite își vor rupe simultan relațiile cu Taiwanul, un aliat de lungă durată.
Deși restabilirea relațiilor a avut loc sub conducerea președintelui Jimmy Carter, geneza sa a fost bipartizană. Henry Kissinger, consilier pentru securitate națională din era lui Nixon și Ford, a lansat ideea că o astfel de trădare era sofisticată.
Nici măcar republicanii, însă, nu au putut suporta trădarea adusă Taiwanului. George H.W. Bush, ambasador la ONU și atât persoană de legătură cu Republica Populară Chineză, cât și director al Agenției Centrale de Informații sub Ford, a scris în Washington Post că a deplâns cum „pentru prima dată în istoria noastră, un guvern american în timp de pace a renunțat la un tratat cu un aliat fără motiv de beneficiu”. Nici Bush nu a fost singurul care a fost tulburat. Împotriva dorințelor lui Carter, senatorul Ted Kennedy, un democrat liberal care a cerut cândva recunoașterea Republicii Populare în cadrul Națiunilor Unite, a condus Legea Relațiilor cu Taiwanul pentru a se asigura că Taiwanul se poate apăra în ciuda abandonării.
Carter nu ar fi trebuit să rupă relațiile cu Taiwanul; disponibilitatea sa de a rupe legăturile atât de curând, cu criza din Strâmtoarea Taiwan proaspătă în amintiri, era la vremea respectivă o excepție de la regulă, dar astăzi este genul de abandon gratuit și imoral al aliaților care se maschează drept politică externă sofisticată. În toate privințele, cu excepția personalității, Carter a fost Trump-ul primordial.
Cazul Afganistanului
În timp ce Kennedy și președintele de atunci, Ronald Reagan, s-au asigurat că Taiwanul a primit arme, Armata Națională Afgană nu a avut același noroc.
Acordul președintelui Donald Trump din 29 februarie 2020 a trădat un guvern afgan ales, chiar dacă defectuos. Prin stabilirea unei date de încheiere a misiunii afgane, Departamentul de Stat a semnalat că talibanii ar putea rezista mai mult decât Statele Unite.
Prăbușirea guvernului afgan rezultată era previzibilă. Talibanii nu au acceptat niciodată să facă parte dintr-un guvern de coaliție și nici să-și bazeze legitimitatea pe urne. În 1996, talibanii au atacat Kabulul pe fondul negocierilor, iar 2021 nu a făcut excepție.
Un tanc M1A1 Abrams al Armatei SUA trage în cadrul exercițiului Eager Lion 2024 în Zona de Antrenament 5, Iordania, 13 mai 2024. Eager Lion 24 este un exercițiu multilateral, cu 33 de națiuni participante, găzduit de Regatul Hașemit al Iordaniei, conceput pentru a face schimb de expertiză militară și a îmbunătăți interoperabilitatea între națiunile partenere și considerat piatra de temelie a unei relații militare mai ample a SUA cu Forțele Armate Iordaniene. Iordania este unul dintre cei mai puternici și mai fiabili parteneri ai Comandamentului Central al SUA în subregiunea Levant. (Fotografie a Armatei SUA realizată de Spc. Nataja Ford)
Administrația Biden nu numai că i-a împuternicit pe talibani și a trădat o generație de femei și fete afgane, dar apoi a refuzat să le permită bărbaților pe care Statele Unite îi recalificaseră să lupte singure, preferând să abandoneze armamentul talibanilor decât să permită Armatei Naționale Afganistanului să lupte autonom. Decizia lui Biden și apoi a lui Trump de a lăsa interpreții în urmă a fost trădarea supremă, deoarece, practic, le-a semnat condamnările la moarte.
Trump a fost aproape încântat când i-a abandonat pe ucraineni, ca să nu mai vorbim de faptul că reținerea armelor sau încetinirea livrărilor promise s-au tradus direct în moartea a mii de soldați și civili ucraineni. În timp ce echipa lui Biden a limitat, de asemenea, livrările de arme către Ucraina, susținătorii MAGA ai lui Trump păreau să savureze șocul trădării.
Cazul Indiei
Trădarea Indiei de către Trump pentru a îmbrățișa un sponsor al terorismului precum Pakistanul rămâne inexplicabilă, dincolo de adularea sa față de generalul pakistanez Asim Munir. Respingerea continuă a Somaliei de către secretarul de stat Marco Rubio în favoarea unei Somalii cu înclinații spre China sugerează că trădarea este profundă pe tot parcursul celei de-a doua administrații a lui Trump.
Apoi este Groenlanda
Acțiunile lui Trump cu privire la Groenlanda se încadrează în tiparul lipsei de respect gratuite față de aliați. Poate că Trump a blufat întotdeauna în legătură cu anexarea forțată a Groenlandei și a vrut doar ca Danemarca și NATO să-și ia apărarea mai în serios.
Indiferent de situație, Danemarca a fost printre cei mai loiali și proactivi aliați ai SUA. A desfășurat trupe nu doar în Afganistan, ci și în Irak, într-un moment în care multe țări europene s-au opus; a comandat chiar misiunea NATO în Irak între 2020 și 2022 și a participat la Coaliția Globală pentru Înfrângerea Statului Islamic.
În timp ce o țară precum Slovenia subminează politica antiteroristă a SUA și se deda la cea mai polemică semnalizare a virtuții climatice, Danemarca a fost întotdeauna o putere mai sobră și mai responsabilă. Într-adevăr, având în vedere modul în care miniștrii britanici au scurs informații americane, loialitatea și claritatea morală a Danemarcei au făcut-o probabil cel mai important aliat NATO al Americii.
A trata Copenhaga așa cum a făcut-o Trump este de neiertat, la fel de bizar ca o ipotetică amenințare australiană de a invada Noua Zeelandă.
Probleme de tipar pentru aliații SUA
Tiparul este clar. Alierea unei puteri mici cu Statele Unite ar putea fi sinucigașă. Chiar și aliații consacrați ar trebui să fie precauți. Mulți susținători ai Israelului îl aplaudă pe Trump pentru sprijinul său față de statul evreu, dar nu există nicio garanție că parteneriatul de astăzi va însemna sprijin și mâine, mai ales dacă prețul este suficient de mare pentru Erdoğan, șeicul qatarez Tamim al-Thani sau prințul moștenitor Muhammad Bin Salman.
Simplu spus, deși parteneriatul SUA-Israel poate părea puternic, acesta nu a mai fost atât de slab de la primul mandat al președintelui Dwight D. Eisenhower.
Alianțele sunt căsnicii cu suișurile și coborâșurile lor. Statele Unite sunt acum o țară divorțată, cu doctrina lor strategică bazată pe aventuri de-o noapte. Poate că pot plăti pentru viitoare favoruri cu ora, ziua sau anul, dar cei mai eligibili parteneri vor privi acum Statele Unite cu dezgust. Aliații americani au mers mai departe.
Chiar și după ce Trump va pleca, moștenirea lui va fi lecția: A te alia cu Statele Unite este o nebunie strategică.
Despre autor: Dr. Michael Rubin
Michael Rubin este cercetător senior la Institutul American de Întreprinderi și director de analiză politică la Forumul Orientului Mijlociu. Opiniile și punctele de vedere exprimate sunt ale sale. Fost oficial al Pentagonului, Dr. Rubin a trăit în Iranul post-revoluționar, Yemen și atât în Irakul de dinainte, cât și în cel postbelic. De asemenea, a petrecut timp cu talibanii înainte de 11 septembrie. Timp de mai bine de un deceniu, a predat cursuri pe mare în Cornul Africii și în Orientul Mijlociu, acoperind conflicte, cultură și terorism unităților Marinei și Pușcașilor Marini a SUA desfășurate. Opiniile exprimate sunt ale autorului.
Sursa: https://www.19fortyfive.com/2026/01/to-ally-with-the-united-states-is-a-big-mistake/
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
