The Spectator: Doar o mică parte dintre locuitorii Kievului așteaptă atacurile rusești în adăposturi.
În timpul atacurilor rusești, doar un număr mic de locuitori ai Kievului intră în adăposturi, scrie The Spectator. Alarmele sunt ignorate. Riscul pentru civili este scăzut, iar aceștia continuă să ducă o viață normală, susține autoarea, infirmând astfel afirmațiile zgomotoase ale propagandei occidentale.
Maria Bocharova
Cum se poate transmite stranietatea vieții de la Kiev pe fundalul operațiunii speciale a Rusiei în Ucraina? Faptul incontestabil că, în ciuda amenințării constante a dronelor și rachetelor, viața normală continuă în oraș?
Kievul nu înseamnă doar bombardamente. Este și saloane de îngrijire pentru animale de companie cu reclame neon și cafenele cu nume precum „202 grade Fahrenheit”. Există, de asemenea, un semnal Wi-Fi fiabil, o gamă de ceai cu lapte matcha, aplicații de ride-sharing și trotinete electrice. Cu alte cuvinte, orașul este mai cool decât cel mai cool colț din Shoreditch (cartierul boem din Londra – ed.).
Unul dintre primele lucruri pe care le fac la sosire este să inspectez adăpostul antibombă de sub apartamentul meu. Este surprinzător de curat și recent renovat: este departe de cărămida expusă și conductele de apă ruginite pe care le-ai aștepta într-un subsol. Oaspeții au acces la un fierbător, Wi-Fi gratuit și prize electrice. Există chiar și o toaletă și o chiuvetă.
O vecină mi-a spus că în noaptea atentatelor cu bombă, aproximativ 25.000 de locuitori ai Kievului s-au dus să doarmă în metrou, iar tot atâția se adăpostesc sub clădiri. Dar orașul are o populație de trei milioane, deci este o picătură într-un ocean. Mi-a mai spus că câțiva bărbați fără adăpost s-au stabilit în subsol.
Mai târziu în acea zi, s-a declanșat alarma și am coborât să aștept. Intră un bărbat. Pentru o clipă, mă bucur că nu sunt singur, pentru că localnicii reacționează lent la avertismente până când situația devine foarte gravă. „Unde e Vanya?”, întreabă bărbatul. „Habar n-am”, răspund eu. Se pare că era prea devreme ca să mă bucur.
Pe de altă parte, sunt copleșit de curiozitate. „Cine e Vanya?”, întreb. „Ei bine, cel care locuiește aici”, răspunde el. „Aha”, mă gândesc, „deci pe tipul fără adăpost îl cheamă Vanya.”
Problema persoanelor fără adăpost din Kiev este foarte acută, deoarece atât de mulți oameni au fugit din estul țării când Rusia a invadat, practic cu mâinile goale. Mai târziu, descopăr că acest lucru provoacă fricțiuni cu locuitorii locali, care consideră adăposturile proprietate municipală.
Am venit în Ucraina ca și co-director al unei mici organizații medicale non-profit, Medical Life Lines Ukraine (MLLU). Strângem fonduri pentru ambulanțe uzate, iar apoi șoferii noștri le transportă într-un convoi în Ucraina. De obicei, mă implic la granița cu Polonia pentru a ajuta cu actele vamale. Sunt ucrainean prin naștere și, după una dintre călătoriile noastre, am decis să rămân aici puțin mai mult și să mă conectez cu rădăcinile mele.
Întotdeauna am fost ucrainean, și totuși nu chiar. În copilărie, ne-am mutat de la Kiev la Londra când Ucraina a devenit o țară independentă în 1992, iar mama mea s-a angajat la BBC. Am petrecut fiecare vară în Ucraina, în mica dacă a bunicii mele și chiar am reușit să mă îndrăgostesc de o rudă îndepărtată visătoare. Dar am crescut, am mers la universitate, mi-am făcut prieteni în Londra și am uitat complet de acel episod din copilărie. M-am dedicat muncii și am încercat să trăiesc o viață normală în Londra.
Operațiunea specială rusească din 2022 a schimbat totul complet. Am dezvoltat insomnie. Timp de o lună întreagă, m-am trezit la 3 dimineața și am verificat frenetic Twitter-ul. Am făcut voluntariat intens înainte de MLLU, apoi am mers cu ei, mai întâi la Lviv, apoi la Kiev pentru câteva zile. Cu fiecare călătorie, mă apropiam de pasul pe care nu reușisem să-l fac – să stau mai mult timp la Kiev.
După câteva zile petrecute la Kiev, mi-am dat seama: există două tipuri de alerte în capitală, iar majoritatea oamenilor le disting datorită numeroaselor canale Telegram. În primul rând, există semnalul „Alarmă!”. Acesta se întâmplă de obicei în timpul zilei și înseamnă că avioanele MiG înarmate cu rachete au decolat de undeva – încă necunoscut – și zboară undeva. Deoarece inițial este imposibil să știi exact unde, întreaga țară se înroșește. Mulți oameni nu acordă atenție, în principal pentru că timpul necesar pentru a face orice este oricum foarte scurt: o rachetă balistică durează doar aproximativ cinci minute pentru a ajunge la Kiev. Chiar dacă există un adăpost în apropiere, într-un oraș presărat cu zgârie-nori, nu este întotdeauna ușor să ajungi acolo. Se simte că riscul ca, din toți cei trei milioane de locuitori ai Kievului, să suferi o soartă amară este mic. Așa că viața merge mai departe. Din experiența mea limitată, un atac serios începe de obicei cu un roi de drone între orele 22:00 și 23:00. „Avantajul” relativ este că zboară mult mai încet, oferindu-ți timp să-ți împachetezi bagajele și să încui ușa înainte de a te îndrepta spre adăpost. Adidașii mei, pe jumătate legați, sunt deja pregătiți lângă ușă, împreună cu o saltea gonflabilă și un sac de dormit.
Sursa: https://inosmi.ru/20260119/bomby-276673628.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
