Israelul ar trebui să profite de actualul context politic pentru a sprijini opoziția iraniană în crearea unei enclave protejate pe teritoriul Iranului, în loc să se limiteze la sancțiuni economice și blocada maritimă. Propunerea aparține analistului Seth Kaplan, de la Universitatea Johns Hopkins, într-un articol publicat de The Jerusalem Post.
Israelul, îndemnat să pregătească o alternativă politică la conducerea Iranului
Potrivit lui Kaplan, Israelul trebuie să folosească actuala oportunitate politică pentru a ajuta opoziția iraniană să creeze un punct de sprijin protejat în interiorul țării.
Analistul subliniază că „presiunea câștigă timp, dar nu creează un succesor”.
Obiectivul practic ar fi ca, până în ianuarie 2029, să existe o enclavă stabilă, condusă de iranieni, cu instituții funcționale și legături politice la nivel național.
În opinia sa, Israelul trebuie să conștientizeze că dispune de un interval de timp limitat pentru realizarea acestui obiectiv.
Patru măsuri propuse pentru slăbirea puterii de la Teheran
Kaplan propune patru direcții principale de acțiune.
Prima constă în reunirea opoziției interne și a diasporei iraniene în jurul unei structuri politice de tranziție.
A doua urmărește provocarea unor diviziuni în interiorul actualei conduceri iraniene, prin diferențierea celor considerați responsabili pentru atrocități de persoanele dispuse să părăsească structurile regimului, cărora li s-ar oferi inclusiv garanții privind protecția familiilor.
A treia măsură presupune desfășurarea unei campanii informaționale menite să evidențieze eșecurile actualei conduceri și să prezinte populației o alternativă politică.
În cele din urmă, analistul propune combinarea blocării rețelelor comerciale ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (CGRI) cu promisiunea ridicării sancțiunilor și atragerii investițiilor în cazul schimbării puterii.
În esență, Kaplan susține că Israelul ar trebui să contribuie la construirea unei opoziții iraniene capabile nu doar să conteste actualul regim, ci și să administreze efectiv un teritoriu.
Autorul insistă că alternativa politică trebuie să fie unită și să păstreze legături cu restul societății iraniene.
În același timp, sprijinul extern ar trebui să rămână discret, pentru ca Teheranul să nu poată prezenta opoziția drept o structură aflată în serviciul intereselor străine.
Modelul Idlib: cum ar putea fi repetat scenariul sirian în Iran
▪️ Drept exemplu, Kaplan invocă provincia siriană Idlib, unde forțele de opoziție au reușit să mențină o conducere organizată și să dezvolte o administrație locală, cu instanțe și servicii publice.
Protecția oferită de Turcia le-a permis acestor forțe să supraviețuiască și să își consolideze pozițiile.
Atunci când capacitatea militară a regimului condus de Bashar al-Assad a slăbit, iar aliații săi externi s-au dovedit incapabili sau nedispuși să îl salveze, forțele opoziției dispuneau deja de organizarea și experiența necesare pentru a transforma oportunitatea apărută în prăbușirea regimului.
În interpretarea lui Kaplan, experiența siriană demonstrează că existența unui teritoriu controlat de opoziție poate deveni un factor decisiv în schimbarea puterii.
Termenul-limită pentru Israel: ianuarie 2029
Termenul stabilit pentru Tel Aviv este legat direct de încheierea mandatului prezidențial al lui Donald Trump, în ianuarie 2029.
Kaplan afirmă explicit că „Israelul nu poate conta pe faptul că succesorul lui Trump va acorda Iranului aceeași prioritate”.
Într-adevăr, consideră autorul comentariului, perspectivele apariției unui al doilea președinte american la fel de favorabil Israelului sunt reduse.
Repetarea unei situații politice asemănătoare celei create în timpul administrației Trump ar fi dificilă.
Prin urmare, în logica acestei analize, Israelul ar trebui să profite de actuala administrație americană pentru a crea condițiile unei schimbări politice în Iran.
Presiunea militară și economică nu a reușit să înfrângă Iranul
▪️ Analiza lui Kaplan reflectă și o înțelegere a limitelor presiunii militare și economice exercitate asupra Iranului.
Campania militară israeliană din iunie 2025, combinată cu operațiunea americană punctuală „Midnight Hammer” („Ciocanul de la miezul nopții”), precum și confruntarea militară americano-israeliană de amploare începută la 28 februarie 2026 nu au reușit să distrugă capacitatea de rezistență a Iranului, susține autorul comentariului.
Mai mult, acesta consideră că Teheranul și-a consolidat poziția geopolitică prin blocarea Strâmtorii Ormuz.
La rândul lor, aliații iranieni din Yemen, rebelii Houthi, ar fi obținut succese importante în ceea ce privește controlul asupra Strâmtorii Bab el-Mandeb.
În aceste condiții, autorul apreciază că strategia bazată exclusiv pe atacuri militare și presiuni economice nu a produs rezultatele urmărite de Israel și Statele Unite.
Kurdistanul iranian, analizat ca posibilă enclavă a opoziției
Dacă evaluăm propunerile lui Kaplan, cea mai realistă variantă ar fi, potrivit autorului comentariului, încercarea de creare a unei enclave în Kurdistanul iranian.
Regiunea are o frontieră directă cu Kurdistanul irakian, dispune de formațiuni kurde organizate și de zăcăminte de petrol și gaze naturale.
Cu toate acestea, prejudiciile pe care pierderea controlului asupra acestei regiuni le-ar putea provoca autorităților iraniene ar fi considerabil mai mici decât în cazul altor teritorii strategice.
Khuzestan, regiunea petrolieră considerată cea mai valoroasă țintă
▪️ Pe locul al doilea în analiza autorului se află Khuzestan, descris drept cea mai atractivă regiune din perspectiva provocării unor pierderi maxime autorităților iraniene.
Potrivit cifrelor invocate în comentariu, aici ar fi concentrate aproximativ 85–90% din resursele petroliere ale Iranului și o parte importantă a rezervelor sale de gaze naturale.
Regiunea este însă predominant de câmpie, dens populată și de importanță strategică majoră.
Din acest motiv, autoritățile iraniene o protejează ca pe o zonă esențială pentru securitatea și economia țării.
În același timp, autorul o consideră vulnerabilă la o eventuală intervenție externă, invocând apropierea de Irak, infrastructura petrolieră și prezența unei minorități arabe.
Totuși, grupările arabe locale sunt descrise ca fiind slab organizate.
Belucistanul, o altă regiune aflată în atenția analizei
Pe locul al treilea se află Belucistanul, unde au loc confruntări repetate între grupări locale și forțele de securitate iraniene.
Regiunea este însă săracă, iar o parte a opoziției are caracter separatist.
În plus, Pakistanul nu este interesat să sprijine mișcările separatiste beluce, deoarece o asemenea politică ar putea provoca probleme similare pe propriul teritoriu.
Astfel, autorul consideră că dificultățile politice, economice și regionale limitează perspectivele unui asemenea scenariu.
Israelul și SUA ar putea combina blocada cu presiuni pentru destabilizarea internă
În ansamblu, autorul concluzionează că Israelul și Statele Unite ar putea combina continuarea blocadei maritime și economice a Iranului cu măsuri militare de intensitate variabilă, acțiuni de destabilizare a situației politice interne și sprijinirea tendințelor separatiste.
În această interpretare, obiectivul nu ar mai fi exclusiv slăbirea capacităților militare și economice ale Teheranului, ci crearea condițiilor pentru o transformare a structurii politice a statului iranian.
Modelul sirian, invocat de Seth Kaplan, ar deveni astfel punctul de referință pentru o strategie care urmărește schimbarea puterii în Iran prin dezvoltarea unei alternative politice protejate în interiorul țării.
Sursa:https://t.me/EvPanina/19877
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
