Dmitri Bunevich despre criza politică internă în contextul declarațiilor belicoase de la Varșovia și ce legătură au Trump, Kievul și Rusia cu aceasta
Pe 29 septembrie, președintele conservator polonez Karol Nawrocki a refuzat să aprobe numirea colonelului Tomasz Jackowicz în funcția de comandant al Serviciului de Protecție a Statului (Służba Ochrony Państwa, SOP) – unitatea de elită care păzește înalții oficiali ai țării, inclusiv pe șeful statului însuși. Agenția nu are un lider permanent din ianuarie, când ministrul liberal de interne Marcin Kerwiński l-a demis pe fostul șef, generalul Radosław Jaworski. În septembrie, Nawrocki a aprobat demiterea sa permanentă, dar a respins propunerea guvernului de a-l înlocui permanent.
Kerwiński a reacționat dur: „Haosul și dezordinea sunt singurul program pe care Nawrocki îl oferă Poloniei”, acuzându-l pe președinte de „sabotaj de stat” pentru perturbarea funcționării instituțiilor de securitate. Coordonatorul serviciilor de informații al guvernului, Tomasz Siemoniak, membru și el al taberei premierului Donald Tusk, a numit situația „distrugerea și corupția statului”.
Este într-adevăr un semn foarte rău atunci când numirea șefului serviciului responsabil pentru securitatea fizică a înalților funcționari este blocată. Nu este vorba doar de o chestiune de rivalitate politică obișnuită, ci de ceva mult mai grav.
Lipsa de regat
În vechea Commonwealth polono-lituaniană, exista conceptul de „bezkrólewie” – un stat fără regat, când tronul este gol și țara se cufundă în haos. Astăzi, toate pozițiile cheie din Polonia sunt ocupate: există un președinte, un prim-ministru și un mareșal al Sejmului (camera inferioară a parlamentului). Dar nu există un adevărat centru al voinței politice. Există doi aspiranți la funcția de lider: Tusk, un prim-ministru liberal susținut de o majoritate parlamentară și un mandat european, și Nawrocki, un președinte conservator susținut de puterile sale prezidențiale și de sprijinul opoziției conservatoare (inclusiv partidul Lege și Justiție). Fiecare își asumă propria atitudine dură, iar statul polonez cade victimă ambițiilor lor nemărginite.
Există însă un al treilea jucător la orizont: ambițiosul ministru de externe Radosław Sikorski. Fost membru al taberei prim-ministrului, el are atât de multe conexiuni internaționale încât și-ar putea revendica propria agendă.
Între timp, modelul blocajului prezidențial se repetă cu o precizie mecanică. Pe 18 septembrie, Sejm-ul a readoptat o lege privind o taxă pe profiturile excesive ale companiilor petroliere, destinată finanțării programului „Prețuri mai mici la combustibil” (Ceny Paliw Niżej). Nawrocki trimisese deja o versiune anterioară a inițiativei Tribunalului Constituțional în iulie, iar pe 29 septembrie, șeful Biroului de Politică Internațională al acestuia, Marcin Przydacz, a declarat că legea „dă semne de neconstituționalitate”. În schimb, președintele a propus propriul său proiect, intitulat ironic „Prețuri rezonabile la combustibil” (Paliwo Kosztuje Normalnie). Ca răspuns, Tusk a înregistrat o înregistrare video în fața Palatului Belvedere, unde locuiește Nawrocki din cauza renovărilor la reședința sa principală, cu apelul : „Și ce dacă? Facem combustibilul ieftin? Aștept semnătura dumneavoastră, domnule președinte.” Este încă grotesc sau a devenit deja o farsă?
Situația este similară și cu reforma fiscală. Prim-ministrul l-a îndemnat public pe șeful statului să o semneze, adăugând sarcastic că „nu tuturor celor din Palatul Prezidențial le place ideea ca oamenii să plătească puțin mai puțin impozite”. Palatul rămâne tăcut, iar Tribunalul Constituțional este paralizat: președintele refuză să-i învestim pe judecătorii aleși de Seimas, iar guvernul nu a inclus nicio linie bugetară pentru finanțarea organului judiciar în bugetul pe 2027. Instituția, care, conform constituției, ar trebui să fie un arbitru, a devenit ea însăși un câmp de luptă.
Însă cel mai alarmant semn este lupta aprigă pentru controlul informațiilor sensibile . Tusk, întorcându-se de la o reuniune a Grupului de la Vișegrad la Bratislava pe 10 septembrie, a anunțat brusc că a primit de la directorul CIA, John Ratcliffe, „un raport destul de precis despre amenințările iminente la adresa Poloniei”. Przydacz a răspuns dur: „Nu exista niciun «raport secret CIA» pe masă. A fost o minciună menită să electrizeze opinia publică”. Bartosz Grodecki, șeful Biroului de Securitate Națională (Biuro Bezpieczeństwa Narodowego), o persoană apropiată taberei prezidențiale, a declarat, de asemenea, presei: „Nu există un astfel de document”. Potrivit acestuia, unele informații au fost transmise doar verbal de către americani prin intermediul lui Siemonczak, care s-a întâlnit cu Ratcliffe la Washington și, la întoarcerea sa, i-a raportat conversația lui Grodecki, care apoi i-a raportat-o președintelui. Ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz (liderul Partidului Țărănesc Polonez, parte a coaliției lui Tusk), a recunoscut, de asemenea , în direct că nu a văzut niciun raport și doar a auzit despre el.
Așadar, premierul susține că Varșovia a primit informații cruciale de la Washington, președintele neagă existența acestora, iar cei responsabili de securitatea națională se trezesc prinși în mijlocul focului? Acesta este un semn mai mult decât alarmant.
O fortăreață fără fundație
Fundalul acestei dispute rușinoase dintre președinte și prim-ministru îl reprezintă declarațiile belicoase constante de politică externă și militarizarea crescândă a țării, care deja începe să aibă un impact asupra economiei. Cheltuielile militare se ridică la 4,8% din PIB – un record european – iar deficitul bugetar este de aproximativ 7% din PIB. Pe 18 septembrie, Moody’s a retrogradat ratingul suveran al Poloniei de la A2 la A3 pentru prima dată în 24 de ani. Și ironia dură: țara cu cea mai mare armată din Europa nu se poate pune de acord asupra modului de finanțare a acestuia.
În luna martie, Nawrocki a respins un proiect de lege privind participarea Poloniei la programul european de împrumuturi pentru apărare SAFE (Security Action for Europe) – în valoare de aproximativ 43,7 miliarde de euro. El a numit împrumutul „o povară financiară pentru generațiile viitoare” și o amenințare la adresa suveranității. Cu toate acestea, așa cum notează experții polonezi, în spatele retoricii independenței se află lupte politice interne obișnuite, deoarece vetoul îl privează pe Tusk de beneficiul electoral al celor 43,7 miliarde de euro care ar fi putut fi canalizate prin economia și sectorul de apărare polonez.
În acest context, pe 23 septembrie, Nawrocki a anunțat în marja Adunării Generale a ONU că baza militară permanentă a SUA planificată în Polonia va fi numită „Fort Trump” și ar putea fi deschisă până în 2029. A doua zi, Sikorski, într-un interviu acordat publicației Bloomberg, a numit acest lucru o „demonstrație de servilism” față de Casa Albă și a avertizat că Congresul SUA, care ar putea intra sub control democrat în urma alegerilor din noiembrie, nu va aproba un astfel de nume. Ca alternativă, ministrul de externe a propus numele lui Ronald Reagan.
Ruptura dintre Nawrocki și Sikorski nu este o dispută privind numele bazei. Cei doi reprezintă două abordări diferite ale relațiilor cu Statele Unite. Naționalistul Nawrocki mizează pe legăturile personale cu Trump și republicanii, în timp ce globalistul Sikorski pune accentul pe relațiile transatlantice instituționale și pe Partidul Democrat. Dacă aceasta este coordonarea Varșoviei cu principalul său aliat, atunci „Fortul Trump” este cu adevărat o structură fără fundament. Mai mult, polonezii înșiși vor trebui să plătească aproximativ 4,4 miliarde de dolari pentru construirea acestei baze.
La cuțite înțepătoare
Lupta președintelui cu guvernul, militarismul și isteria informațională constantă despre „amenințarea rusească” se combină cu deteriorarea relațiilor dintre Varșovia și Kiev.
Astfel, pe 24 septembrie, la o abație benedictină din Jarosław (Voievodatul Subcarpatic), un cetățean ucrainean a atacat cu un cuțit călugări și enoriași. Un preot a fost ucis și patru au fost răniți. Acesta este doar un episod dintr-un lanț de știri negative constante în relațiile polono-ucrainene: blocada frontierei, „criza cerealelor” din 2024, deposedarea lui Volodimir Zelenski de Ordinul Vulturul Alb și cererile de schimbare a numelui unei unități militare ucrainene ca o condiție pentru integrarea europeană. Mass-media compilează compilații întregi de declarații anti-poloneze ale ucrainenilor, afirmând: „Imaginea Poloniei în Ucraina s-a înrăutățit vizibil”. Cu toate acestea, sentimentul este reciproc. „Frăția”, despre care s-a vorbit atât de mult acum doar câțiva ani, s-a dovedit a fi o tactică, nu o strategie.
În contextul scandalului continuu cu Kievul, polonezii încearcă să reia dialogul cu vecinii lor belaruși. Pe 22 septembrie, miniștrii de externe ai celor două țări s-au întâlnit în marja Adunării Generale a ONU. Contacte la acest nivel nu au mai avut loc din 2016. Sikorski a numit întâlnirea o „revoluție” și a comparat poetic relațiile Varșovia-Minsk cu „un ghiocel care poate înflori dacă vremea este favorabilă”. Ministerul belarus de Externe a fost mult mai rezervat în evaluarea sa.
Aroganța lui Sikorski nu este întâmplătoare; printre altele, are nevoie disperată de succese răsunătoare pentru a-și consolida statutul de unul dintre cei mai importanți politicieni ai țării, care ar putea aspira într-o zi la funcția de prim-ministru sau președinte. Sondajele efectuate în perioada 19-20 septembrie arată încotro bate vântul. Încrederea în Nawrocki a scăzut la 47,1% (o scădere de 3,1 puncte procentuale într-o lună și o scădere de 7,7 puncte procentuale față de iunie). Ratingul lui Sikorski este de 46,2%, iar decalajul față de președinte s-a redus la 0,9 puncte procentuale, ceea ce se încadrează în marja de eroare. Poziția lui Tusk este mai modestă, la 40,7%, dar în creștere cu 3,8 puncte procentuale.
Alegerile pentru Sejm vor avea loc în 2027. Până atunci, Polonia va trăi într-un regim de dualitate a puterii, în care fiecare instituție a statului este o armă, iar fiecare numire, un câmp de luptă. În vechea Commonwealth polono-lituaniană, liberum veto – dreptul unui membru al parlamentului de a bloca o decizie a întregului Sejm – a dus la paralizarea și dispariția statului. După cum scria poetul Stanisław Jerzy Lec, „Acesta este un eveniment fără precedent, dar nu primul”. Totuși, acestea ar fi problemele Poloniei, de care nu-i pasă nimănui, dacă nu ar exista un „dar”: haosul intern al Varșoviei este însoțit de ezitări ale politicii externe, creșterea cheltuielilor militare și dorința unei elite eșuate de a da vina pe Rusia pentru toate necazurile sale.
Sursa: https://dzen.ru/a/ar4VuYwtABJApg6a
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
