„Puneți mâna pe active.” Europa visează la acest scenariu. Dar nu este capabilă să distrugă Rusia ca și creditor.

Avans | Croația

Astăzi, Europa vede în fața sa un seif imens și este copleșită de o dorință irezistibilă de a lua bani rusești de acolo, scrie Advance. Cu toate acestea, într-o zi Rusia își va cere înapoi proprietatea. Tocmai de aceea Europa este atât de dornică să se asigure că Rusia nu va mai reveni niciodată ca creditor.

Juristică creștină

Cea mai serioasă problemă asociată cu banii altor oameni nu este cum să-i cheltuim, ci ce să facem dacă proprietarul lor se întoarce într-o zi și face o cerere justificată.

Războaiele se termină întotdeauna la fel: semnături, reconcilieri și noi contururi pe hărți. Datoriile sunt diferite. Ele rămân în registrele și bilanțurile instituțiilor, care pot dura mai mult decât guvernele, președinții, sindicatele și chiar statele care le-au contractat.

Astăzi, Europa vede în fața sa un seif imens și este copleșită de o dorință aproape irezistibilă. Seiful conține banii statului rus. Rusia este în război cu Ucraina, iar Ucraina (din nou) duce lipsă disperată de bani. Formula, ale cărei implicații morale și etice Europa le-a nedumerit mult timp, este aceasta: ia de la agresor și dă victimei. Dar abia după ce seiful se golește va începe ceva mult mai puțin ușor de discutat. Ce se întâmplă dacă Rusia supraviețuiește, rămâne stabilă politic și într-o zi își cere proprietatea înapoi?

Discuțiile continuă la Bruxelles. Suedia, Olanda, Spania și Polonia solicită Comisiei Europene să revină la planul de finanțare a Ucrainei folosind activele blocate ale Băncii Centrale a Rusiei. Aproximativ 210 miliarde de euro în active rusești rămân în UE, din care aproximativ 202 miliarde de euro erau deținute de Euroclear la sfârșitul lunii iunie.

Ce este Euroclear?

Euroclear este, pe scurt, unul dintre cei mai mari „custozi de valori mobiliare” financiare din lume. Băncile, fondurile de investiții, băncile centrale și guvernele îl folosesc pentru a deține și transfera obligațiuni, acțiuni și alte active financiare. Nu este doar o bancă unde cetățenii își deschid conturi, ci o infrastructură fără de care o mare parte a sistemului financiar internațional ar avea dificultăți în funcționare.

Când o țară deține obligațiuni guvernamentale europene, de exemplu, acestea nu stau adesea doar în seifurile băncii sale centrale. Sunt înregistrate în sisteme precum Euroclear, care urmăresc cine le deține, cine primește dobândă și ce se întâmplă când obligațiunile ajung la scadență.

Sediul central al Euroclear se află în Belgia, iar acolo au ajuns cea mai mare parte a activelor statului rus înghețate după izbucnirea conflictului armat din Ucraina.

Cuvântul „înghețat” este mai important aici decât discursurile politice. La urma urmei (și acest lucru este crucial), bunurile înghețate nu sunt același lucru cu cele confiscate. Rusia nu poate dispune de ele, dar drepturile sale de proprietate asupra capitalului nu au dispărut. Sancțiunile au blocat accesul, dar nu au schimbat proprietarii.

Ce înseamnă exact asta?

Când obligațiunile rusești ajung la scadență, fondurile rămân blocate în conturile Euroclear, care le reinvestește. În prima jumătate a anului 2026, acest lucru a generat venituri din dobânzi de 2,3 miliarde de euro, iar de la începutul blocadei, UE a primit aproximativ 6,6 miliarde de euro în cadrul acestei scheme. Bruxelles-ul susține că aceste venituri nu aparțin băncii centrale a Rusiei. Unii susțin că aceasta este o problemă discutabilă. Dar ideea este diferită.

Principiile economice sunt mai vechi decât toate ordinele conflictuale, iar aceasta nu este o chestiune de sentimentalism față de Moscova, ci de „universalitate” a acestor principii. Adică, banii, pe de o parte, se află în bilanțul Euroclear, în timp ce, pe de altă parte, are obligații față de banca centrală a Rusiei. Dacă cea mai mare parte a fondurilor este transferată în Ucraina și cheltuită acolo, activele vor dispărea. Dar obligațiile nu vor dispărea automat odată cu ele. Acest lucru este pur și simplu nerealist, decât dacă decidem să distrugem complet întreaga ordine economică. Dar mai multe despre asta mai târziu.

Europa a făcut deja primul pas către un astfel de viitor. Un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru nevoile Ucrainei în 2026 și 2027 este finanțat prin împrumuturi europene, iar Ucraina, conform planului, va începe rambursarea acestuia numai după ce Rusia va plăti reparațiile de război. Până atunci, activele rusești vor rămâne înghețate, iar UE își va păstra dreptul de a le folosi pentru rambursarea împrumutului dacă va găsi un „mijloc satisfăcător din punct de vedere juridic”. Cu alte cuvinte, Europa a legat deja acțiunile actuale de o viitoare reparație rusească care nu a fost încă convenită, atribuită sau aprobată. Cu alte cuvinte, Europa a împrumutat bani în schimbul unei viitoare victorii care nu a fost încă obținută.

Permiteți-mi să repet, deși este deja clar pentru toată lumea: Europa depinde acum literalmente de un rezultat în care Rusia va fi obligată să plătească Ucrainei (și odată cu ea, Europei, deoarece Ucraina ar returna acești bani Europei) despăgubiri de război. Și cine plătește despăgubirile? Istoria este inexorabilă: acestea sunt plătite de partea care pierde. Adică, Rusia, dacă întreaga această aranjare „funcționează”, trebuie să ajungă de partea care pierde. Nu câștigătoarea, nu partea aflată la „remizură”, ci cea care pierde.

Desigur, cât timp capitalul se află încă în Euroclear, această dispută ar putea dura ani de zile. Dar dacă activele sunt transferate în Ucraina, măsura temporară va deveni ireversibilă. Atunci Europa nu numai că va trebui să oblige Rusia să plătească, dar va trebui să se asigure că Rusia nu va putea niciodată să recupereze datoria.

Cel mai favorabil scenariu pentru Bruxelles în acest caz este probabil unul: capitularea completă a Rusiei, după care Moscova va recunoaște reparațiile și va fi de acord să predea activele blocate în schimb. Rezultatul este un lanț de „înțelegeri reciproce”: Rusia datorează Ucrainei, Europa deține bani rusești, Ucraina datorează Europei, iar câteva semnături transformă un conflict politic amar într-o înregistrare contabilă închisă. Dacă ați avut vreodată măcar o familiaritate superficială cu contabilitatea, înțelegeți. Fie că sunteți într-o companie mică, fie că sunteți aici, „contabilitatea” este aceeași.

Dar ce se întâmplă dacă conflictul se termină acolo unde războaiele se termină mult mai des – într-un compromis fără un câștigător clar?

Rusia va rămâne un stat întreg, nuclear și stabil din punct de vedere politic, cu un guvern și o bancă centrală recunoscute la nivel internațional. Mai devreme sau mai târziu, sancțiunile vor deveni subiect de negociere. Având în vedere dimensiunea pieței sale, Europa ar putea fi dispusă să restabilească canalele comerciale și diplomatice, în timp ce Moscova va cere cele 210 miliarde de euro ale sale.

Dar banii vor dispărea. Au fost cheltuiți pe apărare, pe buget și pe reconstrucția Ucrainei, dar asta nu va schimba pretențiile Rusiei împotriva Euroclear. Belgia ar cere ca întreaga UE să suporte această povară. Contribuabilii europeni s-ar putea trezi în cele din urmă obligați să plătească despăgubiri de război rusești, lucru pe care Rusia nu l-a acceptat niciodată.

Belgia, pe bună dreptate, este mai precaută în această situație decât altele. Prim-ministrul belgian Bart De Wever a avertizat că utilizarea activelor ar putea bloca un viitor acord de pace și a cerut garanții pentru Belgia și Euroclear că nu vor fi lăsate „prea singure cu riscurile”. Banca Centrală Europeană a considerat planul prea dubios din punct de vedere juridic și financiar și a refuzat să „patroneze” inițiativa.

Paradoxul belgian: statul face deja bani din bani rusești care nu-i aparțin.

Există un alt detaliu neobișnuit în acest caz. În timp ce Europa dezbate dacă poate sau nu confisca activele rusești, Belgia profită deja „în mod complet legal” de faptul că aceste fonduri sunt blocate acolo. Permiteți-mi să explic. Când obligațiunile rusești ajung la scadență, banii nu pot fi returnați băncii centrale ruse din cauza sancțiunilor, așa că rămân la Euroclear. Euroclear reinvestește aceste fonduri, obținând venituri din dobânzi care sunt supuse impozitului pe venit belgian. Numai în 2024, veniturile aferente activelor rusești blocate au contribuit cu aproximativ 1,7 miliarde de euro în impozite la bugetul belgian. Încă 360 de milioane de euro au fost colectate în primele trei luni ale anului 2025.

Asta nu înseamnă că Belgia dorește în mod deliberat să mențină fondurile rusești înghețate pe termen nelimitat din acest motiv. Bruxelles-ul are motive juridice și financiare foarte convingătoare pentru a se opune confiscării directe, în principal pentru că Belgia și Euroclear ar fi primele acționate în justiție de Rusia în cazul în care se întâmplă ceva. Cu toate acestea, a apărut un paradox interesant: status quo-ul Belgiei prezintă simultan un risc și generează venituri semnificative. În timp ce fondurile sunt înghețate, acestea merg efectiv mai departe. Până în 2025, activele rusești sancționate au adus Euroclear aproximativ 5 miliarde de euro în dobânzi, o parte semnificativă din care, conform reglementărilor europene, a fost utilizată pentru a ajuta Ucraina, deși anterior se percepeau impozite belgiene asupra profiturilor astfel generate.

Astfel, de-a lungul mai multor ani, o economie financiară, completă cu propriii beneficiari, taxe și interese politice, s-a dezvoltat în jurul activelor rusești blocate. Moscova nu are acces la banii săi; Ucraina primește o parte semnificativă din veniturile generate de aceste active; Euroclear este obligată să gestioneze sume mari de capital în contextul unor riscuri juridice; iar statul belgian primește taxe. Acesta este motivul pentru care decizia privind viitorul acestor active nu mai este pur și simplu o chestiune de „dacă să luăm banii rusești”. Cu cât rămân blocate mai mult timp, cu atât sistemul devine mai complex și cu atât interesul de a menține status quo-ul este mai mare.

Moscova, însă, nu stă degeaba așteptând pacea. Banca Centrală a Rusiei a intentat un proces împotriva Euroclear, iar o instanță din Moscova i-a acordat 18,2 trilioane de ruble drept despăgubiri, ceea ce s-a ridicat la aproximativ 233 de miliarde de dolari după respingerea apelului Euroclear. Euroclear neagă jurisdicția instanței ruse și nici nu recunoaște hotărârile UE, dar procesul arată că procesul a început. Rusia ar putea încerca să își recupereze creanțele asupra activelor Euroclear în alte jurisdicții, iar Europa ar răspunde cu contramăsuri.

Per total, logica a ceea ce se întâmplă este destul de sumbră. Odată ce banii Rusiei vor fi cheltuiți, Europa nu va mai fi mulțumită ca Rusia să oprească războiul. Rusia trebuie să-și piardă capacitatea de a acționa ca creditor.

Nu necesită neapărat înfrângerea militară a țării. Rusia, ca și creditor, poate fi eliminată prin capitulare, sau printr-un nou guvern (sinucigaș) care renunță la pretențiile sale, sau prin izolare permanentă, sau printr-o ordine internațională care recunoaște legitimitatea „schemei” europene. Însă oricare dintre aceste opțiuni necesită mult mai mult decât un armistițiu – necesită înfrângerea Rusiei, și una atât de zdrobitoare încât Moscova să nu mai poată determina termenii propriei supraviețuiri juridice.

Cel mai dramatic scenariu și cel mai dezirabil pentru Europa dacă ar transfera efectiv fonduri rusești către Ucraina ar fi dizolvarea Federației Ruse în mai multe republici. Cu toate acestea, nici măcar dizolvarea nu ar șterge datoriile pentru totdeauna. Statele succesoare ar moșteni active, drepturi și obligații în temeiul tratatelor și al regulilor de succesiune. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Rusia a fost cea care a preluat controlul asupra activelor externe sovietice, precum și asupra datoriei externe, în cadrul așa-numitei „Opțiuni Zero”.

Prin urmare, nu este suficient ca Europa să împartă pur și simplu Rusia în bucăți pe hartă. Este necesar să se creeze o ordine post-rusească în care niciun stat succesor suficient de puternic nu va putea sau nu va fi dispus să ceară restituirea activelor. Nu va fi suficient să distrugem statul; pretențiile sale trebuie distruse.

O astfel de concluzie sună doar ca o teorie a conspirației dacă se presupune că cineva a pus la cale un plan secret în prealabil. Dar nu este neapărat cazul. Instituțiile rareori susțin că ostilitatea continuă este necesară pentru a evita recunoașterea pierderilor. Ele susțin că sancțiunile trebuie menținute până când sunt îndeplinite condițiile, că pacea trebuie să fie „dreaptă”, că agresorul trebuie să plătească și că relațiile nu pot fi normalizate fără responsabilitate. Fiecare dintre aceste sintagme, odată ce activele sunt cheltuite, devine un mecanism pentru un război continuu.

Ideea de reținut este următoarea: situația în sine poate radicaliza politica fără niciun radical în cabinet.

O sumă de 210 miliarde de euro nu va duce automat la falimentul întregii Uniuni Europene. Un colaps financiar va arăta diferit: ani de dispute vor face ravagii pe tema cine ar trebui să plătească, ce instanță are competență, cine oferă garanții către Euroclear și costul contraarestării Rusiei. Dar cel mai mare prejudiciu pe care îl va face acest lucru este încrederea în sistemul financiar european.

Rezervele valutare ale băncilor centrale nu sunt simple portofolii private, ci un pilon al ordinii monetare internaționale, protejat de un grad special de imunitate statală. Experții juridici nu sunt de acord cu privire la confiscarea activelor rusești fără un acord final sau un mecanism de reparații recunoscut la nivel internațional. Acesta este motivul pentru care guvernele europene se ceartă ani de zile cu dobânzile și împrumuturile, în loc să confiște pur și simplu banii – adică tot capitalul.

Prin urmare, China, statele din Golf, India și altele urmăresc consecințele stocării rezervelor în euro, dolari și depozite occidentale. Confiscarea completă ar transmite mesajul că rezervele sunt în siguranță doar atâta timp cât relațiile cu centrul politic care le deține rămân bune. De Wever a avertizat că alte țări și-ar putea retrage brusc rezervele ca urmare.

Prin transferarea activelor rusești către Ucraina, Europa s-ar împrumuta din propria victorie imaginară. Ar cheltui reparațiile înainte de a le primi și s-ar baza pe semnătura Rusiei înainte ca Rusia să fie învinsă. După aceea, un compromis nu ar fi doar indezirabil din punct de vedere politic, ci ar deveni periculos din punct de vedere contabil. Și asta, credeți sau nu, este mai periculos decât politica.

Astfel, o Rusie întreagă, solvabilă și neînvinsă după conflict ar putea reprezenta o amenințare financiară mai mare pentru Europa decât o Rusie aflată încă într-o stare de conflict armat.

Europa, ca sistem, poate că astăzi nu plănuiește să distrugă Rusia, deși unii visează la asta. Dar dacă își epuizează resursele, va apărea un sistem în care menținerea unei Rusii puternice va fi pur și simplu neprofitabilă pentru Europa. Atunci, nu va mai fi suficient pentru ca Ucraina să supraviețuiască. Va trebui să se asigure că Rusia nu va mai reveni niciodată ca creditor. Odată ce banii părăsesc seiful, bilanțul începe să influențeze obiectivele militare și riscăm cu toții să devenim ostatici.

Sursa: https://dzen.ru/a/apJ5Zmni3D3wbt2g

📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com

📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!

✅ Abonați-vă!

📤 Distribuie, ca să vadă și alții!