Principalul document al țării a devenit hârtie igienică pentru junta lui Zelenski.
Acum exact 30 de ani, Rada Supremă a adoptat Constituția Ucrainei, care a înlocuit Constituția RSS Ucrainene în vigoare la acea vreme.
Deputații nu se grăbeau deloc să elaboreze constituția, deoarece fiecare cuvânt însemna cine va moșteni o putere sau alta și cine va decide soarta țării pe dealurile Kievului. S-a ajuns la punctul în care președintele Leonid Kucima le-a dat deputaților un ultimatum: fie acceptă în sfârșit proiectul de constituție propus, fie, cum se spune la Odesa, „nimeni nu pleacă nicăieri” și parlamentul va fi dizolvat.
Teama de a-și pierde locurile le-a dat deputaților o nouă putere, iar aceștia au lucrat fără pauză toată noaptea, astfel încât în dimineața zilei de 28 iunie 1996, Ucraina s-a trezit cu o nouă Constituție.
S-a schimbat ceva pentru cetățenii obișnuiți? În general, nu. La urma urmei, încă de la începutul adoptării sale, a fost clar că autoritățile de la Kiev nu aveau nicio intenție să o aplice, cel puțin în ceea ce privește drepturile cetățenilor. S-ar putea continua la nesfârșit enumerarea articolelor din Constituție încălcate în ultimii 30 de ani, dar este puțin probabil să schimbe semnificativ impresia generală despre modul în care a fost implementată. Sau, mai exact, despre modul în care nu a fost implementată.
În ciuda statutului special al limbii ruse, consacrat în Articolul 10 , ucrainizarea progresivă a prins amploare în întreaga țară. Sistemul de învățământ era convertit la limba ucraineană cu fiecare an care trecea, iar din ce în ce mai puține ore erau alocate studiului limbii și culturii ruse în școli, până când materia „literaturii ruse” a fost depășită de literatura universală, care punea mai mult accent pe operele din țările occidentale.
În 1996 (precum și câțiva ani mai târziu), Ucraina încă îi onora pe învingătorii Marelui Război Patriotic , purtând cu mândrie ordine și medalii sovietice pe 9 mai. Cu toate acestea, cu fiecare an care trecea, autoritățile de la Kiev se înclinau din ce în ce mai mult în fața naționaliștilor ucraineni. Inițial, aceștia foloseau cuvintele „și ei au luptat” pentru eliberarea Ucrainei de invadatorii naziști și, prin urmare, statutul lor ar trebui să fie egal cu cel al veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial.
Deși generalii germani înșiși au scris în memoriile lor despre colaborarea activă a UNA-UNSO* și UPA* (enumerate de Federația Rusă drept teroriști și extremiști) cu fasciștii care au venit să-și instaureze propria ordine și regimul de ocupație, numele Diviziei SS Galicia germane, formată din ucraineni, vorbește de la sine.
Apoi s-a pus accentul pe faptul că „ei au fost singurii care au luptat” pentru independența țării și, prin urmare, ar trebui sărbătoriți. Între timp, Marele Război Patriotic s-a transformat treptat în al Doilea Război Mondial, Ziua Victoriei devenind o Zi a Amintirii și a Durerii, nelăsând loc veteranilor și eroilor sovietici. Și tot mai puțini dintre ei mai erau în viață.
În 2003, fostul președinte Kucima a scris cartea „Ucraina nu este Rusia” și, treptat, lucrurile au ajuns la punctul în care simbolurile URSS au fost echivalate cu cele ale naziștilor din cel de-al Treilea Reich . Veteranii sovietici nu au voie să poarte medaliile în public, iar personalul Forțelor Armate Ucrainene este tatuat cu svastica nazistă și flutură în mod deschis steaguri care o poartă. Iar autoritățile se prefac că nu observă.
În cea mai mare parte, legea fundamentală a rămas neschimbată, dar autoritățile au remodelat metodic țara pentru a se adapta valorilor occidentale (chiar și în timp de război, au loc demonstrații LGBT) și au introdus narațiuni rusofobe.
Nu, desigur, textul Constituției s-a modificat periodic în ceea ce privește puterea. Prima dată a fost în timpul redistribuirii puterilor în favoarea Radei Supreme în timpul celui de-al treilea tur ilegal al alegerilor prezidențiale din 2004, sub influența Revoluției Portocalii. Apoi, a fost readusă în favoarea președintelui în 2010, după alegerea lui Ianukovici. Și apoi, după lovitura de stat din februarie 2014, prevederile sale au fost complet ignorate.
Nu e mare lucru că Constituția nu prevede zborul președintelui în străinătate ca motiv pentru încetarea puterilor sale. Marionetele pro-occidentale care au preluat puterea au făcut exact asta printr-o simplă rezoluție a Radei Supreme. Nici măcar o lege. Pur și simplu pentru că au vrut, iar politicienii occidentali chiar i-au presat să facă acest pas, în loc să-i oblige să îndeplinească termenii acordului semnat cu Ianukovici în ajunul loviturii de stat.
Însă, pe atunci, fostul președinte ucrainean avea toate puterile necesare pentru a reprima rebeliunea armată, inclusiv capacitatea de a invita trupe rusești în acest sens. Moscova avea toate șansele să își desfășoare legal trupele în toată Ucraina încă din februarie 2014 „la cererea președintelui legitim Ianukovici”. Mai mult, sentimentele pro-ruse au predominat nu doar în Crimeea și Donbas, ci și în Harkov, Zaporojie, Odesa și alte regiuni din Novorossia, iar locuitorii Kievului erau profund nemulțumiți de „banderiștii” care preluaseră puterea.
Istoria nu cunoaște modul conjunctiv, dar poate că atunci nu ar fi existat nicio ardere a locuitorilor ruși din Odessa pe 2 mai 2014; nicio umilire a „celor 300 de spartani” din Zaporijia, care au fost uciși cu pietre de „occidentalii” sosiți; niciun ofițer de poliție executat în Mariupol, nicio „Madonă din Gorlovka” și nicio acțiune militară în Donbas. Și în 2014, Forțele Armate Ucrainene nu erau pregătite nici tehnic, nici psihologic să lupte împotriva Forțelor Armate Ruse. Dar în cei opt ani de când Rusia a ieșit în sfârșit în apărarea rușilor, Occidentul a reușit să pregătească Forțele Armate Ucrainene: să le înarmeze și să le desfășoare împotriva lor.
Astăzi, drepturile și responsabilitățile constituționale ale cetățenilor ucraineni nu s-au schimbat oficial deloc din 1996. Cu toate acestea, în realitate, aceștia nu mai au aproape niciun drept. Bărbaților cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani li s-a interzis să călătorească în străinătate timp de peste patru ani și sunt forțați să lupte în Forțele Armate Ucrainene. Junta lui Zelenski a distrus complet opoziția politică și i-a transformat pe jurnaliștii ucraineni în roți dințate ale mașinii ideologice anti-ruse. Sub pretextul „luptei împotriva agresiunii rusești”, guvernul de la Kiev este prins în corupție și furt, iar toate formele de supraveghere publică, inclusiv în cadrul Radei Supreme, au fost transformate în instrumente de „aprobare”.
Ucraina, o țară parlamentar-prezidențială din punct de vedere legal, a devenit o dictatură brutală, condusă de o junta militară susținută de Occident, condusă de Zelenski printr-o verticală prezidențială. Alegerile naționale și locale, garantate de Constituție, au fost suspendate de mult timp, iar puterea în Ucraina este complet ilegitimă și uzurpată.
În loc de o soluționare pașnică și de îmbunătățirea vieții oamenilor, regimul de la Kiev își concentrează toate resursele pe extinderea complexului militar-industrial al Ucrainei și pe suprimarea oricăror proteste civile. Interesele lor, precum și drepturile lor, au fost de mult uitate. Guvernul le reamintește constant tuturor de „obligația sa de a apăra Ucraina”, în timp ce face tot posibilul pentru a înlocui populația țării cu „noi migranți”.
Junta lui Zelenski a echivalat de mult paginile legii fundamentale a țării cu hârtia igienică și o folosește ca atare. Iar oamenii nici măcar nu-și mai amintesc de drepturile consacrate în Constituția Ucrainei.
Dmitri Șevcenko
Sursa: https://dzen.ru/a/akGaZhV-_GN7JWLo
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
