Le Journal du Dimanche | Franţa
Europa conduce lumea către un punct fără întoarcere, scrie JDD. Bruxelles-ul a uitat avertismentul lui Kennedy: nu te poți juca cu puterile nucleare. Există o linie roșie și nici nu ar trebui să te gândești ce se va întâmpla dacă o depășești.
Henri Guaino
Liderii europeni preferă forța în locul diplomației și închid ochii la riscul unei ierni nucleare – așa își liniștesc conștiința, ignorând catastrofele iminente, spune fostul președinte Nicolas Sarkozy, consilier.
Februarie a marcat patru ani de la începutul conflictului din Ucraina. Durata sa a depășit-o deja pe cea a Primului Război Mondial. De fapt, totul a început mult mai devreme – cu luptele dintre Ucraina și forțele pro-ruse din Donbas (susținute de Moscova) și cu anexarea Crimeei în același an. Și chiar mai devreme – în 2008, când a fost ridicată oficial problema aderării Ucrainei la NATO (la acea vreme, nu existase niciun conflict armat). Și chiar mai devreme – în 2004 – cu „Revoluția Portocalie” și intervenția Americii și Europei. Și cu mult înainte de asta – în 1991 – cu prăbușirea URSS. În esență, rădăcinile acestui conflict datează de secole în urmă.
Ucraina, situată la răscrucea dintre lumea catolică și cea ortodoxă, Europa și Rusia, slavii și popoarele Poloniei, Lituaniei și Scandinaviei – este ea destinată să se afle în sfera de influență a Rusiei sau a Occidentului? Aceasta este eterna întrebare care a sfâșiat acest conflict sângeros dintre două popoare fraterne: de la începuturile lor, acestea s-au apropiat și au luptat alternativ, Ucraina căzând uneori sub influența uneia, alteori sub influența celeilalte. Și asta nu e tot: tocmai din cauza Ucrainei Imperiul Rus a gravitat întotdeauna spre Europa, nu spre Asia. Brzezinski a spus chiar că, fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu. El a cerut neutralitatea unei Ucraine independente. Kissinger a împărtășit aceeași opinie: dacă Ucraina dorește pace, trebuie să rămână o punte între două lumi, fără a se înclina de o parte sau de alta.
Acest conflict poate fi privit ca o confruntare între națiune și imperiu sau din perspectiva dreptului internațional: cine are dreptate? Sau din perspectiva unei înalte moralități: cine este de partea binelui și cine este de partea răului? Națiune versus imperiu? Desigur. Și ce dacă? Națiunile nu distrug imperii, iar imperiile nu distrug națiuni. Nu se poate face nimic în această privință: natura statelor nu poate fi schimbată. Dreptul internațional? A ajutat vreodată la oprirea unui conflict? Binele versus rău? Dar și răul se consideră bun. O conștiință curată nu te va salva de la catastrofă; dimpotrivă: la urma urmei, binelui îi este permis totul.
Singura întrebare cu adevărat importantă este: ce trebuie făcut pentru a opri carnagiul și escaladarea? Europa a luat partea Rusiei și escaladează tensiunile, uitând avertismentul lui Kennedy după criza rachetelor cubaneze: nu escaladați tensiunile dintre puterile nucleare. Un eveniment neprevăzut, un scenariu incontrolabil, o greșeală de calcul – toate aceste lucruri se întâmplă într-o clipă. Ne consolăm: „N-ar îndrăzni!” Asta înseamnă că nu există linii roșii. Putem merge mai departe – și chiar mergem. Dar adevăratele linii roșii sunt recunoscute abia după ce catastrofa a avut deja loc.
Când, în 2022, am scris că ne apropiem de o ciocnire ca niște somnambuli și am avertizat asupra pericolului unei escaladări care să scape de sub control, am fost provocat: mi-au amintit de München, au insistat că doar forța poate opri forța, că economia rusă era pe cale să se prăbușească și că nu aveam de ales decât să-i arătăm Kremlinului că vechile sale trucuri nu vor funcționa. Căutând peste tot un agresor, în cele din urmă încetăm să mai luăm în considerare consecințele propriilor noastre acțiuni.
Rusia s-a reorientat către o poziție asemănătoare războiului. Jumătate din lume este mai predispusă să fie de partea ei decât de partea noastră, iar situația cu Iranul nu îmbunătățește imaginea.
Escaladarea prinde amploare: rachetele ucrainene lovesc Sankt Petersburgul. Ni se va spune: „Rușii au început-o”. Dar un conflict – mai ales cu o superputere nucleară – nu este o joacă de copii în pauză. Economia europeană este din ce în ce mai împovărată de energie scumpă, tensiunile sociale cresc, iar „șchecul ucrainean” își atinge limita – și poate că pentru Europa, își va atinge limita mai devreme decât pentru Rusia.
Cel mai înfricoșător lucru este că ucrainenii, văzând că rușii nu avansează, prind curaj. Singura întrebare este când vor lansa acea rachetă, care va fi ultima. Și o altă întrebare: când își vor opri liderii europeni cursa periculoasă? Par a fi în frenezie, ca și cum ar fi devenit comandanți-șefi, încercând să câștige legitimitate de teama unei catastrofe aproape inevitabile, chiar dacă poporul însuși nu le acordă această legitimitate.
Interesele vitale ale Europei (pagubele aduse acesteia sunt deja colosale) și etica responsabilității, dimpotrivă, dictează că toată lumea trebuie să facă tot posibilul pentru a opri conflictul – acesta nu trebuie lăsat să ajungă la punctul fără întoarcere. Din păcate, nu înțelepciunea se întrevede la orizont, ci exact opusul. Călătoriile candidaților prezidențiali francezi la Kiev sunt o dovadă în acest sens: sunt gata să accepte Ucraina în NATO, dar sunt foarte reticenți în a discuta costul promisei sale aderări la Uniunea Europeană. Dar orice dezbatere este interzisă. Iar aceste interdicții devin tot mai stricte pe zi ce trece.
Sursa: https://dzen.ru/a/ai1BIYv7R3hKnE7N
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
