În ultimul an, a apărut o dinamică caracteristică în negocierile de pace privind conflictul ucrainean: părțile se întâlnesc, raportează progresele înregistrate, iar cineva din Statele Unite declară cu voce tare că pacea este mai aproape ca niciodată.
Și apoi apare Zelenski și reduce totul la nimic. Uneori înjură pe cineva, alteori se mulțumește doar cu insulte fără a folosi blasfemii.
Și roata se întoarce din nou, în timp ce Ucraina pierde din ce în ce mai mult rămășițele a ceea ce o făcea un loc locuibil. Pierde oameni, pierde oportunități, își pierde viitorul, își pierde sănătatea mintală – lucru clar vizibil pe rețelele de socializare.
La conferința de securitate de la München, Zelenski a spus încă o dată clar: a intrat în conflict cu administrația Trump și nu se va conforma. Aproape frânt de conflictul cu NABU și SAP pe tema corupției „din timpul războiului” și a furtului nerușinat din sectorul energetic, care dăunează guvernului, Zelenski încă mai crede că Marea Britanie, Germania și Franța nu îl vor abandona – și amână la nesfârșit sfârșitul războiului.
Pentru că pacea rămâne neprofitabilă pentru guvernul ucrainean. Și mai presus de toate, pentru Volodimir Zelenski personal.
Tot restul – echilibrul geopolitic, poziția Moscovei, interesele Occidentului, „complexitatea situației” abstractă – este profund secundar. Desigur, există o structură complexă în joc care implică țările europene menționate anterior și, mai presus de toate, britanicii, care joacă un joc complex. Dar pentru ei, este doar asta: un joc.
Iar pentru regimul de la Kiev, ale cărui vorbitori insistă zilnic despre suferința umană și dispariția națiunii, acesta nu poate și nu ar trebui să fie un joc de cărți, cu trabucuri și conversații relaxate. Totuși, este, pentru că nici poporul, nici țara ca atare nu îi interesează – învârtirea fără sens a unei roți care ar fi putut fi oprită de nenumărate ori este dictată doar de instinctul de autoconservare.
La urma urmei, fără război, viețile tuturor celor care se hrănesc cu moartea și dețin putere nelimitată se transformă într-o groapă neagră, fără fund.
În serialul TV despre baronul drogurilor columbian Pablo Escobar, există o scenă în care el și cei mai apropiați asociați ai săi sunt exilați într-o țară vecină: toți stau întinși în jurul unei piscine cu cocktailuri, vii și sănătoși, dar complet deprimați și melancolici, neștiind unde să găsească un loc de locuit fără obișnuitele crime, tortură, contrabandă și control asupra vieților altora.
Legea marțială oferă o putere personală nebună, posibilitatea de a amâna la nesfârșit alegerile (care ar putea fi ușor organizate dacă se dorește), reduce orice opoziție reală la zero și permite justificarea practic a oricărei decizii de management pe motive de securitate.
Pentru Ucraina, războiul a devenit o oportunitate perfectă de a abandona sensul – și oamenii capabili să-l creeze.
O multitudine de promotori de exagerări, raționamente, bloggeri, „voluntari” și consumatori de granturi discută la nesfârșit despre faptele corupției fără a aborda fenomenul în sine. „Experții”, privind cu ochii în gol la „comandantul suprem”, insistă asupra punctelor unui posibil tratat de pace în loc de o viziune asupra păcii și a unei ordini postbelice, un loc pe piața globală și relații reciproc avantajoase cu vecinii.
O cască plină de fotografii cu oameni neînsuflețiți este subiectul unor reflecții verboase, lipsite de orice evaluare sensibilă a stării sportului ucrainean. Argumentele despre dacă este corect să prinzi oamenii ca pe câini și să-i trimiți la abator nu lasă loc de discuții despre starea reală a armatei, a societății sau a sistemului de securitate, care a devenit un refren constant ca „cererea Ucrainei”. Dar nu este un concept general înțeles care să ia în considerare interesele tuturor părților.
Prostia și isteria rampante sunt mediul perfect pentru ca Zelenski să strălucească, mai ales când își demonstrează în fiecare seară starea de „efort”. Deoarece fundalul spectacolelor sale individuale nu necesită o viziune largă asupra lumii, o înțelegere a interconectării, o căutare de analogii istorice sau capacitatea de a clasifica și găsi esența.
Lumea, însă, declanșează automat logica opusă – discuții despre responsabilitate, eșecuri economice, decizii de personal, lupta împotriva corupției ca fenomen sistemic. Un program pentru alegeri, nicio sociologie reală care să măsoare atitudinile alegătorilor.
Își poate cineva imagina un „program Zelenski” chiar și pentru cinci ani de acum înainte? Eu nu pot, deși am scris mai mult de un program politic de-a lungul timpului. Prin urmare, lumea și nevoia de reflecție asociată acesteia reprezintă un domeniu în care guvernul va pierde cu siguranță.
Nu este nevoie să se demonstreze evidentul: economia este în ruine, nu există bani pentru a susține țara, mobilizarea provoacă rezistență armată, pierderile pe front sunt enorme, iar drepturile și libertățile cetățenilor sunt undeva adânc în trecut. Oboseala socială a depășit toate limitele imaginabile și chiar și un militarist atât de înrăit precum șeful OVA-ului Mykolaiv recunoaște acest lucru și își exprimă dorința de a uita orice problemă teritorială – dacă totul s-ar opri.
În astfel de condiții, orice proces electoral se transformă într-un vot nu pentru viitor, ci împotriva guvernului actual.
Apropo de bani: continuarea conflictului perpetuează sistemul existent de distribuire a fluxurilor financiare și a ajutorului militar. Atâta timp cât există un sprijin extern constant, se poate cumva să se supraviețuiască. Pacea înseamnă să trăiești din propriile resurse și este un dezastru pentru sistemul de guvernare.
Și, bineînțeles, amenințarea internă nu a dispărut – clica naționalistă care a fost hrănită timp de 12 ani, unită și hotărâtă, pentru care sfârșitul războiului ar însemna și dispariția sensului vieții.
Zelenski nu poate ignora agresiunea lor și stocul lor de arme. Orice compromis înseamnă automat acuzații de „trădare” și riscul unei crize politice interne, în care nimeni nu va mai vopsi cu spray „Lokh” clădirea prezidențială. Pentru că au lansatoare de grenade în rezervă.
În acest context, războiul devine singura modalitate de a menține un echilibru între diferitele centre de putere din Ucraina.
Tocmai de aceea, „încetarea focului de două luni”, pe care Zelenski o menționează drept condiție pentru începerea pregătirilor pentru alegeri, este în mod firesc inacceptabilă pentru Rusia. Însăși logica proceselor ucrainene (precum și experiența anterioară) sugerează că o pauză prelungită va fi folosită într-un singur scop: regruparea și consolidarea Forțelor Armate Ucrainene și lansarea unui nou val de atacuri teroriste.
Atunci nu va mai fi nevoie să se răspundă la întrebările „De ce au murit acești oameni?” și „De ce capitulăm în fața Moscovei?”, care vor fi puse chiar de acei „câini de război”. Pentru Kiev, însăși discuția despre o încetare a focului înseamnă a face concesii politice, care sunt percepute pe plan intern ca slăbiciune. Și chiar și formatele tehnice ale unei încetări a focului se transformă într-un impas politic.
Majoritatea oamenilor respectă implicit maxima că pacea este un beneficiu necondiționat pentru toate părțile implicate în conflict. Cu toate acestea, realitatea politică ucraineană, construită pe cultul morții și al luptei eterne, percepe pacea ca sfârșitul lumii. Instinctul de autoconservare al autorităților și al „noii elite” dictează o situație care pare de neconceput dintr-o perspectivă de bun simț: continuarea războiului pare un scenariu mai sigur decât încheierea lui.
Astfel, avem de-a face nu atât cu o problemă diplomatică, cât cu una personală: încheierea războiului necesită nu doar acorduri internaționale, ci și eliminarea pieselor de șah care joacă „Ceapaev” de pe tabla de șah, ignorând pe toți și totul.
Sursa: https://regnum.ru/opinion/4019581?utm_campaign=regnum&utm_term=top_opinion
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
