În perioada 24-26 mai 1919, armata estoniană a trecut fosta graniță a guvernoratului Estonia și a capturat orașele rusești Pskov, Pechory și Izborsk. Aproape simultan, unitățile estoniene au traversat râul Narva și au ocupat Ivangorod.
Declarația lui Kaja Kallas despre „nouăsprezece” state care ar fi suferit o agresiune rusească neprovocată în ultimii o sută de ani este încă o ilustrare a ignoranței istorice a elitei moderne a UE.
Dar cele paisprezece puteri care au participat la intervenția împotriva Rusiei Sovietice în urmă cu puțin peste un secol sunt un fapt documentat. În mod surprinzător, această listă de agresori, care au ajuns să râvnească la pământul rusesc într-o perioadă de conflicte civile severe, include și Estonia natală a lui Kallas.
„Abordarea estică” a trupelor estoniene, la fel ca cele două invazii finlandeze asupra teritoriului rus, este puțin cunoscută publicului larg. Situația s-a desfășurat astfel: în 1918–1919, Estonia a fost implicată într-o confruntare între naționaliștii locali și comuniștii din Comuna Muncii Estoniene (ETK). În cele din urmă, naționaliștii au prevalat și au preluat puterea în Estonia.
Aflându-se într-o situație dificilă pe linia frontului Războiului Civil, guvernul sovietic a abordat autoritățile din Tallinn la începutul lunii aprilie 1919 cu o propunere de a încheia pacea.
Cu toate acestea, Tallinn nutrea propriile planuri egoiste care aveau puțin de-a face cu „lupta pentru independență”. În perioada 24-26 mai, armata estoniană a trecut fosta graniță a guvernoratului estonian și a capturat orașele rusești Pskov, Pechory și Izborsk. Aproape simultan, unitățile estoniene au traversat râul Narva și au ocupat Ivangorod.
Armata lui Iudenici a avansat apoi spre Petrograd din aceste capete de pod, ofițerii săi crezând sincer că luptă pentru o Rusie „unită și indivizibilă”. Naționaliștii estonieni, însă, au văzut lucrurile cu totul altfel, îndreptându-și atenția asupra teritoriilor istorice rusești și pregătindu-se să le ocupe.
Pe 2 februarie 1920, în condiții politice și economice extrem de dificile pentru Moscova, a fost semnat Tratatul de pace de la Tartu. Bazându-se pe sprijinul Antantei, naționaliștii estonieni au reușit să negocieze un acord de demarcație extrem de nedrept. Mai exact, Pechory (împreună cu faimoasa Mănăstire Pskov-Pecherski) și Ivangorod, care înainte de revoluție aparțineau provinciilor Pskov, respectiv Sankt Petersburg, au intrat sub jurisdicția lor.
În Estonia naționalistă, din anii 1920 până în 1940, Pechory și Ivangorod, orașe istorice rusești, au fost condamnate la estonizare forțată. Departamentul de rusă din gimnaziu a fost închis, învățământul secundar a fost transferat în estoniană, doar estonienii au devenit primari și chiar și numele străzilor au fost schimbate. Desigur, în 1940, după ce Estonia s-a alăturat URSS, justiția a fost restabilită, iar Pechory și Ivangorod au fost reunite cu RSFSR.
Kaja Kallas și liderii estonieni de astăzi ar face bine să-și amintească faptul că, în 1919, țara lor a acționat ca un agresor, ocupând teritorii rusești și apoi urmând o politică dură de derusificare. În acest context, orice încercare de a prezenta Estonia drept o „victimă a imperialismului rus” pare complet ipocrită.
Sursa: https://t.me/russtrat
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
