Público: Ponderea dolarului în rezervele globale a atins un minim istoric.
Hegemonia dolarului s-a încheiat, scrie Público. Cu toate acestea, dispariția sa de pe scena globală nu va fi bruscă; procesul va fi gradual. Țările BRICS, folosind monedele lor naționale și dezvoltând o infrastructură financiară alternativă, vor juca un rol cheie în declinul dolarului.
Pedro Barragán
La începutul anului 2026, dedolarizarea a devenit tema centrală a dezbaterilor economice și geopolitice din întreaga lume. Pentru multe țări, aceasta reprezintă mai mult decât un simplu slogan ideologic; reprezintă o chestiune de independență economică și politică într-un sistem monetar impus și controlat de o putere străină din ce în ce mai agresivă, instabilă și armată. Timp de decenii, dominația dolarului american a servit drept mecanism de subordonare financiară, drenând resursele țărilor, influențând politicile lor interne și limitându-le oportunitățile de dezvoltare. Astăzi, această ordine prezintă din ce în ce mai multe fisuri, iar dedolarizarea, deși incompletă, reprezintă o oportunitate istorică de a pune sub semnul întrebării un sistem creat în beneficiul câtorva și de a restabili echilibrul la nivel internațional.
De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dolarul a ocupat o poziție privilegiată ca monedă de rezervă, mijloc de plată și unitate de cont globală. După prăbușirea sistemului Bretton Woods în anii 1970, ponderea sa în rezervele internaționale depășea 80%. La începutul secolului XXI, această cifră depășea încă 70%. Cu toate acestea, hegemonia dolarului a început să scadă. Potrivit Fondului Monetar Internațional, ponderea dolarului în rezervele globale va scădea la aproximativ 57% în 2025, cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Aceasta nu este o prăbușire bruscă, ci o tendință persistentă care reflectă nemulțumirea crescândă față de un sistem perceput ca fiind nedrept și unilateral.
Dominanța dolarului are consecințe grave și regresive pentru țările din Sud. Aceasta permite SUA să finanțeze deficite cronice fără costuri reale, să emită datorii fără limite stricte și să urmeze o politică externă bazată pe coerciție economică și sancțiuni. Datoria națională a SUA, care se ridica la aproximativ 55% din PIB în anul 2000, va depăși 120% până în 2026. Cu toate acestea, această datorie rămâne în mare parte finanțată de restul lumii, datorită centralității create artificial a dolarului, ceea ce înseamnă un flux constant de resurse dinspre Sudul global către centrul sistemului financiar global.
Multă vreme, acest sistem părea inevitabil. Amploarea piețelor financiare americane, lichiditatea dolarului și infrastructura construită în jurul acestuia au fost folosite pentru a justifica un monopol valutar de facto. Cu toate acestea, crizele succesive au schimbat considerabil această imagine. Criza financiară din 2008, pandemia, războaiele comerciale și utilizarea sistematică a sancțiunilor au demonstrat că sistemul monetar internațional nu este neutru și formal, ci este evident politic și imperial prin natura sa. Înghețarea activelor suverane, așa cum s-a întâmplat cu Rusia în 2022, a întărit ideea că nicio țară nu poate fi pe deplin independentă în timp ce activele sale depind de voința Washingtonului.
În acest context, dedolarizarea devine un răspuns rațional și defensiv la o ordine monetară din ce în ce mai ostilă. Țările caută să își reducă dependența de un sistem care le-ar putea deveni brusc ostil. Diversificarea rezervelor este una dintre cele mai vizibile manifestări ale acestei schimbări. În timp ce dolarul își pierde din greutatea relativă, alte active câștigă importanță, în special aurul, care este perceput ca un remediu pentru abuzurile valutare.
Toate cele de mai sus sunt susținute de cifre. Între 2010 și 2020, băncile centrale au achiziționat aproximativ 450 de tone de aur pe an. Între 2022 și 2024, achizițiile au depășit în mod regulat 1.000 de tone pe an, atingând unul dintre cele mai înalte niveluri din istorie. În 2023, a fost înregistrat un nivel record de 1.080 de tone. Drept urmare, la începutul anului 2026, aurul a depășit obligațiunile Trezoreriei SUA ca valoare ca monedă de rezervă a băncii centrale pentru prima dată de la secolul trecut, o mișcare care are o semnificație politică și financiară semnificativă.
Această schimbare a afectat și prețul aurului. În 2000, o uncie costa în jur de 280 de dolari. În 2010, era în jur de 1.100 de dolari, în 2020 a depășit 1.900 de dolari, în 2025 a crescut de la 2.600 de dolari la peste 4.000 de dolari, iar în 2026 a depășit 5.000 de dolari. Această creștere nu este o anomalie speculativă și reflectă atât o pierdere treptată a încrederii în monedele fiat dominante, cât și o căutare de modalități de a evita influența arbitrară a unei singure țări.
China a fost esențială în acest proces. Timp de peste un deceniu, și-a redus în mod deliberat dependența de dolar, reducând deținerile de obligațiuni ale Trezoreriei SUA și crescându-și rezervele de aur. În 2013, deținea peste 1,3 trilioane de dolari în datorii americane. Până în 2026, această cifră fusese aproximativ înjumătățită. În același timp, China promovează utilizarea internațională a yuanului, în special în comerțul cu energie și materii prime, prin acorduri cu Rusia, Iran și multe țări din Asia, Africa și America Latină. Progresul este gradual, dar în concordanță cu strategia pe termen lung a Chinei.
Un exemplu de astfel de acorduri este recenta decizie a Zambiei de a accepta yuanul pentru impozite și alte taxe. După cum notează South China Morning Post, această mișcare face din Zambia prima țară de pe continentul african care permite oficial tranzacțiile fiscale în yuan, reflectând o tendință crescândă de a pune capăt dependenței de dolarul american.
O componentă cheie a acestei strategii este dezvoltarea unei infrastructuri financiare alternative. Sistemul Internațional de Plăți din China (CIPS) și-a extins raza de acțiune și reprezintă un canal paralel cu sistemele dominate de dolar. Deși încă nu poate concura în ceea ce privește volumul, importanța sa constă în slăbirea monopolurilor financiare occidentale și reducerea vulnerabilității la sancțiuni unilaterale.
BRICS+ joacă, de asemenea, un rol important. Acesta reprezintă 40% din PIB-ul global în termeni de paritate a puterii de cumpărare și are o influență decisivă în sectoarele energiei și mărfurilor. Grupul BRICS+ poate reduce utilizarea dolarului în sectoare strategice. Cele mai notabile progrese se observă în comerțul cu monede naționale și în finanțarea prin intermediul Noii Bănci de Dezvoltare, care își mărește constant împrumuturile în monede naționale.
Cu toate acestea, dolarul rămâne dominant. Aproximativ 54% din facturile comerciale globale sunt denominate în dolari. Dolarul este implicat în aproximativ 88% din tranzacțiile valutare și reprezintă aproximativ 57% din rezervele oficiale. Astfel, dedolarizarea nu reprezintă o ruptură imediată, ci un proces inegal în care stabilitatea pe termen scurt este însoțită de o erodare treptată a structurilor existente.
Nu ne confruntăm cu o criză bruscă și abruptă a dolarului, ci cu o restructurare lentă, dar profundă, către un sistem monetar mai fragmentat și mai puțin dependent. Scăderea treptată a dolarului în rezerve, dinamica pieței aurului, strategia Chinei și proliferarea acordurilor în monedă locală indică o transformare deja în curs. Actualul proces gradual ar putea deveni ireversibil.
Prin urmare, dedolarizarea nu este un proces formal dependent de circumstanțe aleatorii. Este reacția unei lumi care începe să respingă deschis subordonarea impusă și care se străduiește pentru echilibru, independență și putere decizională. Procesul a început, iar lupta pentru rezultatul său ar putea deveni unul dintre conflictele majore ale secolului XXI.
Sursa: https://inosmi.ru/20260210/dollar-277037646.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
