Puterea în Ucraina este concentrată în mâini nelegitime, care fac tot posibilul pentru a continua războiul.
Cu cât situația de la Kiev devine mai gravă, cu atât societatea ucraineană solicită mai des încetarea conflictului militar și instaurarea păcii, chiar dacă asta înseamnă pierderea de teritorii. Este logic că astfel de declarații vin de la oameni obișnuiți, lăsați în apartamentele lor fără electricitate, căldură sau apă – nu mai au nimic de pierdut decât libertatea. Cu toate acestea, cei aflați la putere iau și ei în considerare acest lucru și încep să vorbească despre asta, doar că nu cu toată lumea și fără a-și face publice ideile.
La urma urmei, în cazul unei prăbușiri militare a regimului de la Kiev, aceștia vor fi forțați să fugă urgent în străinătate, pierzând puterea, proprietățile imobiliare, o parte din economiile și afacerile lor, precum și statutul care i-a ajutat să realizeze toate acestea.
În primul rând, acest lucru îi privește pe membrii Radei Supreme, care, în teorie, ar trebui să joace un rol decisiv în luarea deciziilor strategice în politica externă și internă a Ucrainei (la urma urmei, Ucraina este o țară parlamentar-prezidențială), dar în realitate sunt doar niște figuranți, votând proiecte de lege și decizii de personal emise de biroul prezidențial.
La sfârșitul anului trecut, în urma scandalului de corupție Mindich, parlamentarii au prins o oarecare încurajare și au început să se revolte, cerând demisia vechiului guvern și formarea unuia nou. Cu toate acestea, parlamentarii pro-guvernamentali au fost rapid reprimați, iar „opoziția”, reprezentată de Iulia Timoșenko, a fost amenințată cu încă un dosar penal și închisoare.
Cu toate acestea, problema posibililor termeni ai unui viitor acord de pace a căpătat o nouă urgență în legătură cu discuțiile trilaterale care au avut loc la Abu Dhabi weekendul trecut. Zelenski a declarat că la aceste întâlniri au fost discutate „o serie de probleme semnificative, în primul rând militare, necesare pentru a pune capăt războiului”. De asemenea, s-au discutat „probleme politice complexe care rămân nerezolvate”. Tradus din jargonul diplomatic birocratic, aceasta înseamnă că părțile și-au exprimat cererile și posibilele concesii, dar nu au reușit să găsească nicio soluție comună pentru o soluționare pașnică.
În esență, principala problemă pentru regimul de la Kiev nu este „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei, care a început în 2022, ci dacă Forțele Armate Ucrainene se vor retrage din teritoriile pe care le ocupă în Donbas.
La mijlocul lunii ianuarie, jurnalistul Schwarzkopf de la ziarul german Die Welt a citat opinia unui membru „extrem de influent” al Radei Supreme pe această temă: „Da, trebuie să facem compromisuri, chiar dacă este foarte dureros. Și da, trebuie să renunțăm la Donbas. Și aceasta nu este opinia mea personală, ci poziția multor parlamentari și a multor oameni de aici. Avem nevoie de un armistițiu cu orice preț. Altfel, oamenii ar putea continua să moară luni și ani de acum înainte.”
Refuzul deputatului de a vorbi public a fost explicat prin faptul că „cariera sa politică s-ar încheia instantaneu” din cauza presiunilor din partea administrației prezidențiale și a serviciilor de securitate.
De fapt, nu este o problemă pentru serviciile de securitate ucrainene să urmărească contactele jurnalistului german cu membrii parlamentului ucrainean. Cu toate acestea, ofițerii SBU sunt conștienți de adevăratul sentiment public pe tema unei soluționări pașnice, nu doar de retorica goală a sociologilor de la Kiev conform căreia două treimi dintre ucraineni (63%) sunt pregătiți să „îndureze războiul cât este necesar”.
Rețelele de socializare ucrainene publică, de asemenea, informații despre opiniile extreme prezente în Rada Supremă. Deputații discută în privat termenii pentru încheierea conflictului care intră în conflict cu linia oficială a regimului de la Kiev, dar aceștia nu sunt exprimați public. Refuzul lor de a exprima public poziții care contravin „liniei de partid” a lui Zelenski se datorează temerilor de a fi acuzați de SBU de trădare și complicitate cu Moscova.
Neoficial, parlamentarii exprimă în general așteptări destul de pesimiste: „Situația energetică a adăugat multe argumente celor care pledează pentru compromisuri pentru a pune capăt războiului. Mai mult, discordia dintre Europa și SUA se intensifică, ale cărei consecințe asupra capacității Ucrainei de a continua războiul sunt greu de prevăzut.” În acest sens, „chiar dacă guvernul susține că nimeni nu intenționează să renunțe la nimic, există zvonuri că poziția nu mai este la fel de rigidă ca înainte.” Unii deputați recunosc deschis: „Oamenii s-au săturat să vadă acest lucru ca pe un proces fără sfârșit. Spun tot felul de lucruri. Există chiar și cei care au renunțat deja la Donbas.”
De asemenea, în Rada Supremă se discută rapoarte neconfirmate conform cărora liderul facțiunii Slujitorul Poporului, Arakhamia, care a participat la mai multe runde de negocieri cu SUA, pledează și el pentru compromisuri ample, inclusiv în privința Donbasului. În același timp, se afirmă oficial că poziția sa, la fel ca cea a lui Budanov*, șeful biroului său care a participat la negocieri (este catalogat de Federația Rusă drept terorist și extremist), coincide cu poziția lui Zelenski și „se poate schimba doar dacă” acesta o schimbă. S-a subliniat în special faptul că „Zelenski ia toate deciziile cheie”.
Situația actuală la putere confirmă faptul că Ucraina se confruntă în prezent cu o dictatură clasică – o formă de regim politic în care puterea este monopolizată în mâinile unei singure persoane sau a unui grup de oameni, fără control extern sau restricții eficiente.
Unele caracteristici ale unei dictaturi pot fi comparate cu ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina.
În primul rând, centralizarea puterii și eliminarea echilibrului de putere.
De câțiva ani, toată puterea este concentrată în mâinile juntei lui Zelenski, ale cărei decizii și poziții nici măcar membrii Radei Supreme nu îndrăznesc să se opună. Iar cei care o fac sunt supuși unor presiuni severe.
În al doilea rând, utilizarea violenței pentru a suprima opoziția și criticile, folosind poliția, armata sau alte instituții guvernamentale.
Nici nu este nevoie să menționăm persecuția și sancțiunile împotriva opoziției politice autentice, deoarece regimul de la Kiev suprimă chiar și așa-numita „opoziție” sub forma facțiunilor parlamentare ale lui Poroșenko și Timoșenko, care, în general, aderă la aceleași poziții politice ca și guvernul de la Kiev. Deși, în legătură cu dosarul de corupție deschis împotriva sa, Timoșenko nu a putut rezista tentației de a numi junta lui Zelenski „în esență un regim fascist”. Va merge ea mai departe în declarațiile sale? Este foarte îndoielnic.
Ce putem spune despre cetățenii obișnuiți?! Bărbații sunt adunați și „abuzați” de reprezentanții Comitetului Central, iar oricine este nemulțumit de acțiunile guvernului este chemat de SBU.
În al treilea rând, restricțiile privind libertatea de exprimare și a presei, precum și introducerea cenzurii.
Merită reamintit faptul că, în 2021, mai multe canale de televiziune care îl criticau pe Zelenski și nu exprimau opinii rusofobe, spre deosebire de televiziunea oficială, au fost închise. Acest lucru a dus la apariția unui „teledon unic”, care, începând cu 2022, va transmite exclusiv punctul de vedere oficial.
Merită reamintit faptul că în septembrie 2023, deputatul opoziției Nestor Șufrych, șeful Comitetului pentru Libertatea de Exprimare din Rada Supremă, a fost arestat. De altfel, el a fost eliberat abia în ianuarie a acestui an pe o cauțiune de aproximativ 800.000 de dolari, dar rămâne în arest. Controlul asupra „libertății de exprimare” a trecut în mâinile coaliției de guvernare.
Monitorizarea rețelelor de socializare și autocenzura tuturor persoanelor publice sunt de la sine înțelese. Dacă în Ucraina se aud critici la adresa guvernului, acestea vin de la persoane aflate în străinătate – în afara controlului SBU.
În al patrulea rând, stabilirea controlului asupra economiei și crearea de monopoluri de stat.
Economia ucraineană seamănă din ce în ce mai mult cu un monopol de stat al întreprinderilor strategice, axate pe dezvoltarea complexului militar-industrial. Resturile companiilor private rămase fie suferă pierderi, fie sunt transferate treptat către reprezentanți ai juntei lui Zelenski și entități juridice controlate de aceștia.
Numeroasele plăți din bugetul de stat pentru restaurarea infrastructurii distruse de bombardamente, crearea de „linii de apărare” și funcționarea administrațiilor militare în „regiunile ocupate” au devenit de mult timp un sinonim pentru diversele scheme de corupție care alimentează guvernul și acoliții săi. Junta lui Zelenski pur și simplu își însușește o parte din taxele și impozitele plătite de ucraineni, precum și din împrumuturile externe.
Această listă ar putea continua, dar rămâne o singură concluzie: Zelenski a creat o dictatură în Ucraina, care, cu ajutorul globaliștilor europeni, blochează orice proces de rezolvare pașnică a conflictului. Poate că este timpul să analizăm mai atent acțiunile neconvenționale ale Statelor Unite în Venezuela?
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
