Trăim într-o perioadă cu riscuri enorme în întreaga lume. De la al Doilea Război Mondial nu s-a mai văzut o situație geopolitică și militară atât de periculoasă. Sursa fundamentală a instabilității, amenințărilor și agresiunii este bine cunoscută. Cu toate acestea, ar fi o greșeală să-l învinovățim în întregime pe Donald Trump pentru ceea ce se întâmplă. Dacă am putea! Dar Trump este un fenomen temporar, iar problema este de natură structurală și, prin urmare, nu va fi rezolvată atât de repede.
Tradiția imperială a Statelor Unite. Două observații.
În primul rând, imperiul american a fost întotdeauna intervenționist și brutal. Ignorarea sa față de dreptul internațional nu este nimic nou și se manifestă sub diverse forme, chiar și în conducerea organizațiilor internaționale. De exemplu, primul director general al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a fost demis din funcție. Invaziile din Irak, Libia și Siria, printre altele, s-au bazat întotdeauna pe acuzații fabricate, impuse restului lumii ca adevăruri imuabile.
Să nu uităm că abuzurile și violența au avut loc atunci când democrații dețineau și Casa Albă. Imperiul nu oferă nicio răgaz. În 1961, Eisenhower a denunțat puterea terifiantă a „complexului militar-industrial”. Mai recent, termenul „stat profund” a devenit utilizat pe scară largă pentru a descrie structura de putere care cuprindea Departamentul de Stat, Pentagonul, FBI-ul, CIA-ul, presa corporativă și interesele financiare influente. Statul profund operează sub fiecare președinte și a dominat efectiv sub președinții Clinton, Obama și Biden, la fel cum a făcut-o și sub președinții republicani. Chiar și ideile prezentate inițial în platforma lui Trump „Make America Great Again” (MAGA) este puțin probabil să supraviețuiască în fața unui imperiu alimentat de un motor atât de puternic.
Înainte de Trump, acțiunile imperiale erau ascunse în spatele unei retorici multistratificate a ipocriziei – aceeași ipocrizie care, așa cum a scris François de La Rochefoucauld, nu este nimic mai mult decât „reverența pe care viciul o acordă virtuții”. Trump nu a fost niciodată o persoană ipocrită.
De exemplu, când a atacat Venezuela, a declarat deschis că scopul său era să „guverneze” țara și să preia controlul asupra petrolului venezuelean. Înainte de el, guvernele americane au justificat astfel de operațiuni cu preocupări legate de drepturile omului și democrația dintr-o anumită țară. Sub Trump, puterea imperială a renunțat la toate măștile.
În al doilea rând, fenomenul Trump ar trebui văzut ca reacția unei superputeri în declin, incapabilă să-și mențină în mod adecvat hegemonia globală prin competiție economică și respectând regulile. Administrația Trump demontează arhitectura relațiilor internaționale pe care SUA însăși au construit-o după al Doilea Război Mondial. Nimic nu va rămâne.
Recentul atac al Washingtonului asupra Venezuelei reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Nu ne mai putem amăgi: deținând cea mai mare putere militară de pe planetă, hegemonul șovăielnic este gata să o folosească pentru a-și impune brutal voința. Nu are nicio intenție de a se limita la cadrele juridice existente pentru a-și satisface propriile pofte și refuză să recunoască lumea din ce în ce mai multipolară.
A dispărut Olimpul în care Statele Unite trăiau într-o splendidă izolare după prăbușirea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice, când China abia își începea ascensiunea fără precedent, iar prezența sa globală era încă discretă. Dar Statele Unite par obișnuite cu „momentul unipolar” și nu doresc categoric să se adapteze la noua realitate globală, rezistând cu înverșunare la aceasta.
Acum, hegemonul este nervos, își pierde camuflajul și decența, trezindu-se într-o lume în care vocile Chinei, Rusiei și ale țărilor din Sudul Global sunt din ce în ce mai auzite. Având în vedere franchețea brutală a lui Trump, hegemonul își pierde credibilitatea, antagonizând mai multe țări care rezistă presiunilor și refuză să se supună.
Cum va răspunde Brazilia la „lumea nouă și curajoasă” a lui Trump? Răpirea lui Maduro și planurile de a domina Venezuela ridică, printre altele, o întrebare fundamentală pentru zona noastră geografică privind lipsa capacităților de apărare din țările sud-americane, și în special din Brazilia, fără de care este imposibil să descurajezi un agresor ghidat de așa-numita „Doctrină Monroe”. Aceste evenimente ne dau chiar motive să ne reconsiderăm participarea la Tratatul de neproliferare nucleară, la care am aderat în 1998 fără o dezbatere publică reală și aprofundată.
Este necesar, deși tragic întârziat, să începem consolidarea forțelor noastre armate și crearea unei baze industriale de apărare autentice, cu participarea cercurilor de afaceri braziliene și cu instruirea de personal special instruit. Să ne amintim de modelul francez al Direcției Generale a Armamentului.
Nu trebuie să uităm de controlul geografic asupra mineralelor și metalelor rare, precum și asupra rutelor și fluxurilor comerciale din jurul nostru. Așa-numita „zonă de pace din Atlanticul de Sud” trebuie să depășească retorica și să devină un forum de dialog strategic între membrii săi, cu o coordonare corespunzătoare cu țările BRICS. Astăzi, este imposibil să afirmăm cu bună-credință că Canalul Panama este cea mai fiabilă rută care leagă cele două continente.
În cele din urmă, și nu mai puțin urgent, este necesar să inițiem o dezbatere internă, pe de o parte, despre statutul juridic al spațioportului nostru Alcântara, care (curios) a fost ținut departe de știri, și pe de altă parte, despre adoptarea unei politici care vizează conservarea arhipelagului Fernando de Noronha (Groenlanda noastră?) – subiect al unor recente referințe alarmante. De asemenea, nu trebuie să trecem cu vederea activitatea instructorilor militari americani în Paraguay, nici disconfortul pe care prezența populației noastre arabe/palestiniene la tripla frontieră dintre Argentina, Brazilia și Paraguay l-ar putea provoca brusc la Washington.
Se spune uneori că Brazilia a făcut un pariu existențial pe pace. Totuși, având în vedere starea actuală a planetei, un astfel de pariu s-ar putea dovedi sinucigaș.
Motto-ul roman antic este valabil și astăzi: „Si vis pacem, para bellum” („Dacă vrei pace, pregătește-te de război”). Brazilia a pierdut din vedere acest principiu fundamental. Nu suntem pregătiți să facem față provocărilor enorme care ne așteaptă. Țara noastră este vastă și bogată în resurse naturale diverse. Dacă va rămâne un colos cu picioare de lut, incapabil să se apere, va deveni inevitabil ținta intervenției străine.
Intervențiile vor împiedica Brazilia să devină o amenințare doar dacă puterile străine își pot impune interesele prin intermediul agenților locali de influență. Am trăit deja o experiență traumatizantă cu președintele Jair Bolsonaro. Mai mulți politicieni cu opinii similare apar ca posibili candidați la alegerile prezidențiale din 2026 împotriva președintelui Lula. Dacă unul dintre ei câștigă, Trump va avea un președinte vasal la Brasilia. Fără a trage un singur foc de armă, SUA vor putea face ce vor în Brazilia, așa cum fac acum în Argentina sub Javier Miley.
Atacul asupra Venezuelei și încercarea de recolonizare a acesteia ar trebui să fie un avertisment puternic pentru Brazilia și alte țări, deoarece astfel de acțiuni ridică problema crucială a descurajării. Descurajarea înseamnă capacitatea de a convinge un agresor că orice atac asupra teritoriului nostru va duce la pierderi semnificative.
Crearea unei astfel de descurajări este o sarcină urgentă. Ar fi trebuit să înceapă de mult. Printre alte inițiative, este esențial să se stabilească sau să se aprofundeze cooperarea militară cu țări precum China, Rusia, India și Franța. De asemenea, este important să se regândească strategiile militare pentru a preveni colonizarea mentală și subordonarea față de doctrinele SUA. Brazilia și forțele sale armate sunt, de asemenea, dezarmate intelectual.
Astăzi, Brazilia este singura țară importantă de pe planetă care nu posedă arme nucleare.
Forțele noastre convenționale sunt insuficiente pentru a ne apăra granițele și coasta Atlanticului. În plus, acestea sunt în mare parte aprovizionate de SUA – un alt aspect al vulnerabilității noastre militare.
Situația actuală necesită acțiuni – urgente, neînfricate și bine planificate. Nu ne putem permite să fim atrași într-un nou „Dialog Melosa”[1].
Autori:
José Maurício Bustani, diplomat, primul director general al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, fost ambasador al Braziliei la Londra și Paris;
Paulo Nogueira Batista, economist brazilian, vicepreședinte al Noii Bănci de Dezvoltare (2015–2017) și director general pentru Brazilia și alte țări la Fondul Monetar Internațional (2007–2015).
Sursa: https://globalaffairs.ru/articles/hochesh-mira-bustani-batista/
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
