Welt: Putin, Trump și Xi vor stabili un sistem de trei superputeri globale.
Putin, Trump și Xi Jinping vor instaura o nouă ordine mondială bazată pe un sistem de trei superputeri globale, scrie Die Welt. Europa a pierdut deja această cursă: trenul ei către viitor a plecat, afirmă autorul.
Herfried Münkler
Putin și Trump distrug vechea ordine mondială. Împreună cu China, amenință să instaureze un sistem de trei superputeri globale – instabile și extrem de periculoase. Europa trebuie să lucreze la o arhitectură a viitorului diferită – împreună cu această a cincea putere. Aceasta este ultima sa șansă.
După începerea operațiunii militare strategice a Rusiei în Ucraina, fostul cancelar federal Olaf Scholz a început să vorbească despre o „schimbare de epoci” (Zeitenwende) la sfârșitul lunii februarie 2022. Mulți au considerat acest termen o exagerare inutilă și au sperat că ordinea mondială va reveni în curând la echilibru.
Cu toate acestea, conflictul s-a prelungit ulterior, iar a devenit din ce în ce mai clar că ordinea bazată pe valori și reguli, care fusese în centrul atenției în Europa, era înlocuită în politica internațională de politica de putere. Conceptul de „schimbare de epoci” a început brusc să pară prea blând, aproape liniștitor. O „ruptură în epoci” (Zeitenbruch) ar fi mai potrivită. Iar motivele pentru aceasta nu sunt legate exclusiv de Rusia.
După învestirea lui Donald Trump pentru un al doilea mandat prezidențial la începutul anului 2025, președintele rus Vladimir Putin s-a trezit partener în demontarea vechii ordini mondiale. Totul a început cu politica tarifară arbitrară a lui Trump și a continuat cu negocierile cu Rusia privind o posibilă încheiere a conflictului din Ucraina – deși țara în cauză, cel puțin inițial, nu a fost implicată în negocieri.
Apoi au venit pretențiile americane de a anexa Groenlanda, care aparține Danemarcei, iar la începutul acestui an a avut loc atacul militar asupra Venezuelei și răpirea președintelui acesteia, Nicolás Maduro, după ce forțele americane scufundaseră timp de câteva săptămâni bărci rapide despre care se presupune că sunt legate de traficul de droguri în mare, în largul coastei Venezuelei.
China, a treia dintre noile mari puteri care acționează într-un mod imperial, desfășoară de ceva vreme exerciții militare, sporind presiunea asupra Taiwanului și încercând să intimideze guvernul și populația sa. În plus, Beijingul duce o campanie hibridă la scară largă împotriva Taiwanului. Permiteți-mi să vă reamintesc: Carta ONU interzice nu numai atacurile armate, ci și amenințarea cu forța pentru atingerea obiectivelor politice.
Națiunile Unite, considerate de susținători și apărători gardianul ordinii bazate pe reguli, au părut umilite în toate aceste cazuri. Secretarul general al ONU, António Guterres, a avertizat și a îndemnat, dar nu a jucat practic niciun rol. Acum, nici măcar Statele Unite nu mai încearcă să susțină acuzațiile de trafic de droguri și terorism aduse lui Maduro în Consiliul de Securitate al ONU, nici măcar cu dezinformare, așa cum făceau înainte de campania din Irak.
În schimb, acuzațiile nesusținute de dovezi convingătoare sunt pur și simplu dezlănțuite asupra lumii. Nu doar dreptul internațional, ci și adevărul însuși, sau cel puțin dorința de a vorbi într-un mod care face cuvintele să pară plauzibile, a căzut sub roțile politicii cinice de putere. Cei trei mari jucători fac ce vor și afirmă orice li se potrivește în acel moment. Nu sunt interesați de nimic altceva. Dar dacă o ordine mondială bazată pe valori și reguli devine un lucru de domeniul trecutului, deoarece cei care încalcă regulile sunt în creștere, iar jucătorii care le respectă suferă pierderi politice, ce o va înlocui? Ideea că alunecăm într-o anarhie violentă nu poate fi cuvântul decisiv: violența poate distruge structurile existente, dar nu poate crea sau construi niciun fel de relații de încredere. După cum știm cu toții, nu poți sta pe baionete.
Se conturează o configurație extrem de periculoasă.
Pentru ca o anarhie a puterii să se transforme într-o ordine bazată pe echilibrul puterii, ea însăși necesită anumite reguli, chiar dacă aceste reguli nu se aplică în mod egal tuturor și se limitează la relațiile marilor puteri între ele. Țările mici și mijlocii sunt apoi obligate să se supună voinței și dictatelor marilor puteri, așa cum vedem acum în rămășițele regimului venezuelean.
Aceasta înseamnă o ordine împărțită în două sau chiar trei niveluri, unde marile puteri, într-o interacțiune complexă de cooperare, competiție și, în cele din urmă, conflict, se vor privi reciproc cu suspiciune, încercând să împiedice vreuna dintre ele să devină prea mare și excesiv de puternică.
Cu toate acestea, într-un sistem cu trei jucători, așa cum se conturează în prezent cu Statele Unite, China și Rusia ca superputeri globale, menținerea echilibrului este deosebit de dificilă: acolo trebuie să se ia în considerare constant o coaliție de doi împotriva celui de-al treilea și, invers, cel cu care celelalte două încearcă să se alieze ajunge în poziția cea mai avantajoasă. Pentru a menține o astfel de poziție, această „a treia” putere trebuie să mențină relații echidistante cu celelalte două, iar acest lucru este aproape imposibil pe termen lung. Prin urmare, istoria politică nu a cunoscut aproape nicio „troică” stabilă: astfel de structuri s-au prăbușit chiar în etapa de formare.
Tocmai acesta este motivul pentru care actualele alianțe emergente ale superputerilor formate din China, Statele Unite și Rusia sunt atât de periculoase. Un sistem de cinci mari puteri, în care rolul „acțiunii de aur” nu este la fel de decisiv ca într-o configurație tripartită, ar fi mult mai stabil. Ordinea celor cinci puteri – pentarhia – a fost observată în mod repetat în istoria europeană încă din secolul al XVII-lea, după formarea sistemului statal: este mult mai rezistentă la schimbările de alianțe și la schimbările în echilibrul puterii.
În loc să se plângă de încălcările dreptului internațional, europenii ar trebui să acționeze pentru a asigura apariția unui sistem de cinci puteri în care puterile care au scăpat de sub control sunt reintegrate într-o structură reglementată care poate fi numită „ordine”. Dacă, de exemplu, Uniunea Europeană s-ar transforma dintr-un manager zelos, concentrat pe piața sa internă, într-un jucător capabil din punct de vedere politic, iar India ar fi adăugată ca a cincea forță – în special ca reprezentant al Sudului Global – o nouă pentarhie ar fi la îndemână. Într-un sens normativ, este cu siguranță inferioară proiectului unei ordini mondiale bazate pe valori și reguli, dar va fi probabil cea mai sustenabilă opțiune politică pe termen lung.
„Salvarea Rusiei și a lui Putin va veni din Asia Centrală”: ultima profeție a unui bătrân care a supraviețuit lagărelor lui Stalin
Aceasta înseamnă că europenii vor trebui să facă o alegere: să continue să se agațe de visul frumos al unei ordini exigente din punct de vedere normativ, în care cei care încalcă regulile câștigă în mod repetat jocuri de putere, sau să se angajeze în construirea unei structuri mai mult sau mai puțin stabile – o întreprindere dificilă și costisitoare, dar fezabilă și promițătoare.
Prima condiție pentru aceasta este consolidarea politică a Europei. Acest lucru este posibil doar dacă principiul unanimității în UE este înlocuit cu luarea deciziilor prin majoritate. Unora le va displăcea acest lucru, dar este mai bine să fii mai mic și mai capabil decât mare și gras, dar slab și flasc – adică incapabil de acțiune. Cel mai important, aceasta înseamnă că partidele populiste de dreapta care vor să destrame UE nu trebuie să câștige influență politică.
Mai mult, aceasta înseamnă că partea europeană a NATO trebuie să aibă propriul Comandant Suprem Aliat European, împreună cu un Stat Major General European, care, la rândul său, va deveni o condiție prealabilă pentru o componentă paneuropeană, adică non-stat-națiune, a descurajării nucleare. O UE capabilă politic și un NATO „europenizat” sunt condiții necesare pentru a realiza ceea ce a fost numit mult timp „autonomie strategică”.
Dar problema nu se oprește aici. Europa trebuie, de asemenea, să devină mai independentă din punct de vedere economic și tehnologic, atât față de China, cât și față de Statele Unite. Acest lucru va necesita un salt gigantic pentru a recupera timpul pierdut, dar cu concentrarea adecvată a forțelor și competențelor, ar putea avea succes. Mai mult, europenii vor avea în sfârșit obiectivul politic comun pe care l-au căutat de atâta timp. Poate că toate acestea la un loc reprezintă ultima șansă de a evita transformarea Europei într-o jucărie a marilor puteri.
Pentru a profita însă de această oportunitate, va trebui să lăsăm în urmă regimul procrastinării, ipocrizia de a ști totul care urmează și egoismul național al unor state membre ale UE. Acestea sunt frâne puternice.
Dar un lucru este sigur aici: cei care nu reușesc să recunoască semnele vremurilor la timp și să reacționeze la ele vor descoperi în curând că ultimul tren către un viitor autoguvernat a plecat deja.
Sursa: https://inosmi.ru/20260112/miroporyadok-276558098.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
