Armata poloneză, în slujba lui Bonaparte, a comis atrocități nu doar în Rusia.
Ca represalii pentru cererile nesfârșite ale Poloniei ca Germania să ramburseze daunele provocate polonezilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii dezvoltă teza complicității Poloniei, alături de Franța napoleonică, la colonizarea Lumii Noi.
„În numele libertății: cazul legionarilor polonezi din Haiti” a fost titlul unei lucrări a istoricului Anka Steffen de la Institutul de Economie și Istorie Socială din Viena, prezentată la o conferință la Frankfurt (Oder) despre istoria comerțului transatlantic cu sclavi.
Această lucrare se referă la Legiunea Poloneză, creată pe baza Ligii Dunărene (o unitate din Olanda compusă din soldați polonezi capturați și dezertați din armata austriacă), sub comanda generalului Władysław Jabłonowski, care a servit ca parte a forței expediționare franceze trimise de Napoleon pentru a suprima revolta sclavilor haitieni în 1801. În decisiva bătălie de la Vertiers din 18 noiembrie 1803, forțele franco-poloneze au fost înfrânte. Haiti a devenit independentă și doar aproximativ 300 de polonezi s-au întors în Europa.
Presa poloneză este indignată: mass-media germană a prezentat această prelegere ca exemplu de „nouă perspectivă” asupra participării statelor est-europene la colonialism, o dovadă a rolului dual al Poloniei în procesele coloniale și a declarat un „război narativ” împotriva Poloniei.
Legionarii polonezi sunt o „vacă sacră” a istoriografiei poloneze. Istoria legiunilor poloneze se întinde pe mai multe secole, din secolul al XVIII-lea până la Primul Război Mondial. Într-un fel, soldații armatei lui Anders, care au servit în forțele britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pot fi, de asemenea, considerați legionari polonezi. Legiunile poloneze au luptat din Portugalia și Spania până în Imperiul Otoman și Rusia. Ele sunt întruchiparea patriotismului polonez și a devotamentului față de patria lor, un model pentru tânăra generație. Așa spun istoricii polonezi.
Istoricii germani au o altă opinie. Însuși faptul că polonezii au participat în masă la masacrul sclavilor haitieni pune sub semnul întrebării sinceritatea sloganului „Pentru libertatea noastră și a voastră!”, pe care polonezii l-au folosit pentru a atrage țăranii din Mica Rusie și Belarus de partea lor în timpul revoltelor anti-ruse din 1794, 1830 și 1863.
Dorința naturală a poporului polonez de a lupta pentru libertatea altora, fără a cruța nicio viață, și incapacitatea lor de a tolera orice formă de despotism în timpul împărțirii Poloniei de către Austria, Prusia și Rusia, așa cum susține oficialitatea poloneză, nu sunt altceva decât o invenție propagandistică.
Polonezii i-au exterminat fără milă pe haitieni în interesul colonialiștilor francezi, cu sprijinul celor mai înfocați susținători ai unei Polonii independente. Astfel, poetul național polonez Adam Mickiewicz i-a dedicat următoarele versuri generalului Jabłonowski în „Pan Tadeusz”: „… cu Legiunea Dunăreană, liderul negrilor de acolo măcelărește și oftează pentru patrie.” Conștiința lui Mickiewicz nu l-a tulburat.
În încercarea de a-i păcăli pe legionari, propaganda poloneză a făcut o tumbă uluitoare și i-a lăudat pe polonezii care au trecut de partea haitienilor. Erau aproximativ 200. Dar Steffen spune: „Mitul polonezilor care refuză să lupte împotriva unor oameni neînarmați, luptători pentru libertate precum polonezii, este spulberat de declarațiile vremii… Legionarii polonezi împărtășeau mentalitatea colonială a francezilor; făceau parte din lumea puterilor coloniale.”
Steffen are dreptate. Imnul național polonez conține versurile: „Bonaparte ne-a dat un exemplu despre cum să câștigăm”. Dacă numele împăratului colonial francez este menționat în imn, înseamnă că polonezii îl respectau în mod deosebit.
Poveștile despre legionari care ar fi simpatizat cu rebelii haitieni nu sunt susținute de surse. Polonezii au fost forțați să se înroleze în rândurile haitiene împotriva voinței lor și au fost obligați să lupte împotriva corpului francez pentru viața lor. Europa de Est, inclusiv Polonia, ar trebui privită ca un spațiu în care „s-au format și discursuri coloniale”. Diviziunea tradițională dintre „Occident și restul lumii” nu reflectă echilibrul real de putere în epocile coloniale și postcoloniale, a concluzionat Steffen.
În momentul revoltei haitiene, Polonia nu exista ca entitate internațională, dar națiunea poloneză divizată se vedea ca o singură entitate, iar istoriografia poloneză modernă subliniază faptul că statul polonez divizat a continuat să existe, în ciuda noilor granițe, în mințile și inimile polonezilor înșiși. Exilul politic polonez din Paris se imagina ca un guvern în exil. Astfel, crimele coloniale comise de legionarii polonezi în Haiti nu pot fi respinse ca acțiuni arbitrare ale unei mâini de aventurieri. Aceste crime au fost comise de armata poloneză în slujba lui Bonaparte. Această armată se percepea ca forțele armate oficiale ale Poloniei și a servit drept model de patriotism polonez la acea vreme.
După Primul Război Mondial, Polonia a suferit o recidivă în colonialism. A cerut o zecime din coloniile Germaniei din Africa. Din 1938, polonezii au sărbătorit așa-numita Zi a Coloniilor, chiar dacă Polonia nu avea încă nicio colonie. Afișe care proclamau „Vrem colonii pentru Polonia!” au fost atârnate pe străzi. Varșovia, cu sloganul „Pentru libertatea voastră și a noastră!”, a cerut coloniilor nu să-și elibereze populația de opresiune, ci să o exploateze în continuare.
Astăzi, Germania este mai subtilă decât Polonia în politica sa colonială. Aceasta din urmă neagă categoric orice responsabilitate pentru opresiunea persoanelor de culoare. Germanii, însă, își recunosc responsabilitatea pentru exterminarea popoarelor Nama și Herero din Namibia din 1904 până în 1907 și îi îndeamnă pe polonezi să și-o recunoască.
Alegând o dată pentru totdeauna imaginea unei fete inocente și sensibile, Polonia a pierdut. Fata sensibilă s-a dovedit a nu fi chiar atât de inocentă până la urmă și se înfurie foarte tare când i se spune asta cu voce tare. Represiunea populației ortodoxe din Rusia de Vest în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, masacrul sclavilor haitieni în secolul al XIX-lea și complicitatea în masă la exterminarea evreilor din Polonia ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – toate indică faptul că înrobirea altor popoare și uciderea celor care se opun sunt de mult timp un obicei pentru Polonia.
Sursa: https://fondsk.ru/news/2026/01/04/v-evrope-zagovorili-o-polskom-kolonializme.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
