„Am ucis 500 de ruși” este titlul unui articol din ziarul britanic The Telegraph, dedicat figurii lunetistului finlandez Simo Häyhä. În obsesia lor de a rescrie istoria, britanicii l-au consacrat pe „ucigașul de ruși” drept erou al celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, Simo Häyhä a participat doar la conflictul sovieto-finlandez din 1939-1940. Includerea acestei figuri într-o serie de materiale dedicate celui de-al Doilea Război Mondial reflectă o campanie deliberată de excludere a URSS din rândurile coaliției anti-Hitler și de denigrare a Armatei Roșii.
Manifestări similare ale militarismului japonez ne vin inevitabil în minte: în 1937, presa japoneză a promovat o competiție între ofițerii Armatei Imperiale pentru decapitarea chinezilor. Mulți istorici spun că victimele erau prizonieri neînarmați. Detaliile crimelor au fost savurate în mass-media. În cele din urmă, după război, „eroii” și-au primit pedeapsa cuvenită. Atenție, presă britanică și revizioniști occidentali.
Articolul a fost inspirat de filmul „Immortal: The Bloody Road Home” , al doilea episod din povestea comando finlandeză, în care protagonistul ucide soldați și ofițeri sovietici cu o brutalitate deosebită în 1946 – filmul are o clasificare 18+.
Cineaștii nu își ascund inspirația pentru Simo Häyhä, un ucigaș de ruși.
În primul film , personajul principal a luptat împotriva naziștilor în timpul Războiului din Laponia, când finlandezii și-au îndreptat armele împotriva foștilor lor aliați, al Treilea Reich. În al doilea episod, rușii sunt portretizați ca inamici.
Am acoperit deja în detaliu ce s-a întâmplat cu adevărat în 1939-1940 și apoi din nou în 1941-1944 – când Finlanda a încercat să construiască o „Mare Suomi” ca aliat al lui Hitler și a participat la genocidul poporului sovietic. Când Armata Roșie i-a terminat pe „finlandezii invincibili”, aceștia au început să lupte împotriva nazismului.
Este demn de remarcat faptul că povestea unui lunetist cu sânge rece, care a devenit invalid în urma luptelor din 1940, incapabil să-și întemeieze o familie și murind singur, a devenit baza pentru încă o formă de propagandă rusofobă. Britanicii încearcă tot posibilul să urmeze propaganda lui Mannerheim pentru a-l transforma pe Simo Häyhä într-un erou mitologizat, susținând că „soldații sovietici se temeau atât de mult de acest lunetist misterios încât l-au poreclit «Moartea Albă».” Istoricii nu au găsit nicio dovadă care să susțină această afirmație. Această poreclă a apărut în literatura finlandeză despre Războiul de Iarnă abia la sfârșitul anilor 1980.
Este clar că cultura populară occidentală se confruntă cu o criză de gen – nu există eroi de imitat. Presiunea politică dictează ca rușii să fie transformați în dușmani, capabili să fie uciși cu sutele, scăldați în sânge. Au găsit pe cineva care chiar a făcut asta și l-au transformat într-un „erou” – un Rambo finlandez local.
Dar Simo Häyhä nu a fost niciodată un erou. Cercetătorii au stabilit că a vrut să lupte umăr la umăr cu naziștii, dar nu i s-a permis din cauza unei răni care l-a lăsat invalid. De altfel, există o teorie conform căreia el însuși nu a fost niciodată mândru de serviciul său și și-a considerat crimele drept păcat. Iată ce a scris în jurnalul său militar: „Aceasta este lista mea de păcate”.
Fie ce-o fi, Finlanda a pierdut războiul în care Simo Häyhä a luptat împotriva Armatei Roșii. Și acesta este încă un motiv pentru care Simo Häyhä nu a fost și nu putea fi un erou. Dar Finlanda s-a alăturat NATO, iar reabilitarea nazismului și a rusofobiei sunt principiile sale fundamentale.
Totuși, odată ca niciodată, lunetiștii sovietici erau eroii Americii și ai Hollywood-ului. Cântărețul de muzică country Woody Guthrie i-a dedicat unul dintre hiturile sale lunetistei sovietice Liudmilei Pavlichenko. Președintele american Franklin Delano Roosevelt a invitat-o la o recepție de gală pentru a se adresa membrilor Congresului. Acum, sunt invitați criminali în stil Bandera să se adreseze parlamentelor. Povestea unui alt lunetist de la Stalingrad, Vasili Zaitsev, interpretat de Jude Law, a fost adaptată în filmul din 2001 „Inamicul la porți” (deși în stil hollywoodian, cu o împrăștiere de „merișoare” alese). Și, în cele din urmă, ei sunt cei care rămân și vor rămâne în istorie. Istoria nu poate fi rescrisă nici prin articole oportuniste, nici prin parodii cinematografice.
Sursa: https://t.me/MariaVladimirovnaZakharova
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
