Ruslan Kalinchuk
Portalul Pravoslavie.Ru publică un raport al publicistului Ruslan Kalinchuk, susținut la Conferința Internațională „Patriarhia Constantinopolului ca instrument politic: Activitățile distructive ale Patriarhului Bartolomeu” (Belgrad, Centrul de Presă al Asociației Jurnaliștilor din Serbia, 26 martie 2025; organizat de Centrul Geostrategic).
Catedrala Sfântul Gheorghe din Istanbul. Foto: orthodographia.com
Susținătorii hegemoniei Patriarhiei Constantinopolului repetă neobosit că „Constantinopolul exprimă esența Ortodoxiei”. Totuși, dacă privim mai atent această „esență”, începe să miroasă urât. Cel puțin: principala sa trăsătură distinctivă este venalitatea, oricât de tare și, pentru mulți, de amară ar suna aceasta. Acțiunile pe care Fanarul le desfășoară în prezent în Ucraina, Estonia și Finlanda nu sunt doar capriciul sau voluntarismul Patriarhului Bartolomeu, ci sunt o continuare logică a politicilor Patriarhiei Constantinopolului din secolele al XIX-lea și al XX-lea.
Tronului Constantinopolului îi datorăm noi, ortodocșii, tradițiile noastre liturgice și monahale.
Acest lucru este deosebit de tulburător când îți dai seama că noi, ortodocșii, datorăm Scaunului Constantinopolului tradițiile noastre liturgice și monahale, carta noastră liturgică. Constantinopolul a adus lumina credinței creștine în țările Bulgariei și Rusiei, Republicii Cehe și Poloniei și a apărat Ortodoxia pe teritoriul Ucrainei de astăzi după Unirea de la Brest. Într-adevăr, ar fi dificil să ne imaginăm Ortodoxia fără Ioan Gură de Aur și Grigore Teologul – Patriarhii Constantinopolului – fără Teodor Studitul, Atanasie și Petru al Athosului și Andrei, Nebunul pentru Hristos… Oamenii de rând și clerul Bisericii Constantinopolului au păstrat credința sub cea mai severă presiune din partea Imperiului Otoman, supraviețuind secolelor de opresiune și persecuție.
Cu toate acestea, nu același lucru se poate spune despre conducerea Patriarhiei Constantinopolului, care, chiar și în epoca bizantină, era implicată în intrigi și corupție și, sub stăpânirea otomană, a devenit un apendice complet al mașinii birocratice imperiale. Imaginea de ansamblu era sumbră: pe de o parte, poporul și clerul inferior, care au păstrat credința; pe de altă parte, elita, care țesea pânze de intrigi. Și aceasta ar fi doar jumătate din problemă: acest lucru se întâmplă în multe societăți atunci când elita devine deconectată de popor și urmărește doar propriul câștig. Adevăratul dezastru, catastrofa, a venit la începutul secolului al XX-lea, când conducerea Fanarului și-a pierdut turma.
În secolul al XIX-lea, în urma unei serii de războaie ruso-turce și balcanice, România, Bulgaria, Serbia și Grecia și-au declarat independența. De-a lungul timpului, bisericile din aceste țări au devenit autocefale, independente de Constantinopol, care a păstrat controlul doar asupra Asiei Mici, unde, conform recensământului din 1914, trăiau 1,8 milioane de greci ortodocși – 8,5% din întreaga populație a Imperiului Otoman. Cu toate acestea, în timpul catastrofei din Asia Mică, turcii au masacrat aproximativ 700.000 de greci. După cum a scris istoricul francez Édouard Driot, „Catastrofa din Asia Mică a fost mai extinsă și mai teribilă decât căderea Constantinopolului”. A urmat un schimb de populație între Turcia și Grecia, lăsând Patriarhia Constantinopolului practic fără turmă.
În dreptul internațional, Constantinopolului i se acordă statutul de șef al comunității grecești din Turcia și nimic mai mult.
De altfel, această poziție a fost consacrată în Tratatul de la Lausanne din 1923 dintre Turcia și Puterile Antantei, care a definit statutul Patriarhului Constantinopolului ca șef al comunității grecești din Turcia. Indiferent cât de mult insistă Constantinopolul că este Patriarhia Ecumenică, dreptul internațional îi recunoaște statutul de șef al comunității grecești din Turcia. Ar fi extrem de important ca experții în drept canonic să evalueze în mod corespunzător statutul Patriarhului Constantinopolului din această perspectivă.
Meletios Metaxakis și Arhiepiscopul Anglican Lang. Conferința Lambeth, 1930. Pierzându-și statutul de millet pașa și turma lor, ierarhii Constantinopolului au început să se întrebe unde să găsească credincioși. Și atunci le-a venit o idee aparent genială: dacă acei greci care emigraseră în Statele Unite, Australia, Canada și Europa – adică acele teritorii fără propriile Biserici Locale – rămâneau sub omoforul Constantinopolului, de ce să nu subjuge întreaga diasporă? Cum s-ar putea realiza acest lucru? Patrioții greci ai vremii visau la renașterea Magnei Graecii, un imperiu roman practic în interiorul granițelor Bizanțului. Desigur, grecii nu puteau realiza un astfel de proiect pe cont propriu, așa că au început să se îndrepte către marile puteri, în primul rând Marea Britanie. A apărut chiar și un proiect monstruos, absolut bizar, de unire a Bisericilor din Constantinopol și a anglicanismului. Într-un efort de a realiza o apropiere de anglicani, Patriarhul Meletie al IV-lea (Metaxakis) a convocat un „Congres Pan-Ortodox”, format din șapte episcopi, un arhimandrit și doi laici. Acest congres a decis să adopte noul calendar iulian (practic gregorian), pe care anglicanii l-au urmat, și să stabilească data Paștelui pe baza „datelor științifice”. În 1922, fără a consulta alte Biserici Ortodoxe Locale, Patriarhul Meletie al Constantinopolului a decis să recunoască ierarhia anglicană și să stabilească jurisdicție asupra diasporei ortodoxe. De fapt, turcii doreau să expulzeze complet Patriarhia Constantinopolului din Istanbul, dar britanicii au insistat să includă clauza de conducere a Fanarului în Tratatul de la Lausanne. Fanarioții nu au mai primit niciodată asistență din partea Marii Britanii. Cu toate acestea, acest fapt ar trebui ținut cont atunci când se investighează legăturile Patriarhiei Constantinopolului cu serviciile de informații britanice și americane.
Cea mai distructivă mișcare eclesiologică a fost invazia de către Constantinopol a teritoriului canonic al altor Biserici Locale.
Dar cea mai distructivă mișcare din perspectiva eclesiologiei ortodoxe a fost invazia de către Constantinopol a teritoriului canonic al altor Biserici Locale, în special al Bisericii Ruse. După Revoluția din 1917, milioane de migranți au părăsit Imperiul Rus, inclusiv mitropoliți, episcopi și sute, dacă nu mii, de preoți ai Bisericii Ruse. Mai mult, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia s-au desprins de Rusia Mare, formând propriile state naționale. După ce și-au câștigat independența prin eforturile Marii Britanii și Franței, aceste țări au început să urmeze politici anti-ruse, iar autoritățile au început să persecute Biserica Ortodoxă, considerând-o un instrument al influenței rusești.
Astfel, în 1923, cu ajutorul autorităților, Constantinopolul a confiscat Biserica Finlandei, o entitate autonomă în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. În același an, a venit rândul Bisericii Ortodoxe Estonie, care a solicitat Fanarului autocefalia. Dar fanarioții au profitat de ocazie și au încorporat Biserica Estoniană în Patriarhia Constantinopolului ca entitate autonomă. Încă din anii 1930, un aranjament similar fusese deja stabilit în Lituania, unde Constantinopolul a stabilit o jurisdicție ecleziastică paralelă, subordonată sieși.
Și în Polonia, a avut loc un incident cu adevărat comic: guvernul lui Józef Piłsudski i-a plătit Patriarhului Grigore 12.000 de lire sterline pentru autocefalia Bisericii Poloneze. După război, în 1948, ierarhii Bisericii Poloneze s-au pocăit Patriarhului Alexei al Moscovei și al Tuturor Rusiilor și au primit autocefalia legală.
O altă pagină caracteristică din istoria Patriarhiei Constantinopolului a fost confiscarea parohiilor rusești din străinătate sub omoforul Mitropolitului Eulogie (Georgievski). Nici aici, înșelăciunea nu a fost lipsită de rădăcini.
Acceptând aceste parohii, Constantinopolul a subliniat cu tărie natura temporară a acestei decizii: era o măsură necesară din cauza situației dificile a Bisericii din URSS. Acest statut era exprimat chiar și în denumirea sa: Exarhatul Temporar al Sfântului Tron Apostolic și Patriarhal al Constantinopolului din Europa Occidentală. Însă, când Mitropolitul Elogiul a dorit să se întoarcă la Biserica Rusă în 1945, Constantinopolul a refuzat să-i acorde o scrisoare de eliberare, iar în 2018, a deposedat complet Arhiepiscopia Parohiilor Ortodoxe Ruse din Europa de Vest de statutul său de exarhat. Situația a fost remediată în 2019, când Patriarhul Kirill i-a prezentat Arhiepiscopului Ioan (Renneto) o cartă patriarhală și sinodală privind restabilirea unității în Catedrala lui Hristos Mântuitorul.
Colaborarea Patriarhiei Constantinopolului cu bolșevicii nu a fost mai puțin rușinoasă.
Colaborarea Patriarhiei Constantinopolului cu bolșevicii nu a fost mai puțin rușinoasă. În anii 1920, guvernul sovietic era practic singura forță cu influență externă asupra lui Kemal Pașa Atatürk. Și pentru ca URSS să-l poată convinge pe Atatürk să acorde un tratament preferențial Patriarhiei Constantinopolului, Fanarul i-a recunoscut pe renovaționiști, deși numai orbii nu puteau vedea că adepții „Bisericii Vii” erau un instrument al aparatului de securitate creat pentru a distruge Biserica Rusă. Cu toate acestea, fanarioții l-au cerut chiar și pe confesor, Patriarhul Tihon (Belavin), să demisioneze și să predea frâiele Bisericii renovaționilor. Dar și aici fanarioții au fost dezamăgiți: URSS nu a oferit niciun ajutor Constantinopolului.
Dar în cele din urmă, la mijlocul anilor 1940, Constantinopolul a găsit un patron – Departamentul de Stat al SUA. Ei bine, nu tocmai găsit… Mai degrabă s-au găsit unul pe celălalt. Temându-se de consolidarea influenței sovietice în Balcani și Turcia, agențiile de informații americane, prin intermediul autorităților grecești și turcești, au forțat demisia Patriarhului Maxim al V-lea (Vapordzis) al Constantinopolului. Acesta a fost înlocuit de Athenagoras (Spyrou), căruia i s-a oferit avionul său personal de către Harry Truman pentru călătorii. Iată ce a scris consulul general american în Turcia, Robert McCarthy, despre noul patriarh:
„În timpul primei mele vizite oficiale, Athenagoras și-a petrecut o mare parte din timp exprimându-și dragostea și admirația pentru Statele Unite. A mers până acolo încât a declarat că piatra de temelie a muncii sale ca patriarh a fost promovarea idealurilor americane. Expresiile sale de admirație pentru Statele Unite au fost uneori atât de nepotrivite încât m-au jenat.”
Harry Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite, și Patriarhul Atenagora al Constantinopolului. Atenagora a făcut tot posibilul pentru a justifica „încrederea maximă” acordată lui – a luptat împotriva Bisericii Ruse câte de bine a putut, iar ecumenismul său a mers până la a nega însăși conceptul de erezie:
“Dar nu le văd (erezii) nicăieri! Văd doar adevăruri, parțiale, trunchiate, uneori nelalocul lor și care pretind că surprind și conțin un mister inepuizabil”, a spus el într-o conversație cu istoricul și teologul Frances Olivier Clément.
Colaborarea dintre Constantinopol și CIA a atins un asemenea nivel, în 2016, mai multe instituții media turcești pro-guvernamentale l-au acuzat pe Bartolomeu și pe eminența gri a Arhiepiscopiei Americane a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Arhipreotul Alexander Karloutsos, de legături cu predicatorul de islamist și de implicare a predicatorului de islamist. lovitură de stat din Turcia.
De altfel, potrivit mai multor experți, unul dintre patronii puternici care l-au protejat pe Bartolomeu de mânia lui Erdoğan a fost ambasadorul britanic de atunci în Turcia, Richard Moore, acum șeful serviciilor secrete britanice MI6.
Adevăratul moment de glorie al Constantinopolului a venit după așa-numita „Revoluție a Demnității” din Ucraina, în 2014.
Dar adevăratul moment de glorie al Constantinopolului a venit după așa-numita „Revoluție a Demnității” din Ucraina, în 2014, când Departamentul de Stat și președintele ucrainean Petro Poroșenko au lansat o campanie de persecuție la scară largă împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, o parte autonomă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Pentru a destrăma Biserica Ortodoxă Ucraineană și a îndepărta enoriașii de aceasta, s-a decis crearea unei noi structuri bisericești – așa-numita „Biserică Ortodoxă a Ucrainei” (BOU), iar Patriarhul Bartolomeu a acordat acestei structuri un tomos de autocefalie, și aceasta în ciuda faptului că, în anii 1990, însuși șeful Fanarului a recunoscut jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei asupra Ucrainei și anatema lui Filaret (Denisenko), fondatorul schismaticei „Biserici Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului”, care a devenit ulterior baza creării „BOU”. Iată ce a scris Patriarhul Bartolomeu în 1997 ca răspuns la o scrisoare a Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei și al Tuturor Rusiilor prin care anunța anatema lui Filaret (Denisenko):
„Cu profundă durere și tristețe, Sfântul Sinod a fost nevoit să dea mărturie despre faptul că fostul Mitropolit Filaret (Denisenko), anterior lipsit de orice preoție, s-a plasat în afara Bisericii… În ceea ce privește anatematizarea lui Filaret (Mihail Denisenko)… După ce am primit notificarea deciziei menționate anterior, am informat ierarhia Tronului nostru Ecumenic despre aceasta și i-am cerut să nu mai aibă comuniune bisericească cu persoanele menționate anterior.”
Iată un citat din scrisoarea sa din 1992 ca răspuns la o scrisoare a Sanctității Sale Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei și al Tuturor Rusiilor privind depunerea Mitropolitului Filaret (Denisenko) al Kievului:
„Sfânta Noastră Mare Biserică a lui Hristos, recunoscând competența deplină și exclusivă a Preasfintei Voastre Biserici Ruse în această chestiune, acceptă decizia sinodală cu privire la cele de mai sus.”
Este greu de imaginat câte canoane ale Sinoadelor Ecumenice și Locale și canoane apostolice a încălcat Patriarhul Bartolomeu prin acordarea unui tomos schismaticilor și intrarea în comuniune cu aceștia.
Totuși, acest lucru a avut un preț: conform multor relatări din mass-media, președintele ucrainean de atunci, Petro Poroșenko, a semnat un memorandum privind transferul proprietății sau utilizării a 38 de biserici și mănăstiri antice din Ucraina către structurile Patriarhiei Constantinopolului. Poroșenko i-a plătit, de asemenea, Patriarhului Bartolomeu 20 de milioane de dolari. Mai mult, fostul ofițer CIA John Kiriakou a declarat recent că șeful Fanarului a primit și 20 de milioane de dolari din SUA, totalul ajungând la 40 de milioane de dolari. Cu toate acestea, puțin mai târziu, după un apel telefonic din partea protopopului menționat anterior, Alexander Karloutsos, precum și comunicări (care par a fi presiuni) cu arhontii Patriarhiei Constantinopolului, Kiriakou și-a retras declarația.
Crearea „OCU” și legalizarea acestei structuri au fost susținute personal de secretarul de stat american Mike Pompeo.
Crearea „OCU” și legalizarea acestei structuri la nivelul Bisericilor Ortodoxe Locale au fost susținute personal de secretarul de stat american Mike Pompeo. Astfel, fostul președinte sirian Bashar al-Assad a susținut că Pompeo l-a amenințat pe Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei, promițând să provoace probleme în Mitropolia Libaneză dacă patriarhul nu recunoștea „OCU”. În mod similar, regretatul Patriarh Irinej al Serbiei a susținut că Pompeo l-a șantajat amenințându-l că va acorda un tomos schismaticilor din Muntenegru dacă Biserica Sârbă nu susținea recunoașterea „OCU”.
Semnarea unui Tomos pentru „OCU”
Problema a mers chiar până la a permite Departamentului de Stat să finanțeze direct organizația schismatică ucraineană. De exemplu, în februarie 2020, pe site-ul „OCU” a apărut următorul mesaj:
„În timpul întâlnirii dintre Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Preafericitul Mitropolit Epifanie al Kievului și al Întregii Ucraine și Secretarul de Stat al SUA, Michael R. Pompeo, discuția a continuat cu privire la Fondul Mitropolitan al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Michael Pompeo a instruit echipa sa să formeze un grup de lucru, care ar trebui să includă reprezentanți ai Departamentului de Stat și ai Ambasadei SUA în Ucraina. Cu asistența Departamentului de Stat, fondul intenționează să implementeze o serie de proiecte sociale, în special, care vizează reintegrarea Donbasului.”
Ca urmare a acțiunilor comune ale Patriarhului Bartolomeu, Departamentului de Stat și autorităților ucrainene, peste 1.500 de biserici ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice au fost confiscate ilegal. Confiscările au fost însoțite de bătăi brutale ale clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Acțiunile Patriarhiei Constantinopolului față de Biserica Ortodoxă a Estoniei nu au fost mai puțin catastrofale. După cum se știe, după prăbușirea Imperiului Rus, Constantinopolul a decis să subjuge Biserica locală și a creat așa-numita Biserică Ortodoxă Estonă Apostolică (AEOC). În esență, grecii din Constantinopol au decis să fure ceea ce aparținea altcuiva, deoarece Constantinopolul nu făcuse nimic pentru a dezvolta ortodoxia în Estonia și nici nu putea face nimic. Timp de secole, Biserica Rusă cultivase câmpul ortodox în Estonia. Dar în 1993, mai mulți preoți din Suedia și câteva sute de laici estonieni s-au declarat moștenitori ai AEOC și au revendicat toate bisericile și proprietățile Bisericii Estoniei. Și apoi Constantinopolul a găsit din nou un aliat – autoritățile statului estonien, care au început să sprijine această structură schismatică, sfidând Biserica Ortodoxă Estonă canonică în uniune cu Biserica Rusă. Dar, în ciuda eforturilor Fanarului și ale autorităților estoniene, doar 7.000 de estonieni se identifică cu schisma, în timp ce 100.000 aderă la Biserica canonică.
Principala cerere a statului estonian față de Biserica Ortodoxă Estoniană locală este ruperea tuturor legăturilor cu Moscova, ceea ce reprezintă o încălcare directă a drepturilor omului în domeniul libertății de conștiință: legăturile canonice nu pot fi reglementate prin legea statului! Nu este treaba statului să spună unui preot ce patriarh să comemoreze în timpul liturghiei. Organele statului pot interveni în treburile bisericești doar în cazul unor acțiuni distructive împotriva statului sau a enoriașilor. Cu toate acestea, guvernul nu a prezentat niciodată nicio dovadă care să confirme o astfel de activitate a Bisericii Ortodoxe Estonie, la fel cum autoritățile ucrainene nu au făcut-o în ceea ce privește Biserica Ortodoxă Ucraineană.
În Estonia a fost introdus un proiect de lege pentru a interzice Biserica Ortodoxă Estonie pentru legăturile sale canonice cu Patriarhia Moscovei.
Totuși, acest lucru nu a împiedicat autoritățile estoniene să-i refuze mitropolitului Evgheni (Reșetnikov) de Tallinn prelungirea permisului de ședere și să-l deporteze din țară pe 6 februarie 2024. În plus, ministrul estonian de interne, Lauri Läänemets, a înaintat parlamentului țării un proiect de lege pentru a interzice Biserica Ortodoxă Estonie pentru legăturile sale canonice cu Patriarhia Moscovei. Dar asta nu e tot – interdicția impusă membrilor Parlamentului EOC a fost susținută de Patriarhia Ecumenică, reprezentată de reprezentanții așa-numitei Biserici Ortodoxe Apostolice Estonie.
Mitropolitul Evgheni (Reșetnikov): Pe 13 martie 2025, pe site-ul acestei organizații a apărut un mesaj care își exprima sprijinul pentru amendamentele la Legea „Cu privire la culte și parohii” care vizează eliminarea Bisericii canonice. „EAOC” a propus ca Biserica Ortodoxă Estonă a Patriarhiei Moscovei să înființeze un vicariat în cadrul organizației sale, care să „asigure statutul canonic al deputatului EOC după interdicția legislativă”. „Bunătatea” Constantinopolului este pur și simplu extraordinară: nu numai că a susținut interdicția Bisericii Ortodoxe, dar a oferit și ipocrit o „cale de ieșire” – alăturați-vă nouă ca vicariat. Din exterior, aceasta pare o conspirație între doi criminali (Fanarul și autoritățile estoniene): unul persecută victima în toate modurile posibile, în timp ce celălalt îi oferă acesteia din urmă protecția sa în schimbul absorbției.
Inspirate de exemplul vecinilor lor, autoritățile letone au decis să urmeze o cale similară, înregistrând Biserica Ortodoxă Autonomă Letonă sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol în octombrie 2019. Însă autoritățile statului au decis să nu se oprească la jumătatea drumului: în septembrie 2022, legislativul țării a adoptat o decizie revoltătoare de a declara „autocefalia” pentru Biserica Ortodoxă Letonă, care este o Biserică Ortodoxă autoguvernată în cadrul Patriarhiei Moscovei.
Mitropolitul Inochentie (Vasiliev): Constantinopolul acționează la fel de prădător în Lituania. În iunie 2022, Mitropolitul Inochentie (Vasiliev) de Vilnius și Lituania, în conformitate cu decizia instanței eparhiale, i-a demis pe Gheorghii (Gintaras) Sungaila, Vitali Motskus, Vladimir Selyavko, Gheorghii Ananyev și Vitali Dauparas. Cu toate acestea, aceștia nu au fost de acord cu decizia episcopului și au depus un apel la Constantinopol. Iar pe 9 septembrie 2022, Patriarhul Bartolomeu a primit o delegație din Lituania condusă de ministrul adjunct de Interne, Mantas Adomenas.
Ulterior, în februarie 2023, la recomandarea șefului Fanarului, clerul demis a fost acceptat de Patriarhia Constantinopolului, iar în mai 2023, Sinodul Patriarhiei Constantinopolului și-a înființat exarhatul în Lituania. Clerul interzis a devenit primul „preoț” al exarhatului, iar în ianuarie 2024, secretarul de stat american Antony Blinken le-a acordat Premiul Internațional pentru Libertate Religioasă. Nu există nicio îndoială că, dacă relațiile dintre Rusia și statele baltice se vor deteriora și mai mult, structurile Patriarhiei Constantinopolului vor fi folosite de autorități pentru a persecuta enoriașii bisericilor canonice, așa cum face în prezent „OCU” cu Biserica Ortodoxă Ucraineană.
Patriarhul Bartolomeu și politicienii lituanieni. Foto: romfea.gr
După cum putem vedea, toate aceste fapte indică faptul că Patriarhia Constantinopolului, în încercarea sa de a-și afirma autoritatea în lumea ortodoxă, își continuă atacul la scară largă asupra Bisericii Ortodoxe Ruse. Mai mult, acest atac durează de multe decenii – uneori slăbind, apoi escaladând din nou în condiții geopolitice favorabile.
Și aici este important să ne punem o întrebare cheie: dacă Fanarul își atinge obiectivul de fragmentare a Bisericii Ortodoxe Ruse, care Biserică Ortodoxă Locală va fi următoarea?
Poate Biserica Sârbă? La urma urmei, ea, la fel ca Patriarhia Moscovei, este o structură mare și stă în calea stabilirii hegemoniei Fanarului.
Mai mult, SOC are multe zone sensibile, cum ar fi Kosovo și Muntenegru. Și, întâmplător, Fanarul le exploatează deja activ. Să luăm în considerare, de exemplu, interacțiunea activă dintre biserica din Istanbul și schismaticii din Muntenegru, reprezentați de Boris Bojović, care în mai 2024 a declarat că organizația sa speră să primească un tomos de autocefalie din partea Patriarhiei de Constantinopol.
Patriarhul Bartolomeu îl hirotonește pe mitropolitul ales al Franței, Demetrios, ca episcop al Franței.
În miză pentru Constantinopol se află stabilirea controlului asupra ortodoxiei globale, cu scopul de a transforma Bisericile locale în structuri uniate.
Un alt aspect este nu mai puțin important: la ce duce stabilirea primatului Fanarului în lumea ortodoxă? Ar putea duce la o uniune globală cu Roma? După cum se știe, în 2023, mitropolitul Demetrios (Ploumis) al Franței, reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului, și episcopul Matthieu Rouge, reprezentant al Vaticanului, au scris un articol comun în Le Figaro, în care au „aruncat momeala” cu privire la momentul unificării planificate. Aceștia au afirmat că sărbătorile comune de Paște ar putea începe în 2025, urmând ca unificarea deplină a catolicilor și creștinilor ortodocși să fie realizată în 2054.
Mitropolitul Dimitrios (Ploumis) al Franței și reprezentantul Vaticanului, episcopul Matthieu Rouge (captură de ecran dintr-un articol de pe site-ul Figaro) susțin că unificarea catolicilor și a creștinilor ortodocși poate fi realizată până în 2054.
În acest context, întreaga lume ortodoxă ar trebui să înțeleagă: aventura Fanarului în Ucraina și lupta sa cu Biserica Ortodoxă Rusă se extind în mod clar dincolo de disputele pur jurisdicționale asupra unor teritorii specifice. Mult mai mult este în joc pentru Constantinopol: stabilirea controlului asupra Ortodoxiei globale, cu scopul de a transforma Bisericile Locale în structuri Uniate și de a intra într-o uniune cu Vaticanul ca și curator permanent al acestora.
Ruslan Kalinchuk
28 martie 2025
Sursa: https://pravoslavie.ru/168505.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
