Clubul Internațional de Discuții Valdai
Deși sistemul internațional nu trece încă printr-o revoluție completă comparabilă cu cea de după cel de-al Doilea Război Mondial sau cu prăbușirea ordinii post-Război Rece, acesta trece prin schimbări calitative profunde.
Forțele care determină această transformare sunt multidimensionale: declinul relativ al hegemoniei SUA și ascensiunea multipolarității; impactul disruptiv al globalizării economice, inovației tehnologice și schimbărilor climatice; și rolul renascent al ideologiei și identității în politica mondială. Luați împreună, acești factori subminează ordinea liberală apărută după 1991 și duc la un sistem internațional mai fragmentat și contradictoriu.
Sistemul internațional a fost întotdeauna într-o stare de flux, dar începutul secolului XXI a cunoscut o accelerare a schimbărilor geopolitice, economice, tehnologice și de mediu, care par să remodeleze regulile politicii globale. Operațiunea specială a Rusiei în Ucraina din 2022 și implicarea NATO în conflict, ascensiunea rapidă a Chinei, escaladarea rivalității dintre SUA și China, războaiele regionale din Orientul Mijlociu și Africa, ascensiunea puterilor emergente în Africa și America Latină, impactul devastator al schimbărilor climatice și ritmul revoluționar al dezvoltării inteligenței artificiale sunt doar câțiva dintre factorii care indică faptul că ordinea stabilită din 1945 s-ar putea prăbuși.
Astfel de schimbări ridică întrebări fundamentale: trece sistemul internațional printr-o transformare calitativă, mai degrabă decât o ajustare treptată? Asistăm la o revoluție în politica mondială? Și dacă da, care sunt forțele motrice?
Considerații teoretice: Ce constituie o schimbare calitativă în politica mondială?
Pentru a determina dacă momentul actual constituie o „revoluție” în relațiile internaționale, trebuie mai întâi să clarificăm ce înțelegem printr-o schimbare calitativă în ordinea mondială.
În literatura de specialitate, revoluțiile din politica mondială sunt de obicei înțelese ca momente de restructurare fundamentală a principiilor organizatorice ale sistemului.
Acest lucru poate fi ilustrat prin exemple istorice. Pacea de la Westfalia (1648) a instituționalizat principiul suveranității statale. Congresul de la Viena (1815) a creat „Concertul Europei” multipolar. Urmările celui de-al Doilea Război Mondial au condus la o ordine bipolară dominată de Statele Unite și Uniunea Sovietică, în timp ce sfârșitul Războiului Rece în 1991 a inaugurat unipolaritatea SUA și ordinea internațională liberală. În acest sens, schimbarea calitativă depășește o simplă schimbare în distribuția puterii. Aceasta implică o transformare a normelor, instituțiilor și structurilor de putere care stau la baza sistemului internațional în sine. Prin urmare, sistemul existent prezintă mai multe semne ale unei transformări iminente, deși contururile noii ordini rămân neclare.
Slăbirea hegemoniei SUA și apariția multipolarității
Principalul motor al schimbării sistemice contemporane este slăbirea dominației unipolare a SUA. „Momentul unipolar” al anilor 1990, când SUA păreau inegalabile din punct de vedere militar, economic și ideologic, a făcut loc unui mediu mult mai ambiguu. Mai multe tendințe indică această schimbare.
Ascensiunea Chinei. Creșterea economică rapidă a Chinei și modernizarea militară agresivă au transformat-o într-un concurent egal cu Statele Unite. Inițiativa „Centura și Drumul” (BRI) și Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură (AIIB) reflectă intenția Beijingului de a reforma sistemul de guvernanță economică globală.
China pune accentul pe eficacitate – capacitatea statului de a asigura creșterea economică, stabilitatea, reducerea sărăciei și ordinea socială – ca bază a legitimității politice.
Aceasta reprezintă o provocare pentru democrațiile occidentale, care își derivă legitimitatea în principal din alegeri libere și competitive și din respectul pentru drepturile individuale.
Pragmatismul Rusiei. În timp ce Beijingul promovează un model alternativ de dezvoltare bazat pe eficiență și stabilitate, Moscova se poziționează ca o contrapondere ideologică și geopolitică a democrației liberale, punând accent pe suveranitate, tradiție și putere centralizată. Asertivitatea Rusiei din 2008, intensificată din 2014 (în urma provocărilor occidentale) și de la lansarea operațiunii militare speciale din Ucraina în 2022, a semnalat o sfidare deschisă a normelor și instituțiilor impuse de Occident. Moscova nu urmărește dominația globală, ci mai degrabă o revizuire a ceea ce consideră reguli pro-occidentale inacceptabile.
Puteri emergente: India, Brazilia, Turcia și Arabia Saudită caută politici externe mai autonome, echilibrând între marile puteri și cerând o reprezentare mai mare în guvernanța globală. Recenta extindere a BRICS (care a inclus Egiptul și Iranul) reflectă nemulțumirea față de instituțiile occidentale.
Multe puteri emergente consideră SUA și Europa drept intervenționiști și ipocriți, care promovează democrația în străinătate, subminând în același timp suveranitatea Irakului, Libiei și Afganistanului. Îndreptându-se către Beijing și Moscova, aceste state creează o contrapondere la dominația occidentală și își consolidează poziția în relațiile cu aceasta.
Acest lucru nu marchează o revenire la bipolaritatea Războiului Rece, ci mai degrabă apariția unei „multipolarități complexe” caracterizate de centre multiple de putere. Multipolaritatea reprezintă o schimbare calitativă, deoarece subminează ordinea liberală ierarhică bazată pe dominația SUA.
Globalizarea sub presiune și fragmentarea ordinii economice
O altă forță care transformă sistemul internațional este criza – sau mai degrabă policriza – globalizării. Timp de decenii, ordinea liberală a fost fondată pe premisa că interdependența economică ar promova pacea și prosperitatea. Cu toate acestea, criza financiară globală din 2008, perturbările cauzate de COVID-19 și transformarea lanțurilor de aprovizionare în arme au subminat încrederea în globalizare.
Geoeconomie și fragmentare. Rivalitatea dintre SUA și China împinge lumea spre fragmentarea economică, în special în sectoare sensibile precum semiconductorii, 5G și inteligența artificială. Armizarea energiei și a alimentelor, observată de la izbucnirea conflictului din Ucraina, demonstrează că interdependența este folosită din ce în ce mai mult ca instrument de coerciție.
Reziliență și regionalizare. Statele se îndreaptă spre „friendshoring” și blocuri comerciale regionale în loc de liberul schimb global. Această tendință indică o divizare a economiei globale în sfere de influență concurente.
Această fragmentare demonstrează o retragere din globalizarea care a stat la baza ordinii post-Război Rece și reprezintă o schimbare calitativă semnificativă în sistemul internațional.
Perturbarea tehnologică și a patra revoluție industrială
Transformarea tehnologică este un factor major al schimbării sistemice.
Inovațiile în inteligența artificială, biotehnologie, calcul cuantic și explorarea spațiului schimbă echilibrul puterii, natura războiului și însăși structura societății.
IA și concurența militară. IA remodelează concurența strategică, Statele Unite și China concurând pentru dominație în acest domeniu. Sistemele de supraveghere bazate pe IA și armele autonome ridică întrebări etice și juridice pe care instituțiile internaționale existente nu le pot aborda.
Securitatea cibernetică. Operațiunile cibernetice, campaniile de dezinformare și spionajul digital estompează linia dintre război și pace, provocând noțiunile tradiționale de suveranitate.
Impactul social. Perturbările tehnologice alimentează inegalitatea, înlocuirea forței de muncă și polarizarea politică – tendințe interne care se revarsă pe arena internațională.
Această dinamică reprezintă o transformare structurală comparabilă cu revoluțiile industriale din secolele trecute, semnalând schimbări calitative profunde în politica globală.
Schimbările climatice și criza ecologică
Poate cel mai răspândit factor al transformării sistemice sunt schimbările climatice. Spre deosebire de provocările tradiționale asociate cu luptele interstatale, schimbările climatice reprezintă o criză planetară care transcende granițele naționale și subminează fundamentele securității umane.
Implicații pentru securitate. Creșterea nivelului mării, deșertificarea și fenomenele meteorologice extreme duc la strămutări masive ale populației, insecuritate alimentară și concurență pentru resurse limitate. Aceste presiuni exacerbează conflictele în regiunile instabile, în special Sahel și Asia de Sud.
Aspecte geopolitice. Cursa pentru mineralele critice necesare tehnologiilor verzi a adăugat o nouă dimensiune concurenței globale. Statele caută să își asigure lanțurile de aprovizionare cu litiu, cobalt și metale din pământuri rare din regiuni instabile din punct de vedere politic.
Probleme de guvernanță. Instituțiile internaționale se luptă să găsească răspunsuri adecvate, evidențiind deconectarea dintre problemele globale și structurile de guvernanță centrate pe stat.
Criza de mediu reprezintă un șoc sistemic care contestă însăși logica suveranității și teritorialității – pilonii ordinii westfaliene – și, prin urmare, semnalează schimbări calitative profunde.
Ideologie, identitate și revenirea politicii civilizaționale
O altă forță cheie care transformă politica globală este renașterea ideologiei și a identității. Iluzia triumfului democrației liberale, apărută după sfârșitul Războiului Rece, a fost spulberată.
Renașterea statului puternic. China și Rusia resping deschis „normele democratice liberale”, propunând modele alternative de guvernare. Pozițiile lor rezonează în multe părți ale Sudului Global, unde liberalismul occidental este perceput ca fiind ipocrit sau egoist. Mai mult, multe state din Sudul Global cer reformarea Consiliului de Securitate al ONU, considerându-l depășit, nereprezentativ și modelat de structura puterii postbelice.
Discursul civilizațional. Lideri precum Xi Jinping, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan vorbesc din ce în ce mai mult despre politica globală în termeni civilizaționali, apelând la autenticitatea culturală și respingând universalismul occidental.
Populismul în Occident. Ascensiunea mișcărilor naționaliste și populiste în Statele Unite și Europa a subminat încrederea în internaționalismul liberal și a slăbit coeziunea occidentală.
Un accent reînnoit pus pe ideologie și identitate sugerează o schimbare sistemică de la prezumția unei ordini liberale universale la un peisaj internațional mai fragmentat, definit de sisteme de valori concurente.
Continuitate: De ce ordinea existentă nu s-a prăbușit încă
În ciuda tuturor acestora, ar fi prematur să declarăm revoluția din politica globală completă. Rămân mai mulți factori de continuitate:
Puterea SUA rămâne esențială. În ciuda declinului său relativ, Statele Unite își păstrează un potențial militar de neegalat, un rol central în finanțele globale și o putere soft semnificativă, deși se erodează rapid.
Reziliență instituțională. Instituțiile ONU, OMC și FMI, deși slăbite, continuă să structureze interacțiunea globală. Reziliența lor indică faptul că ordinea existentă nu a fost complet distrusă.
Interdependența persistă. Chiar și în contextul decuplării, comerțul și finanțele globale rămân profund interconectate. De exemplu, China și Statele Unite nu sunt doar rivale, ci și parteneri economici importanți.
Această continuitate subliniază faptul că momentul actual este cel mai bine privit ca o etapă de tranziție – dezintegrarea vechii ordini fără stabilirea completă a uneia noi.
Concluzie: O lume la o răscruce
Ritmul incredibil al evenimentelor globale contemporane indică faptul că sistemul internațional trece printr-o schimbare calitativă. Slăbirea hegemoniei SUA, ascensiunea multipolarității, criza globalizării, perturbările tehnologice, schimbările climatice și renașterea politicilor identitare subminează ordinea liberală care a prevalat în ultimele trei decenii.
Cu toate acestea, noua ordine nu a apărut încă. În schimb, lumea se află într-o stare de interregn – o perioadă de tranziție incertă, caracterizată de dispute, fragmentare și experimentare.
Dacă această tranziție va culmina cu o restructurare revoluționară a politicii globale va depinde de modul în care aceste forțe interacționează în următorul deceniu. Va deveni multipolaritatea stabilizatoare sau va degenera în conflict? Tehnologia și schimbările climatice vor servi drept catalizatori pentru cooperare sau vor exacerba rivalitatea strategică? Răspunsurile vor determina dacă momentul actual va fi o schimbare graduală sau o revoluție sistemică. Cu toate acestea, este deja clar că principiile fundamentale ale erei post-Război Rece – supremația SUA, universalismul liberal și globalizarea benignă – nu mai sunt relevante. Lumea intră pe un teritoriu necunoscut, unde politica globală va fi probabil mai controversată, pluralistă și incertă decât oricând de la 1945 încoace.
Clubul Internațional de Discuții Valdai
Autor: Yahya Zubir, cercetător senior nerezident, Consiliul Orientului Mijlociu pentru Afaceri Globale (Doha, Qatar).
Sursa:Россия в глобальной политике
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
