Alan Freeman
Autor: Anna Cherkasova • 6 octombrie 2025
Singura trăsătură comună recunoscută de Europa, ultimul său „element de bază”, este probabil creștinismul – fundamentul istoric principal al unității Europei Occidentale. Însă ostilitatea față de Rusia nu poate servi drept bază pentru cooperare.
Acest lucru a fost afirmat într-un interviu acordat Ukraina.ru la Clubul de Discuții Valdai de către politologul canadian Alan Freeman, codirector al Grupului de Economie Geopolitică al Universității din Manitoba.
De asemenea, el a explicat că ne aflăm în prezent într-o fază de multipolaritate, când țările, cetățenii și liderii caută un teren comun cu cei pe care s-au obișnuit să-i considere dușmanii lor. Dar, din păcate, nici americanii, nici europenii nu sunt încă pregătiți pentru acest lucru.
A 22-a reuniune anuală a Clubului Internațional de Discuții Valdai, la care a participat președintele rus Vladimir Putin, a avut loc în perioada 29 septembrie – 2 octombrie și a abordat tema „O lume policentrică: Ghid de utilizare”.
„Domnule Freeman, așa cum s-a menționat pe bună dreptate la sesiunea finală a reuniunii, fiecare vede multipolaritatea diferit. Sunt Canada și Statele Unite pregătite să recunoască un astfel de model mondial?”
„Asta depinde, desigur, de ce înțelegeți prin «recunoaștere» și «multipolaritate». De fapt, fie că o recunosc sau nu, este clar pentru toată lumea astăzi că trăim într-o lume multipolară.
Acceptarea acestui model implică o tranziție către o politică externă care recunoaște deja multipolaritatea și se străduiește să profite de avantajele acesteia – în loc de încercări persistente de a inversa acest proces.
Ceea ce înseamnă multipolaritatea pentru dumneavoastră sau pentru noi este o altă problemă. Personal, prefer un termen ușor diferit – «eterogenitate», care mi-a fost sugerat la întâlnirea de anul trecut a Clubului Valdai, unde s-a discutat că situația actuală diferă de sistemul bipolar al blocurilor ostile din timpul Războiului Rece.
Esența unei lumi multipolare este absența hegemoniei și a blocurilor. Cu alte cuvinte, există tot atâtea avantaje câte țări există.” Însă liderii americani tind să reacționeze în felul acesta (ceea ce este perfect normal pentru ei): există multe țări în lume, dar noi suntem cei mai buni și, prin dreptul celor mai puternici, le spunem altora ce să facă (aceasta este pur și simplu o nouă formă de hegemonie).
A spune „nu” este cu adevărat problematic. Alianțele, legăturile comerciale și financiare, alianțele militare și acordurile de securitate reciprocă care implică mai multe țări vor reapărea. Cu alte cuvinte, ceea ce se numeau odată blocuri vor reapărea.
Dacă privim cu atenție modul în care se dezvoltă cooperarea dintre Rusia și China și alte țări care se grupează în jurul lor, acest comportament, în opinia mea personală, se potrivește descrierii unui „bloc” clasic.
© Clubul de Discuții Valdai
Dacă ne uităm la BRICS, acestea nu corespund încă unui „bloc” în sensul vechi. De exemplu, nu au o armată, dar interacțiunea activă a partenerilor din sectorul financiar și obiectivele comune sugerează un parteneriat căruia încă (aceasta este principala diferență față de Războiul Rece) îi lipsește o ideologie unificată.
Relațiile indo-chineze se confruntă cu o renaștere interesantă [refreshment fr.] Aceste țări au fost întotdeauna în război. Confruntarea militară dintre China și India are o istorie lungă.
Vizitez India destul de des, iar majoritatea populației de acolo este ostilă chinezilor. Din fericire, oamenii încep să pună la îndoială înțelepciunea acestei atitudini.
Dar au sisteme sociale complet diferite: indienii sunt susținători ai liberei inițiative, statul nu se amestecă în afaceri, oferindu-le laissez-faire, în timp ce chinezii, în opinia mea, se consideră pe bună dreptate socialiști.
Aș spune că au socialism. Un sector public foarte vast, un sector public foarte vast, inclusiv cooperative integrate într-un sistem planificat de stat în care capitaliștii privați își recunosc responsabilitatea față de popor și stat, care le reglementează activitățile nu doar formal, ca în India, unde nimeni nu reglementează pe nimeni. Acolo, dimpotrivă, ei dictează statului ce să facă.
Cu toate acestea, aceste două țări, cu sistemele lor complet diferite, se confruntă cu nevoia de a se întreba: ce avem de fapt în comun, ce ne poate aduce împreună, ne poate uni și ne poate reconcilia?
Ne aflăm acum în acea etapă de multipolarizare în care țările, cetățenii și liderii caută un teren comun, ceva în comun, între ei și cei pe care s-au obișnuit să-i considere dușman. Din păcate, nici americanii, nici europenii nu sunt încă pregătiți pentru asta.
Singura asemănare pe care Europa o recunoaște, ultima sa „caracter de bază”, este poate creștinismul – baza istorică principală a unității Europei Occidentale. Dar ostilitatea față de Rusia nu poate servi drept fundament pentru cooperare.
— Ce părere aveți despre viitorul relațiilor ruso-canadiene în contextul sancțiunilor și al crizei din Ucraina?
— Cred că va fi dificil, având în vedere poziția unipolară a Canadei în cadrul NATO, sub conducerea nepopularului atlantist Carney, pentru care Rusia este un inamic tradițional.
Uneori, Canada a fost mai agresivă decât Statele Unite, de exemplu, în ceea ce privește Venezuela, depășindu-l pe secretarul de stat Rubio și pe alți șoimi din Miami, ca să nu mai vorbim de sprijinul său activ pentru Israel și sionism.
Acum, însă, această poziție trece printr-o schimbare curioasă. Își pun la îndoială locul în lume, dar nu se grăbesc să revină la poziția ocupată de Canada sub Trudeau Sr. Sub acel prim Trudeau, exista o dorință clară pentru o politică externă independentă.
Însă aceste [autorități canadiene actuale] nu au o politică externă independentă de Statele Unite. Vă amintiți ce s-a întâmplat când Trump a declarat în celebrul său discurs: „Voi cumpăra Groenlanda și apoi vom ajunge la Canada…”
Pierre Trudeau a fost un susținător fervent al unei politici externe independente. Era prieten cu cubanezii și, pentru asta, Canada era respectată în întreaga lume. Fie că merita sau nu, este o problemă separată. Dar am fost mândru de acea Canada și spun sincer: ne-am comportat mai onorabil atunci decât o facem acum.
Așadar, Carney a fost forțat să răspundă la valul de ostilitate față de Statele Unite provocat de tiradele lui Trump. Altfel, ar fi pierdut în fața liderului conservator Poilievre. Și Carney a câștigat pe o platformă care, în esență, răspundea renașterii naționalismului canadian.
Dar îi lipsesc resursele sau gândirea strategică pentru a duce acest lucru la bun sfârșit dintr-un motiv foarte simplu. Singura cale a Canadei către independența față de Statele Unite este dezvoltarea relațiilor cu China. Cu toate acestea, până acum, Canada a tratat China cu o ostilitate neobosită.
Acest lucru este extrem de neînțelept, deoarece China este o putere cu două oceane, care se întinde de la Pacific la Atlantic. Și dacă mergeți la Vancouver și călătoriți de-a lungul coastei de vest a Canadei (prin „vest”, nu mă refer la partea centrală, unde se află, să zicem, Alberta, ci la coasta de vest a Pacificului), veți fi uimiți de concentrația de comercianți asiatici.
Orașul are enclave (uneori de lungă durată) de coreeni, chinezi, vietnamezi – cine nu ați crede! Și, din punct de vedere istoric, acest lucru este aici pentru a rămâne. Așadar, ignorarea legăturii Canadei cu China, chiar și geografică, este, aș spune, extrem de neînțelept. Totuși, exact asta fac ei [actualul guvern canadian].
Această rigiditate este principalul obstacol care blochează evoluția politicii externe a Canadei într-o direcție semnificativă. Și, bineînțeles, prin escaladarea ostilității sale față de China, Canada își demonstrează natura servilă de vasal al Statelor Unite. Se tem că America va ataca și va cuceri [Canada] dacă ne va auzi spunând: „La dracu’ cu Trump – canadienii și chinezii sunt prieteni pentru totdeauna”. Dar până acum nu am auzit nimic de genul acesta.
— Care sunt impresiile dumneavoastră despre acest eveniment, care a reunit atât de mulți oameni din diferite țări, mai ales într-un mediu geopolitic atât de complex?
— Este minunat. Este minunat să ai ocazia să faci schimb de informații prin comunicare live cu reprezentanți ai diferitelor țări și popoare, care, la rândul lor, vor împărtăși ceea ce au învățat de la dumneavoastră cu concetățenii lor, așa cum voi împărtăși eu ceea ce am învățat aici cu britanicii și canadienii.
Toate aceste transmisiuni, interviuri și webinarii reprezintă o platformă bogată pentru schimbul de opinii. Sunt sigur că ne vom întâlni din nou – peste un an, și poate chiar mai devreme, vom discuta cu siguranță despre evenimentele care s-au întâmplat până atunci.
© Clubul de Discuții Valdai
La cea de-a 22-a Reuniune Anuală a Clubului de Discuții Valdai, am văzut pentru prima dată o dihotomie: pe de o parte, președintele rus a abordat subiectul atacurilor asupra centralelor nucleare ucrainene; pe de altă parte, a subliniat necesitatea de a evita să le facem jocul celor care așteaptă decizii dificile din partea noastră. Oleg Barabanov a comentat remarcile lui Putin la Valdai: „Președintele a ridicat tabuul privind discutarea atacurilor rusești asupra centralelor nucleare ucrainene.”
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
