Goana nesfârșită a liderilor occidentali după bogăție și putere a adus Occidentul în acest punct. Ceea ce frapează cel mai mult este – câți oameni au prevăzut ce urma să se întâmple, scrie Owen Jones în The Guardian.
Există puține controverse cu privire la simptome. Marea bătălie a epocii noastre se dă în jurul diagnosticului, iar dreapta o câștigă de ani de zile. Narațiunea sa este simplă și – așa cum subliniază cele mai recente alegeri regionale din Germania – eficientă: Occidentul moare din cauza migranților, a musulmanilor, a persoanelor transgen, a ideologiei „woke” și a „statului paralel” (*deep state*).
Extrema dreaptă din Germania a câștigat un nou scrutin regional, obținând aproape 40% din voturi în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Franța pregătește măsuri de austeritate fiscală în valoare de 54 de miliarde de euro, care ar putea pune și mai mare presiune pe așa-numitul model social european, aflat deja în derivă. La Adunarea Generală a ONU, Donald Trump a amenințat din nou că va „nimici” Iranul, în timp ce al patrulea război occidental eșuat împotriva unei națiuni musulmane din acest secol a adăugat peste 100 de miliarde de dolari la factura de combustibil a americanilor.
Victoria proclamată a elitelor
Occidentul este în declin deoarece, după Războiul Rece, elitele sale au proclamat o victorie de pe urma căreia nu și-au mai revenit niciodată. Au promovat un model economic ce canaliza bogăția către vârful piramidei sociale, prezentându-l drept viitorul inevitabil, în timp ce considerau că dispun de o forță militară aparent invincibilă, liberă să remodeleze lumea musulmană. Ambele convingeri erau extrem de convenabile pentru cei care profitau de pe urma lor. Rezultatul a fost catastrofal: o economie care nu mai generează îmbunătățiri constante ale nivelului de trai sau ale serviciilor publice și intervenții militare occidentale umilite la Kabul, Bagdad, Tripoli și, acum, în Strâmtoarea Ormuz.
Pe plan extern, pretențiile Occidentului la superioritate morală au fost spulberate, în special de genocidul comis de Israel împotriva poporului palestinian din Gaza. Pe plan intern, deziluzia și disperarea născute din aceste dezastre suprapuse au alimentat ascensiunea extremei drepte, amenințând însăși democrația.
Avertismentul unui diplomat
În primăvara anului 1994, unul dintre cei mai importanți diplomați politici din cadrul ambasadei SUA la Moscova (să-i zicem – *Merry*) a trimis la Washington o telegramă lungă, în care își exprima un punct de vedere divergent. Argumentația sa a fost suficient de tranșantă încât să-l transforme pe autor într-un paria în cadrul cercurilor care stabilesc politica externă. Rusia era condusă de adepți ai orientării spre Occident, însă telegrama lui *Merry* avertiza că „forțele democratice din Rusia se află în dificultate majoră” și că „nu există niciun motiv să credem că economia rusă este capabilă de o reformă rapidă de piață”. Dacă SUA ar alege „rolul de misionar economic, în detrimentul celui de partener autentic”, preconiza el, acest lucru ar consolida poziția extremiștilor și ar reînvia o „relație de adversitate între Rusia și Occident”.
Merry a declarat pentru The Guardian: „Distrugem nivelul de trai al clasei muncitoare și apoi ne așteptăm ca oamenii să ne voteze”. Răspunsul Washingtonului a fost să-l declare *persona non grata*. Telegrama a rămas clasificată timp de trei decenii, fiind făcută publică discret abia la sfârșitul anului 2024.
Cei care l-au ignorat pe Merry nu și-au ascuns deloc convingerile. Rusia trebuia să adopte „modul nostru de a face lucrurile”, afirma Strobe Talbott, principalul consilier al președintelui Bill Clinton pentru problemele legate de Rusia. Dacă acest lucru suna a „confirmare revoltătoare a doctrinei noastre a excepționalismului”, răspunsul său era simplu: „Ei bine, ghinion. Așa suntem noi; așa sunt SUA. Noi suntem excepționali”.
Aceasta a fost problema structurală fundamentală a ordinii de după Războiul Rece. Ea nu a dispărut niciodată. Oricât de solide erau dovezile care susțineau un avertisment, acesta era ignorat ori de câte ori intra în conflict cu interesele puterii occidentale.
Politica SUA în Afganistan
Într-un interviu din 2005, diplomatul american Edmund McWilliams a declarat că avertizase încă din 1988 că politica Washingtonului în Afganistan „mergea foarte, foarte prost”, pe măsură ce armamentul american ajungea la fundamentaliștii islamiști. Însă obiectivul primordial era înfrângerea Uniunii Sovietice. McWilliams a povestit că a fost marginalizat, calomniat (fiind acuzat că ar fi bolnav mintal, alcoolic și homosexual) și mutat pe un alt post. Chiar și analiștii CIA avertizaseră în 1987 că un regim islamist victorios ar putea moșteni un „munte de arme” și le-ar putea folosi pentru a înarma sau antrena gherile islamiste în alte părți ale lumii. Fluxul de arme a continuat însă neîntrerupt.
Același triumfalism s-a instalat și pe plan intern. Economiile occidentale nu duceau lipsă de bogăție; ele erau însă tot mai mult organizate astfel încât să extragă această bogăție, în loc să o investească.
Criza a fost prevăzută
La începutul anului 2007, un director executiv al Băncii Mondiale i-a spus prietenului său, economistul Ha-Joon Chang, că se prefigurează o criză uriașă. Argumentul său se baza pe situația femeii care îi făcea curățenie în birou – despre care bănuia că nu avea acte în regulă: aceasta avea un credit ipotecar de 300.000 de dolari. Stagnarea salariilor fusese mascată prin credite ieftine. „Să mănânce credit!” – a rezumat un economist acest model. Această fațadă era pe cale să se prăbușească. Când s-a produs prăbușirea (2008), trebuia să se pună capăt definitiv acestui model economic eșuat. În schimb, oamenii obișnuiți au fost obligați să plătească pentru salvarea lui, suportând totodată distrugerea protecției sociale.
Direcția în care ar putea duce acest declin haotic este înspăimântătoare. Genocidul comis de Israel a normalizat o depravare fără limite. Trumpismula reconfigurat retorica și instituțiile „războiului împotriva terorismului”, folosindu-le acum pentru a viza disidența internă. Autoritarismul și barbaria sunt perspective de viitor cât se poate de plauzibile.
Există însă și o altă posibilitate: ca stânga să vină cu o altă abordare. Să susțină că tocmai goana nesfârșită și neîngrădită a elitelor occidentale după bogăție și putere – atât pe plan intern, cât și extern – ne-a adus în acest punct; și că sarcina noastră este să reconstruim ceea ce Margaret Thatcher a încercat să distrugă – societatea – prin reinvestirea bogăției pe care o producem în comun. Sau, așa cum a declarat *Merry*, autorul acelei telegrame diplomatice trecute sub tăcere: „să încetăm să mai subminăm nivelul de trai al oamenilor, pentru ca apoi să ne așteptăm ca aceștia să ne voteze”.
Sursa: https://nymagazin.ro/
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
