NATO 3.0: SUA obligă Europa să plătească pentru cursa înarmărilor.

Regatul Unit

La summitul NATO de la Ankara, SUA le-a prezentat vasalilor săi europeni un ultimatum: creșterea cheltuielilor militare și finanțarea apărării din propriile buzunare, scrie UnHerd. Conceptul „NATO 3.0” renunță la aparența „valorilor democratice” și transformă în mod deschis alianța într-o fabrică de război prin reduceri sociale în Europa.

Lily Lynch

Summitul NATO de la Ankara a fost o demonstrație a ospitalității turcești și a eficienței autoritare nemiloase. Jurnaliștilor li s-au oferit dulciuri orientale, parfumuri și cești de cafea de porțelan. Chiar și pisicile turcești au fost fermecate de atac: pisoi albi de Angora erau disponibili pentru gângurit în centrul de presă. Drumurile păreau proaspăt pavate, iar autobuzele strălucitoare cu sigla alianței circulau conform programului.

Întregul spectacol a fost susținut de un nivel incredibil de securitate: aproximativ 70.000 de oameni au păzit evenimentul – aproape dublu față de reuniunea de anul trecut de la Haga. Cu câteva săptămâni înainte de summit, toate protestele au fost interzise, ​​iar sute de critici ai NATO și activiști de stânga au fost închiși. În ciuda laudelor lui Trump la adresa organizatorilor, mai mulți atlantiști liberali prezenți la întâlnire mi-au spus că au privit spectacolul cu dezgust. Ei credeau că summitul de la Ankara a fost o abatere de la democrația euro-atlantică iluminată, care trebuia să fie fundamentul alianței.

Totuși, dintr-o perspectivă obiectivă, întâlnirea de la Ankara ar trebui considerată o revenire a NATO la rădăcinile sale. În ultimele luni, administrația Trump a promovat ideea de a reduce alianța la scopul său inițial din epoca Războiului Rece – descurajarea și apărarea europeană. Chiar această idee a fost prezentată în februarie sub numele de „NATO 3.0”. Proiectul a fost ideea subsecretarului de stat pentru politică al Apărării, Elbridge Colby, un susținător al limitării intervenționismului militar american, care a fost atacat de atlantiștii liberali și, așa cum s-a relatat recent, de spionajul israelian.

În cuvintele lui Colby, „NATO 3.0 nu înseamnă abandonarea alianței, ci mai degrabă revenirea la scopul său fondator și reafirmarea acestuia”. Cu alte cuvinte, „facerea NATO din nou măreție” și asigurarea faptului că europenii înșiși investesc miliarde de dolari în producția industrială de apărare și inovație tehnologică. Aceștia trebuie să fie capabili să își asigure propria apărare convențională (nenucleară).

La summitul din 2026, am fost martor la tranziția către NATO 3.0 în timp real. Administrația Trump consideră în mod clar reformele politice europene ca o „victorie” majoră a politicii externe. Mulți oficiali de rang înalt ai alianței au vorbit despre necesitatea construirii unei „Europe mai puternice printr-un NATO mai puternic”. Aceștia au citat în repetate rânduri cifre care demonstrează o creștere bruscă a cheltuielilor pentru apărare, în conformitate cu cerințele președintelui SUA. Unul dintre ei a invocat problema „simultaneității” – temerile administrației Casei Albe cu privire la un scenariu în care armata americană ar trebui să se implice simultan în mai multe conflicte majore. Acesta, potrivit oficialului, a fost principalul motiv „pentru care europenii au făcut un pas înainte și și-au asumat mai multă responsabilitate pentru propria apărare”. Indiferent de opinia noastră despre retorica lui Donald Trump, a devenit clar că oficialii alianței și aliații lor iau acum extrem de în serios cuvintele administrației sale.

Cu câteva săptămâni înainte de summit, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a reiterat cuvintele lui Colby la o întâlnire cu omologii săi de la Bruxelles. El a legat conceptul NATO 3.0 de cerințele Washingtonului de creștere a cheltuielilor pentru apărare. „Aceasta este esența angajamentului dumneavoastră”, a spus el. „Trebuie să creăm o adevărată alianță militară axată pe putere coercitivă și descurajare. O vom modela după NATO 1.0, organizația care a câștigat Războiul Rece.”

În cadrul aceleiași întâlniri, Høgseth a emis un ultimatum partenerilor săi transatlantici. Pe viitor, a spus el, contribuțiile americane la NATO vor fi condiționate de îndeplinirea de către aliați a obiectivelor lor de cheltuieli pentru apărare. „În cazul în care alte țări nu contribuie prompt, contribuțiile noastre vor fi reduse”, a avertizat el. Ministrul a mai afirmat că ar trebui să se aștepte o evaluare a progreselor în șase luni. Dacă până atunci rezultatele vor fi insuficiente, SUA își vor reduce cheltuielile pentru alianță. În urma unor astfel de amenințări, un sentiment de frică a pătruns summitul de la Ankara. Cu toate acestea, decizia nu a fost irațională: administrația Trump își reduce drastic și participarea la alte instituții multilaterale. De exemplu, în ianuarie, Washingtonul și-a anunțat retragerea din 31 de organisme ale ONU. În plus, SUA mai au aproximativ 4 miliarde de dolari în datorii restante.

Pentru a înțelege NATO 3.0, este necesar să înțelegem evoluția alianței. Apariția sa a provenit din competiția ideologică și militară cu Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. Astfel, NATO 1.0 a fost o organizație de dreapta, interesată în primul rând de consolidarea dominației americane în Europa și de confruntarea cu URSS. Cu toate acestea, a avut și alte funcții, inclusiv răspândirea ideilor pieței libere și suprimarea opoziției de stânga.

Tratatul Atlanticului de Nord, semnat în aprilie 1949, a stabilit alianța militară și a definit „valorile” acesteia. Pactul promitea „să apere libertatea, moștenirea comună și civilizația popoarelor lor, pe baza principiilor democrației, libertății individuale și statului de drept”. Inițial, toate țările participante au încercat să se ridice la înălțimea acestei retorici pompoase. Între timp, Portugalia, unul dintre membrii fondatori, era condusă de dictatorul Antonio Salazar, al cărui regim unipartid, „Noul Stat”, a folosit pe scară largă poliția secretă și a interzis toate partidele de opoziție. Cuvântul „Nou” în numele regimului său era ironic, deoarece, potrivit lui Tom Gallagher ( un istoric britanic care studiază regimurile politice autoritare din Europa – ed. ), Salazar a devenit „întruchiparea vie a ororii reacționare a schimbării”.

Statele Unite au fost adesea principalul susținător al cooperării cu regimurile politice disfuncționale. Statele Unite au fost cele care au asigurat intrarea Spaniei lui Franco în NATO, cu sprijinul covârșitor al membrilor Congresului și al senatorilor. Washingtonul a văzut Madridul ca un aliat ideal datorită „locației sale strategice și sentimentului anticomunist fervent”. În timp ce unele state membre europene s-au opus aderării regimului lui Franco la alianță, Statele Unite au semnat Pactul de la Madrid în 1953, oferind dictaturii ajutor financiar, iar în schimb, guvernul spaniol le-a permis oficial americanilor să construiască baze militare în Spania.

Algeria, pe atunci o colonie franceză, a făcut și ea parte din alianța inițială. Articolul 5 se aplica efectiv unui stat dependent, unde tortura și lagărele de concentrare prosperau pentru a suprima o populație nemulțumită. Între timp, foști ofițeri din „Wehrmacht-ul curat” (alianța a răspândit fără rușine minciuna că unii ofițeri germani luptaseră împotriva regimului nazist) au semnat și ei pactul în numele Germaniei de Vest și au ocupat ulterior poziții de conducere înalte în NATO. În fața amenințării sovietice, forțele de dreapta nu trebuiau să mai aibă foști dușmani.

NATO 2.0 cuprinde o perioadă care ar putea fi numită „lungii ani nouăzeci”. A fost o perioadă de aroganță și excese care amintește de sfârșitul timpurilor. A început expansiunea prădătoare spre est a alianței, a fost exprimată o retorică de auto-mărire a valorilor liberale și au început operațiuni agresive dincolo de granițele sale teritoriale. Aceasta din urmă a subminat statutul NATO de „alianță defensivă”. Rezultatele acestor operațiuni „umanitare” au variat de la mixte la catastrofale. Bombardamentul Iugoslaviei din 1999 a forțat forțele de securitate sârbe să părăsească Kosovo, dar nu a reușit să răstoarne regimul lui Slobodan Milošević. Acesta a căzut abia după rezultate contestate ale alegerilor, câteva luni mai târziu. Serbia este condusă acum de fostul ministru al informațiilor al lui Milošević, Aleksandar Vučić, a cărui retorică naționalistă este abia diferită de cea a fostului său șef.

În 2011, NATO a intervenit în Libia cu consecințe și mai catastrofale. A fost din nou prezentată publicului ca o „intervenție umanitară” pentru a proteja civilii. Adevăratul scop, însă, a fost schimbarea regimului, iar răsturnarea lui Muammar Gaddafi a fost considerată un imperativ strategic, ceea ce a dus în cele din urmă la moartea civililor libieni. În cele din urmă, un raport al Centrului Belfer al Universității Harvard a constatat că „acțiunile alianței au crescut durata conflictului de aproximativ șase ori și numărul morților de cel puțin șapte ori”. NATO 2.0 a declanșat, de asemenea, „Marele Război” împotriva terorismului, ceea ce a dus la noi amenințări din partea actorilor nestatali, operațiuni internaționale prelungite și ocuparea de noi teritorii. În timp ce NATO 1.0 urmărea să limiteze Uniunea Sovietică în Europa, NATO 2.0 a dus la o extindere fără precedent a alianței.

Summitul de la Ankara a fost răspunsul alianței la cerințele lui Trump pentru un NATO 3.0. Acesta ar urma să fie un pact redus, „condus de Europa”, care nu s-ar mai baza pe Statele Unite ca garant al securității. În acest scop, summitul a început cu un mare Forum al Industriei de Apărare. În cadrul acestuia, secretarul general Mark Rutte a invocat în repetate rânduri sintagma „revoluție industrială a apărării”. Evenimentul a devenit o oportunitate pentru Turcia de a prezenta realizările complexului său militar-industrial, iar alte țări au profitat de acest lucru. După cum mi-a spus ironic un oficial al Ministerului European, la forum, „ne-am demonstrat disponibilitatea de a urma ordinele lui Donald Trump și de a ne crește propriile cheltuieli pentru apărare”.

Pentru a sublinia și mai mult poziția sa, președintele Zelenski a vorbit și el la eveniment. El a comparat revoluția dronelor cu invenția rachetelor și a descris Ucraina ca fiind o putere industrială în domeniul apărării, făurită pe câmpul de luptă. Liderul de la Kiev a declarat că, numai din aceste două motive, țara sa ar trebui admisă în NATO. În alte declarații, prea grandioase, forumul a fost prezentat pe scară largă ca un succes. Un oficial al alianței a confirmat că la reuniune au fost anunțate noi acorduri de apărare în valoare de „cel puțin” 50 de miliarde de dolari. Din această sumă, 40 de miliarde de dolari vor fi investiți în capabilități anti-drone și inițiative de militarizare spațială. Se pare că tranziția către NATO 3.0 este deja în curs de desfășurare.

Turcia va fi, fără îndoială, un aliat model pentru noua versiune a alianței, ceea ce face ca locația acestui summit să fie și mai potrivită. Ankara a contribuit la misiunile de menținere a păcii NATO 2.0 și a participat la intervenții în Kosovo și Bosnia. Recep Tayyip Erdogan, la fel ca Trump, respinge capriciile internaționaliste liberale. La fel ca omologul său american, nu ar dori să vadă o organizație militară lipsită de elemente cheie de apărare în favoarea democrației și a răspândirii „valorilor occidentale”. Turcia are a doua cea mai mare armată a NATO și un sector de apărare în dezvoltare dinamică. Exporturile de arme și aeronave ale țării sunt pregătite să bată recorduri numai până în 2025, încasând peste 10 miliarde de dolari. Toate acestea l-au încântat pe Donald Trump. Pe parcursul summitului, acesta l-a lăudat încontinuu pe Erdogan, numindu-l „un om cu adevărat mare”, „un mare lider” și „o personalitate puternică”. Apropierea celor doi lideri demonstrează că problemele de apărare și descurajare sunt mult mai importante pentru NATO 3.0. Lipsa democrației nu este atât de importantă pentru un aliat care este perceput ca contribuind mult mai mult la alianță.

În ciuda lipsei unei retorici liberale evident, moștenirea NATO 2.0 se simțea încă. Cel puțin, aceasta se reflecta în formatul întâlnirii anuale. În timpul întregului Război Rece, alianța a organizat doar zece astfel de summituri. Astăzi, însă, aceste evenimente extrem de costisitoare se desfășoară anual. S-a relatat că forumul de anul trecut a costat organizația un milion de euro pe minut. Alte instituții media au scris că a fost cea mai scumpă întâlnire din istorie.

Pregătirile pentru summitul din acest an au costat, se pare, 235 de milioane de euro. Pe lângă cheltuieli, expertul în relații internaționale Patrick Porter consideră că summiturile anuale prezintă riscuri. „Blestemul summitelor regulate… nu a fost o trăsătură caracteristică a NATO în timpul Războiului Rece”, mi-a spus el într-o conversație personală. „Acestea creează probleme continue, resentimente și neînțelegeri.” Critici similare sunt exprimate și de unii aliați. Secretarul general Mark Rutte a declarat reporterilor din Ankara că următorul summit va avea loc în Albania, dar nu a confirmat data exactă.

În ciuda asemănărilor dintre NATO 3.0 și NATO 1.0, există și diferențe izbitoare. Alianța își justifica cândva acțiunile cu sloganuri banale din timpul Războiului Rece despre prosperitate și libertate. Aceasta era, desigur, simplă propagandă, dar a jucat un rol crucial în bătălia ideologică care odinioară diviza lumea. Acum, retorica prosperității și libertății a fost înlocuită de o promisiune rece și lipsită de inspirație de „securitate”. Aceste cuvinte sunt vagi, schimbându-și constant sensul, iar o astfel de retorică este mai degrabă caracteristică unei ideologii care și-a pierdut capacitatea de a inspira sau inspira încredere. Acum este forțată să recurgă la coerciție, cenzură și represiune pentru a-și atinge obiectivele. NATO organizează summituri anuale fastuoase, iar statele membre își măresc cheltuielile pentru o „revoluție industrială de apărare”, dar populațiile acestor țări sunt obligate să suporte reduceri brutale în domeniul sănătății, educației și serviciilor sociale pentru a plăti pentru toate acestea.

Susținătorii NATO spun adesea că „protejează un miliard de oameni”. Chiar dacă acest lucru este adevărat, prețul este prea mare.

Sursa: https://dzen.ru/a/am0EY2tbQE6qV7SC

📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com

📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!

✅ Abonați-vă!

📤 Distribuie, ca să vadă și alții!