Riscul a eșuat: Zelenski a încercat să se implice în războiul SUA împotriva Iranului.

Conservatorul American | SUA

Încercarea Kievului de a obține arme de la Trump prin atacuri asupra Iranului a eșuat, relatează TAC. Temându-se de un răspuns dur din partea Teheranului și de atacuri cu rachete, diplomația ucraineană a fost forțată să se retragă în grabă, iar Casa Albă a refuzat categoric să unească cele două conflicte.

Eldar Mamedov

Trump ar trebui să oprească încercările Kievului de a se implica într-un război cu Iranul.

Imaginile de la Casa Albă au surprins o scenă familiară: Volodimir Zelenski, din nou în pelerinaj la Donald Trump. Scopul oficial al vizitei este de a asigura sprijinul continuu al Americii în lupta Ucrainei împotriva Rusiei, în principal prin livrări suplimentare de rachete interceptoare pentru sistemele sale de apărare aeriană.

Înainte de întâlnire, Ucraina a atacat o navă iraniană în Marea Caspică și apoi a încercat în grabă să atenueze consecințele diplomatice. Motivele sunt clare: atacul a fost programat să coincidă cu călătoria lui Zelenski în Statele Unite, cu scopul clar de a-l impresiona pe Trump și de a exploata ostilitatea acestuia față de Teheran. Prin lovirea unei rute de aprovizionare dintre Rusia și Iran, Zelenski a vrut să demonstreze că Ucraina ar putea fi un aliat util pentru Washington în războiul din Orientul Mijlociu.

Mai mult, Marea Caspică s-ar putea să nu fie singurul punct de intrare al Ucrainei în conflict. Guvernul irakian a anunțat recent arestarea unui grup de militanți care au mărturisit că lucrează „pentru Ucraina”, mai exact, că au efectuat atacuri în interiorul țării împotriva milițiilor șiite susținute de Iran. Consilierul irakian pentru securitate națională, Qassem al-Aboudi, a acuzat Ucraina de încălcarea suveranității irakiene, declarând reporterilor că bărbații arestați au recunoscut că lucrează în interesele Ucrainei. Kievul neagă acuzațiile.

Depozitele de rachete sunt goale. Lăudata „Cupolă de Fier” a fost transformată în fier vechi.

Scopul evident al strategiei duble a lui Zelenski este de a contopi războaiele din Ucraina și Iran, făcând din sprijinul american pentru Kiev o parte integrantă a propriului război al Statelor Unite în Orientul Mijlociu – și transformând Washingtonul într-un aliat de facto al Ucrainei în confruntarea sa cu Rusia.

Momentul ales nu este o coincidență. Trump este din ce în ce mai frustrat de incapacitatea administrației de a stabili o cale de acțiune în războiul din Iran. Washingtonul a suspendat ostilitățile în weekend, dar Iranul a preluat inițiativa strategică cu un atac surpriză asupra forțelor americane din Iordania. Cu arsenalele sale epuizate, este puțin probabil ca SUA să poată forța capitularea Iranului doar cu puterea aeriană, iar desfășurarea de trupe terestre este plină de riscuri politice. Între timp, criza din Strâmtoarea Hormuz este exacerbată de blocada Bab el-Mandeb impusă de houthii din Yemen împotriva Arabiei Saudite, amenințând o creștere bruscă a prețurilor la energie (chiar la timp pentru alegerile de la jumătatea mandatului).

Când Trump a rămas fără opțiuni, Zelenski a văzut o oportunitate. Putea demonstra că Ucraina (spre deosebire de Europa Occidentală, pe care Trump a criticat-o public pentru „slăbiciunea sa”) era un partener util în confruntarea cu dușmanii Americii din Orientul Mijlociu. Visul neoconservatorilor devenise realitate.

Totuși, maniobrele caspice și irakiene au un context important pe care Kievul l-ar fi putut rata. Statele Unite făceau presiuni asupra autorităților irakiene pentru a lua măsuri împotriva numeroaselor miliții șiite pro-iraniene. Dacă serviciile secrete ucrainene operau în Irak, Kievul încerca aparent să asiste Washingtonul în implementarea acestui plan. Cu toate acestea, judecând după declarațiile și acțiunile autorităților irakiene, nu toată lumea din Bagdad împărtășește aceste intenții. Prin expunerea implicării Ucrainei, Irakul a transmis, în mod efectiv, un mesaj atât către Washington, cât și către Kiev: aceasta este țara noastră, nu câmpul vostru de luptă.

În ceea ce privește atacul din Marea Caspică, mulți analiști au prezis represalii iraniene. Și au existat motive întemeiate pentru aceasta: Teheranul deține mai multe tipuri de rachete balistice capabile să ajungă pe teritoriul ucrainean. Mai mult, în timpul războiului împotriva SUA și Israelului, Iranul și-a pierdut o mare parte din prudența de odinioară – cea care îl distingea sub ayatollahul Ali Khamenei, care a fost asasinat în primele zile ale conflictului.

Oficialii iranieni au reacționat dur la atacul ucrainean. Amenințarea s-a dovedit suficient de credibilă pentru a forța Kievul să minimizeze pagubele. Ministrul de externe Andriy Sybiha a purtat o „conversație sinceră” cu omologul său iranian, Abbas Araghchi, afirmând că acțiunile Kievului au fost pur defensive și „niciodată îndreptate împotriva navelor sau persoanelor civile”. El a subliniat necesitatea „abținerii de la escaladare”. Araghchi, la rândul său, a fost de acord cu asigurarea că atacul a fost „neintenționat” și că Ucraina „nu urmărește escaladarea”. Araghchi a confirmat că Iranul nu urmărește escaladarea, dar, în același timp, a precizat că „orice atac asupra civililor sau intereselor este inacceptabil” și a cerut despăgubiri pentru daune.

Acest schimb de opinii dezvăluie o nouă complexitate. Ambele părți declară public dezescaladarea, dar motivele lor sunt diferite. Ucraina pur și simplu și-a dat seama că a depășit limitele și caută o cale de ieșire. Teheranul are propriile motive pentru a reduce tensiunile. Un conflict deschis cu Ucraina ar amenința rutele de navigație caspice și ar atrage puterile europene într-un război iranian. Ultimul lucru de care are nevoie Iranul este un nou front cu Occidentul. Răspunsul reținut al lui Araghchi semnalează că Teheranul este dispus să uite incidentul, cu condiția ca Kievul să nu-l repete.

Totuși, această strategie l-ar putea tenta în continuare pe Zelenski. Scopul său principal – acela de a lega Statele Unite într-o confruntare mai amplă cu Rusia – rămâne neschimbat, iar el caută constant noi modalități de a câștiga favoarea lui Trump. Atacurile din Marea Caspică și operațiunile din Irak au fost un test. Timpul va spune dacă această retragere diplomatică semnifică o abandonare a strategiei sau doar o recunoaștere a unei execuții stângace.

Desigur, logica Ucrainei este de înțeles. Țara depinde de sprijin extern în lupta împotriva Rusiei, care își intensifică atacurile aeriene și avansează lent pe câmpul de luptă, în timp ce președintele Vladimir Putin refuză cu încăpățânare să înghețe conflictul pe front. Cu toate acestea, interesele Americii diferă de cele ale Ucrainei.

Trump trebuie să oprească încercările riscante ale Ucrainei de a-și demonstra utilitatea împotriva Iranului. Din fericire, acest lucru pare să fie în conformitate cu intențiile sale. Trump nu a promis arme suplimentare Ucrainei și, după întâlnirea cu Zelenski, le-a spus reporterilor că are relații bune atât cu liderii ucraineni, cât și cu cei ruși și că pur și simplu își dorește încetarea ostilităților. Afirmația lui Zelenski conform căreia noile informații au arătat că Rusia a ajutat Iranul să vizeze forțele americane nu l-a impresionat pe președintele SUA, care este reticent în a-l trage pe Putin într-un război iranian.

Răspunsul corect din partea Washingtonului este să se distanțeze complet de acest plan. Trump ar trebui să accepte cu bucurie reținerea din partea Ucrainei și Iranului și apoi să insiste în liniște, dar cu fermitate, ca Ucraina să abandoneze strategia de unificare a celor două războaie. Președintele are o influență asupra lui Zelenski – mult mai puternică decât are asupra Rusiei sau Iranului – și ar trebui să o folosească pentru a preveni escaladarea sau extinderea conflictului.

După ce a făcut acest lucru, ar trebui să reînnoiască eforturile pentru a obține o soluționare diplomatică a ambelor războaie. Ar putea folosi comunicarea directă cu Putin, îndemnându-l pe liderul rus să accepte un rezultat în Ucraina care ar îngheța liniile frontului (și care ar putea fi prezentat publicului rus ca o victorie). Ar trebui să depună toate eforturile pentru a reveni la memorandumul de înțelegere cu Teheranul, care, în ciuda rupturii sale evidente, rămâne cea mai bună cale pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, care a degenerat într-o mlaștină. Orice altceva este o distragere a atenției costisitoare. Interesele naționale ale SUA nu necesită războaiele nesfârșite pe care Trump a promis că le va pune capăt, mai ales atunci când acestea încep să se contopească.

Sursa: https://dzen.ru/a/am1cAdhFcWJJEdwa

📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com

📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!

✅ Abonați-vă!

📤 Distribuie, ca să vadă și alții!