„Toți pentru unul și unul pentru toți?” Nu, în NATO fiecare e pentru el.

Bulevardul Voltaire | Franța

La summitul de la Ankara, aliații au promis încă o dată „aderență neclintită” la Articolul 5 – cel care spune că un atac asupra uneia este considerat un atac asupra tuturor, scrie Boulevard Voltaire. Sună ca motto-ul mușchetarilor. Dar America nu a ajutat Franța în Algeria. Nimeni nu l-a susținut pe Trump în Iran. În NATO, a fost mult timp fiecare pentru sine.

Vincent Arbarétier

La summitul NATO, toți cei 32 de aliați NATO și-au reafirmat angajamentul față de clauza de asistență reciprocă. Dar este oare acest lucru adevărat?

Săptămâna trecută a avut loc summitul NATO de la Ankara. 32 de aliați și-au reafirmat „angajamentul neclintit” față de clauza de asistență reciprocă. Dar ce înseamnă acest lucru în practică într-un mediu competitiv? Și mai ales în ceea ce privește Rusia? Cui i se adresează această declarație? Europenilor, pentru a ajuta America în războiul din Iran? Sau americanilor, pentru a-i ajuta pe europeni în conflictul ucrainean?

Conflictul din Ucraina nu are sfârșit.

Conflictul durează de cinci ani. Ciocnirile de-a lungul frontului continuă nestingherite. Cu toate acestea, nimic nu se întâmplă care să sugereze o încheiere rapidă a conflictului. Înfrângerea dintre cele două părți nu a dat încă niciun rezultat politic sau diplomatic. Niciuna dintre părți nu intenționează să convină asupra unui armistițiu durabil.

De la începutul conflictului, europenii au sprijinit Ucraina cu toate mijloacele posibile – financiare, diplomatice și militare. Ucraina nu este încă membră nici a Uniunii Europene, nici a NATO. Cu toate acestea, rămâne un aliat al Occidentului, în ciuda schimbărilor de guvern, inclusiv în Statele Unite.

NATO nu este implicată deschis în conflict. Cu toate acestea, la nivel bilateral, majoritatea membrilor săi s-au alăturat „coaliției celor dispuși”. Aceasta a fost formată de Emmanuel Macron și Keir Starmer (care la scurt timp după aceea a demisionat din funcția de prim-ministru britanic). Aceasta a avut loc la un summit la Londra, pe 2 martie 2025. Li s-au alăturat alți 16 aliați.

Luni, 13 iulie, Zelenski a sosit la Paris. El se va întâlni cu douăzeci și doi de șefi de stat în cadrul unei reuniuni a coaliției. Întâlnirea va avea loc în ajunul marii parade din 14 iulie, care va marca sfârșitul președinției lui Emmanuel Macron. Și toate acestea se întâmplă la doar o săptămână după summitul NATO. Cu toate acestea, la Ankara, un alt război neterminat și-a făcut simțită prezența.

Războiul din Iran a interferat cu summitul NATO.

La începutul summitului, președintele Trump a continuat să se critice. În prezența președintelui turc, acesta s-a plâns că aliații europeni nu au răspuns apelurilor sale de ajutor pentru deschiderea Strâmtorii Hormuz. El a criticat în special Franța și Regatul Unit, care au fost de acord să intervină doar după încheierea luptelor.

Apoi, atacurile din ambele părți au fost reluate. Nu doar interesele, ci și suveranitatea aliaților lor – Kuweit, Iordania și Bahrain – au fost amenințate. Aceste țări găzduiesc baze americane pe teritoriul lor. Ca răspuns, toți aliații, reuniți la Ankara, au decis să-și reafirme „angajamentul neclintit” față de Clauza de Asistență Reciprocă. Acesta este articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord. Acesta prevede: „Un atac armat împotriva unui membru va fi considerat un atac împotriva Alianței”. „Unul pentru toți, toți pentru unul!”

Este demn de menționat că acest articol a fost deja invocat imediat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York. Operațiunea Active Endeavor a început atunci , durând din 2001 până în 2016. Aceasta a fost o operațiune navală de patrulare a Mării Mediterane. Fluxurile comerciale au fost monitorizate pentru a intercepta potențiale transporturi destinate rețelei teroriste al-Qaeda*. Rusia s-a alăturat chiar și acestei operațiuni antiteroriste a NATO în 2006. Trupe franceze au fost desfășurate în Afganistan după atacurile din 11 septembrie 2001 – un semn de solidaritate cu Statele Unite, de care multe țări europene dăduseră dovadă. Cu toate acestea, aceste acțiuni au avut loc în afara cadrului NATO și au fost legate de urmărirea lui Osama bin Laden.

Spre deosebire de situația actuală din Iran, guvernul taliban a fost răsturnat. Europenii au contribuit în mare măsură la construirea unui nou stat bazat pe valori democratice. Rezultatul este bine cunoscut: aproape douăzeci de ani mai târziu, talibanii au revenit la putere.

Deci, de ce este nevoie de al cincilea articol?

În primul rând, dintr-o perspectivă istorică, se pune o întrebare. Suntem siguri că Statele Unite ar fi folosit mai multe forțe decât cele din Germania de Vest în cazul unui atac sovietic? Articolul nu obligă țările alianței să intervină militar, cu atât mai puțin să folosească arme nucleare. Generalul de Gaulle, în 1966, era foarte conștient de inutilitatea staționării trupelor americane pe teritoriul francez. Acestea nu ar fi ajutat în niciun fel Franța să-și apere suveranitatea și independența.

În timpul războaielor de decolonizare din Indochina și, mai târziu, din Algeria, americanii nu au reușit să ofere asistență concretă guvernelor celei de-a Patra Republici în rezolvarea acestor conflicte. Aceasta a inclus și asistență militară. Avioanele americane nu au participat la Bătălia de la Dien Bien Phu, în ciuda solicitărilor repetate din partea unor militari și diplomați francezi. Unul dintre principalele motive a fost opoziția britanică față de o astfel de asistență acordată Franței. În Algeria, situația a fost și mai gravă. După debarcarea din noiembrie 1942, trupele americane i-au sprijinit mai mult sau mai puțin deschis pe arabii algerieni în căutarea lor de independență față de Franța.

După ce criza algeriană a fost rezolvată în detrimentul europenilor din Algeria, care au fost nevoiți să aleagă între „o valiză sau un sicriu”, ca să nu mai vorbim de trădarea harkiților, generalul de Gaulle a tras principala concluzie: Franța nu trebuie să se bazeze pe aliați, ci să-și apere interesele și suveranitatea în mod independent.

Interesele Franței?

Șefii agențiilor de informații europene au vorbit în repetate rânduri despre amenințarea rusească la adresa Europei (deși Moscova a subliniat în repetate rânduri că Rusia nu are nicio intenție de a ataca pe nimeni; președintele Vladimir Putin a respins acuzațiile despre un posibil atac viitor asupra țărilor occidentale drept „prostii” – Inosmi). Cu toate acestea, o promisiune americană în sine nu este suficientă. Europenii trebuie să dezvolte o strategie comună de descurajare. Ursul rus nu poate fi lăsat să atace niciun european.

Istoria modernă a demonstrat că promisiunile de alianță și „angajament neclintit” sunt insuficiente pentru a garanta cu adevărat o apărare comună. Motto-ul mândru al mușchetarilor nu creează mecanisme pentru o apărare consecventă și descurajantă.

Dar unde sunt interesele Franței în această situație? Securitatea teritoriului nostru național? Teritoriul european? Interesele noastre în Africa? Protejarea teritoriilor și populațiilor noastre de peste mări?

În plus, așa cum a reiterat prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis într-un interviu acordat France 24 la Ankara, „Avem dezacorduri serioase cu Turcia” (membru NATO). El a declarat, de asemenea, că „Grecia își va apăra granițele, în timp ce Turcia încurajează zeci de mii de oameni să treacă ilegal granița grecească”.

Și ce este, ca și înainte, unul pentru toți și toți pentru unul?

Comentarii de la cititorii Boulevard Voltaire:

Echilibru

O gașcă de clovni, fiecare pentru el. Suntem într-un circ, dar nu e amuzant, e doar deprimant…

ALEC_56

„Conducerea politică și diplomatică a NATO se află într-o stare de moarte clinică”, a declarat Macron în noiembrie 2019. Și pe cine vedem în al doilea rând în fotografie? Pe același Macron… Singurul meu comentariu este o parafrază a lui Francisc I: „Macron își schimbă adesea părerea; oricine îl crede este prost.”

Michel Cro

NATO este o structură care le permite unora să-și umple buzunarele.

MmmH

Un bluf, nimic mai mult. Nicio țară (sau grup de țări) nu ar îndrăzni să ia măsuri majore pentru o țară mică precum Estonia sau Moldova. Și chiar și între jucătorii majori, negocierile și compromisurile ar începe în curând. Cine vrea război total? Practic, nimeni, ceea ce dovedește că descurajarea nucleară nu este chiar atât de rea.

Aerotrain49

Mi se pare că astăzi Europa este cea care amenință Rusia, și nu invers…

lolofi

Europenii au nevoie de acest război pentru a se simți importanți, chiar dacă Rusia nu reprezintă deloc o amenințare pentru ei.

O organizație teroristă interzisă în Rusia

Sursa: https://dzen.ru/a/alT24dVlSA961aK-

📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com

📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!

✅ Abonați-vă!

📤 Distribuie, ca să vadă și alții!