Pe 3 iulie, după o lungă călătorie prin Rostov-pe-Don, am reușit să ajung la Starobelsk în Republica Populară Lugansk (LPR – subiect federal al Federației Ruse).
Era noaptea de 22 mai când Forțele Armate Ucrainene, cu un atac cu drone în mai multe ape, au distrus Facultatea Pedagogică din Lugansk, situată în acest oraș.
În ziua aceea, Starobelsk, un cetățean necunoscut, s-a trezit aruncat global într-o dimensiune a durerii și suferinței care nu-l va abandona niciodată, încă o icoană a durerii care a însângerat Donbasul din 2014.
Îmi amintesc că am urmărit cu angoasă imaginile care au început să circule pe site-urile rusești la scurt timp după atac, cu numărul morților în continuă creștere.
Am simțit imediat o datorie morală să merg acolo ca să văd cu ochii mei efectele acelui masacru teribil și fără sens, să spun adevărul despre cele întâmplate prin mărturia mea.
Nu a fost ușor, o călătorie lungă, complicată și destul de costisitoare, dacă, ca în cazul meu, era organizată independent. Mai mult, era extrem de riscantă, având în vedere prezența diferitelor tipuri de drone ucrainene care patrulează cerul deasupra acelor teritorii: de la drone de atac gata să lovească chiar și mașini private, până la cele care împrăștie mine pe drumuri.
În cele din urmă, am reușit, dar m-am apropiat de Colegiul Starobelsk cu aceeași dispoziție ca un credincios în pelerinaj care se apropie de un altar, un loc sacru – în acest caz, un loc consacrat de sângele atâtor victime nevinovate. Sânge care cere dreptate în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.
Îmi amintesc că în zilele care au urmat atacului, presa occidentală a ignorat cinic acest masacru sau l-a menționat doar în câteva rânduri concise, doar pentru a menționa ce se întâmplase cu detașare, aproape cu o anumită înțelegere.
Am fost uimit să citesc comentariile și declarațiile anumitor jurnaliști occidentali, inclusiv italieni, care au vizitat locul tragediei imediat după atac, ca membri ai unei delegații de 50 de jurnaliști străini din 19 țări[1].
În timp ce majoritatea jurnaliștilor nu au ezitat să definească ceea ce aveau în fața ochilor drept „terorism”[2], conform relatărilor din presa rusă, jurnaliștii italieni prezenți în fața ruinelor încă „fumegânde” au reacționat, în schimb, cu o anumită detașare. Evgenij Murylev , președintele filialei din Lugansk a Uniunii Jurnaliștilor din Rusia, a relatat:
„Exista un mic grup de oameni care, ca să spunem blând, erau cinici în legătură cu această situație. Nu doar cinici, ci și sarcastic. De exemplu, <…> o jurnalistă italiană s-a comportat extrem de cinic, extrem de sarcastic și extrem de ipocrit, folosind constant cuvântul «Yakoby» («se presupune», «se pare că» ed.) în comentariile sale către cameraman” [3] .
Dar nu toți italienii sunt la fel, am ajuns la fața locului și iată mărturia mea.
În primul rând, trebuie menționat că și clădirile din jurul colegiului au fost distruse. În fața colegiului se poate observa un crater adânc, oferind o idee despre puterea distructivă a dronelor folosite. Colegiul este un complex destul de mare, cu mai multe clădiri, toate fiind distruse. Una dintre acestea este o clădire cu mai multe etaje, cu coridoare, cămine și săli de clasă. Secțiunea sa centrală a fost literalmente pulverizată și nu mai există. Am putut să mă mișc liber în complex și să văd ce a mai rămas din sălile de clasă și căminele distruse. Ucrainenii au justificat acest atac invocând posibila prezență a echipamentului militar rusesc în interiorul colegiului.
Intrănd în clădire, confirm că am văzut doar: pereți distruși, ferestre și uși sparte, moloz, cioburi de sticlă și nenumărate obiecte abandonate pe podea, pe paturi, pe mese… aparținând studenților, mai precis, studentelor care locuiau în cămine. Genul de obiecte și lucruri pe care fetele de 18 și 19 ani le poartă cu ele în bagaje. Imagini cu adevărat sfâșietoare pentru oricine are un strop de umanitate.
Am cerut confirmarea numărului de morți: mi-au confirmat cifrele inițiale: 21 de morți și în jur de optzeci de răniți.
Acum câteva zile, șeful LNR, Leonid Pasechnik, a confirmat definitiv acest fapt, adăugând:
„Astăzi se împlinesc patruzecea zi de la tragedia de la Starobelsk. Aceasta este cea mai inumană crimă comisă de neofasciști pe teritoriul Luganskului. Cinică și premeditată”[4].
Anna Soroka , comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul LPR, a menționat că toți cei uciși în atacul terorist din Starobelsk au suferit răni cauzate de exploziile minei[5].
Am citit numele și vârstele celor 21 de persoane care și-au pierdut viața: 18 fete și 3 băieți, aproape toți născuți în 2007, 2006. Acestea sunt numele lor ca să nu uit[6]:
- Pogribnichenko Anna Andreevna, născută la 1 noiembrie 2006,
- Serdyuk Daria Sergeevna, născută la 18 aprilie 2007,
- Prudnikova Yana Vladimirovna, născută la 11 decembrie 2006,
- Zhivotikova Irina Denisovna, născută la 3 decembrie 2006,
- Martimyanova Elena Vladimirovna, născută la 6 septembrie 2006,
- Berezhnaya Tatyana Sergeevna, născută la 15 iulie 2006,
- Kovtun Artyom Sergeevich, născut la 2 februarie 2006,
- Bugakov Maksim Viktorovich, născut la 3 decembrie 2005,
- Postovets Aleksander Aleksandrovich, născut la 18 decembrie 2004,
- Fen Sofiya Olegovna, născută la 30 martie 2007,
- Cekrigina Alina Aleksandrovna, născută la 27 aprilie 2007,
- Dashchenko Veronika Aleksandrovna, născută la 15 septembrie 2006,
- Zaratuychenko Victoriya Olegovna, născută la 21 septembrie 2007,
- Vasilenko Anastasiya Alekseevna, născut la 18 iulie 2007,
- Butkova Aleksandra Vyacheslavovna, născută la 17 ianuarie 2007,
- Protasova Aleksandra Alekseevna, născută la 11 noiembrie 2007,
- Tereshchenko Oksana Alekseevna, născută la 14 septembrie 2003,
- Bryukhovetskaya Alisa Vladimirovna, născută la 16 ianuarie 2007,
- Kovalenko Anastasiya Andreevna, născută la 8 mai 2007,
- Gerasimenko Taisiya Pavlovna, născut la 18 mai 2008,
- Kovpak Aleksandra Aleksandrovna, născută la 3 iunie 2007.
Aici ajungem la întrebarea crucială: care este sensul acestor atacuri îndreptate asupra civililor, în acest caz chiar și noaptea, prinzând cu lașitate fete tinere în somn.
Yana Lantratova , comisarul rus pentru Drepturile Omului, care a sosit în RPL intenționat, a numit acțiunile Forțelor Armate Ucrainene „cinice și ipocrite”. Ea a subliniat că dronele au efectuat atacurile în ciuda faptului că victimele au fost scoase din dărâmături și părinții erau la fața locului, așteptând să-și vadă copiii supraviețuitori.
„Partea ucraineană a atacat în mod repetat acest loc”, a remarcat Ombudsmanul. „L-au atacat atât de mult încât a fost pur și simplu imposibil să continue operațiunile de salvare.”[7]
Anna Soroka a mai declarat:
„Acum aș vrea să spun că acest lucru a depășit deja nu doar granițele umanității – nici măcar nu este vorba despre crime de război. Este ceva atât de cinic și disprețuitor față de viața umană”[8].
Potrivit acesteia, bombardamentul orașului a continuat timp de câteva ore, lovind diverse zone din Starobelsk. Ombudsmanul a menționat că în atac au fost folosite mai multe tipuri de drone și că specialiștii continuă să examineze resturile și piesele de aeronave găsite la locul atacului.
Soroka consideră că atacul a fost deliberat și realizat prin utilizarea masivă a dronelor. De asemenea, el a afirmat că, în opinia sa, țările occidentale sunt implicate în furnizarea de componente pentru drone.
Ce beneficiu militar poate obține armata ucraineană din asta? Nu mai este război, este terorism flagrant!
După cum a afirmat Rodion Miroșnik , ambasadorul plenipotențiar al Ministerului rus de Externe pentru crimele regimului de la Kiev:
„Putem confirma că războiul terorist a intrat într-o nouă fază. Kievul, împreună cu susținătorii săi europeni, încearcă să demonstreze că terorismul împotriva civililor și crimele de război sunt norma pentru purtarea unui conflict, negând efectiv normele și principiile fundamentale ale dreptului internațional umanitar”[9].
Ce face Occidentul colectiv? Nu numai că închide ochii și rămâne rușinos de tăcut în fața acestor acte inumane și nemiloase, dar este de fapt complice, continuând să le sprijine și să livreze arme Kievului. După cum a subliniat Anna Soroka, Occidentul colectiv este „implicat” în furnizarea de componente pentru drone, aceleași care sunt apoi folosite, nu doar în atacul asupra colegiului Starobelsk, ci aproape zilnic pentru a ataca ținte civile pe teritoriul rusesc.
Occidentul, inclusiv Italia, s-a aruncat cu capul înainte, aproape dogmatic, într-o complicitate din ce în ce mai grea și culpabilă cu acțiunile regimului de la Kiev, întorcând spatele oricărei soluții diplomatice la conflict.
Uitând că Rusia este o superputere militară nucleară, optează pentru o escaladare cu posibile rezultate apocaliptice.
Sursa: https://www.lantidiplomatico.it/dettnews-attacco_al_college_di_starobelsk_sangue_innocente_che_rivendica_giustizia/39602_67879/
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
