Luptele din Ucraina se desfășoară pe o scenă în spatele căreia se ascund armele nucleare, scrie CA. Tensiunea provocată de situația de pe front și din spatele acestuia face ca amenințarea utilizării armelor nucleare să crească. În același timp, Occidentul continuă să ignore posibilitatea unei escaladări nucleare.
Oskar Krejčí
Politologul Oskar Krejčí oferă evaluarea sa anuală privind pregătirea omenirii pentru un război nuclear.
Imaginea mediatică a conflictului din Ucraina în Occident s-a schimbat în ultimele săptămâni. Au reapărut comentarii triumfaliste potrivit cărora armata ucraineană a trecut la ofensivă, iar guvernul de la Kremlin este pe punctul de a se prăbuși. Fără îndoială, în ultimele două luni s-au schimbat multe în acest conflict. S-au intensificat loviturile dronelor și rachetelor de croazieră ucrainene la peste o sută de kilometri în interiorul Rusiei, precum și asupra Crimeei și a căilor de acces către această peninsulă. În plus, noile metode de ghidare prin satelit a dronelor pe front și ultimele inovații în dotarea UAV-urilor au încetinit înaintarea armatei ruse. (…) Cu toate acestea, imaginea mediatică a situației actuale, cel puțin conform datelor disponibile, nealterate de propagandă militară și mediatică, nu corespunde situației generale de pe front. Și oricât s-ar bucura unii de imaginile cu depozite petroliere în flăcări în spatele frontului rusesc, mai multe astfel de depozite ard pe teritoriul ucrainean.
Inițiativa vest-europeană
Se pot observa schimbări interesante în atitudinea statelor occidentale. Succesul loviturilor ucrainene la mare distanță sugerează că sprijinul din partea Washingtonului a crescut din nou, iar acest lucru ar putea fi un răspuns la poziția Moscovei față de războiul dintre SUA și Iran. La rândul său, Uniunea Europeană s-a implicat cu entuziasm în militarizarea economiei și a culturii politice, însă continuă să nu fie invitată la cele mai importante negocieri privind Kievul. Acestea încearcă să fie organizate de cele mai mari puteri vest-europene, grupul E3, adică Marea Britanie, Franța și Germania. Totul seamănă cu secolul al XIX-lea, cu singura diferență că de această dată se întâlnesc politicieni care beneficiază de un sprijin extrem de redus din partea propriilor populații.
La unul dintre aceste summituri, desfășurat cu câteva zile în urmă la Londra, a fost elaborat un plan în cinci puncte pentru încheierea conflictului armat, care însă pare conceput pentru a compromite diplomația. Primele două puncte sunt legate între ele. Acestea prevăd încetarea luptelor pe actuala linie a frontului fără un acord de pace preliminar, chiar și unul-cadru, iar abia după aceea să înceapă negocierile propriu-zise. Celelalte puncte sunt formulate astfel încât Kremlinul să respingă cu siguranță planul. Acesta prevede desfășurarea de trupe străine pe teritoriul Ucrainei, inclusiv soldați ai NATO, deși tocmai această posibilitate a contribuit la izbucnirea conflictului. De asemenea, planul include înghețarea activelor financiare rusești din Occident în beneficiul Ucrainei până când Rusia va plăti despăgubiri. În final, se afirmă că orice acord trebuie să țină cont de interesele de securitate europene, convenite cu UE și NATO. Totuși, un asemenea plan seamănă mai degrabă cu o solicitare publică adresată Rusiei de a-și recunoaște capitularea decât cu o căutare a unei soluții diplomatice. Scopul real al acestui plan rămâne neclar și nu poate fi exclus faptul că grupul E3 încearcă să preia de la SUA inițiativa negocierilor cu Rusia și să blocheze rezolvarea situației din Ucraina, așa cum s-a întâmplat în cazul acordurilor de la Minsk. O confirmare a acestui lucru am putea vedea la summitul G7 aflat în desfășurare.
Contextul nuclear
Luptele din Ucraina, dar și cele din Orientul Mijlociu, se desfășoară pe scena din fața cortinei, în spatele căreia se află armele nucleare. Tensiunea provocată de situația de pe frontul ucrainean și din spatele frontului rusesc face ca „șoimii” ruși să ceară tot mai insistent utilizarea armelor nucleare, în timp ce Occidentul continuă să ignore posibilitatea unei escaladări nucleare.
Specialiștii afirmă că UAV-urile nu permit formarea unor mari grupări de trupe, ceea ce reduce utilitatea armelor nucleare tactice de mică putere direct pe front. Prin urmare, se schimbă și țintele posibile, fiind luate în calcul, de exemplu, instalațiile industriale europene de apărare care aprovizionează armata ucraineană sau laboratoarele iraniene amplasate adânc în stâncă. Există însă și armele nucleare strategice, destinate în principal distrugerii centrelor politice, militare și economice. Aceste arme sunt numite strategice deoarece pot decide rezultatul final al războiului printr-o singură lovitură.
Controlul armamentelor în acest domeniu a fost asigurat printr-o serie de tratate între URSS/Rusia și SUA începând cu 1972. Ultimul dintre acestea, START III, a expirat în ianuarie anul trecut, după ce președintele american Donald Trump a respins propunerile Rusiei privind prelungirea lui. Nu există intenții concrete de restabilire a controlului asupra armelor strategice, deoarece Washingtonul și Moscova indică faptul că nu vor respecta limitările prevăzute de tratat. Este vorba despre numărul maxim de purtători și focoase, în timp ce îmbunătățirile calitative nu erau interzise de acord.
Ultimele schimbări
Potrivit SIPRI, numărul total al focoaselor nucleare din lume a scăzut în ultimul an, însă a crescut numărul celor aflate în categoria „desfășurate”. Între 2,1 și 2,2 mii de focoase montate pe rachete balistice se aflau în stare de alertă operațională ridicată.
Datele evidențiază poziția specială a Statelor Unite și a Rusiei. În ianuarie 2026, cele două state dețineau împreună 83% din focoasele nucleare desfășurate. Superioritatea lor este evidentă atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Arsenalul SUA include 745 de purtători strategici și 3.500 de focoase, iar cel al Rusiei 592 de purtători și 2.606 focoase.
În decursul unui an, arsenalul Chinei, pe care unii experți îl includ în „marea triadă nucleară”, a crescut cu 20 de focoase. Aceasta este mai puțin decât estimase Pentagonul, care prognoza că până în 2030 China va dispune de o mie de focoase nucleare. Potrivit FAS, anul trecut China a trecut o parte din armamentul său nuclear în stare de pregătire de luptă, însă doctrina militară chineză, spre deosebire de cele ale SUA și Rusiei, prevede principiul neutilizării prime a armelor nucleare.
Dacă la summitul NATO din iulie se va anunța oficial că Statele Unite retrag o parte din armamentul convențional din Europa, acest lucru va însemna că Washingtonul a înțeles un lucru simplu: dacă va avea loc o confruntare între forțele armate ale Federației Ruse și ale SUA, rezultatul va fi decis, cel mai probabil, nu de armamentul convențional. Acest lucru este înțeles și de puterile nucleare vest-europene.
În iulie anul trecut, Declarația de la Northwood a marcat o încercare de coordonare a forțelor nucleare ale Franței și Marii Britanii. De asemenea, în martie 2026, președintele Franței a anunțat că arsenalul nuclear al țării sale va fi extins și ar putea deveni un „scut” pentru alte state europene după limitarea prezenței militare americane în Europa. Până în prezent, această propunere nu a produs rezultate. Menținerea controlului exclusiv al Franței asupra acestui arsenal ridică semne de întrebare. Este greu de imaginat că un asemenea model de „descurajare avansată” ar satisface Germania.
Lumea nucleară
Funcția principală a armelor nucleare a fost și rămâne descurajarea, bazată pe ideea distrugerii reciproce în cazul utilizării lor. Însă un adversar poate fi descurajat de la folosirea armelor nucleare doar atunci când utilizarea acestora este considerată foarte probabilă. În acest caz, armele nucleare sunt luate în calcul în evaluarea echilibrului militar.
Problema este că în evaluările strategice nu mai există conceptul de „descurajare minimă”, adică numărul minim de focoase nucleare considerat suficient pentru descurajare. Astfel de subiecte nu mai sunt discutate, la fel cum nu mai este discutată ideea unei zone fără arme nucleare în Europa Centrală.
Elite politice incompetente caută o soluție într-o nouă spirală a cursei înarmărilor nucleare, ceea ce nu face decât să amplifice sentimentul de insecuritate. Capcana este evidentă: dorința unui stat sau a unei alianțe de a-și asigura securitatea îi face pe ceilalți să devină mai nervoși. Se pierde înțelegerea importanței diplomației, lipsește responsabilitatea socială și voința de a încheia acorduri.
Însă securitatea reală necesită mai mult decât un echilibru al forțelor. Ea necesită încredere reciprocă într-o lume fără arme nucleare. Totuși, în locul încrederii, pacea imperfectă dintre puterile nucleare este menținută tocmai de armele nucleare.
Iar timpul trece…
Sursa: https://dzen.ru/a/ajEYFLPDWWdXlVPm
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
