Salvarea preotului reformat Kolumbán Ellák László de către un ofițer rus: relevanță pentru istoria comunităților Protopopiatului Reformat Ținutul Pădurii
în perioada 1944–1945
KOLUMBÁN LILLA, UBB, ȘCOALA DOCTORALĂ
„ISTORIE. CIVILIZAȚIE. CULTURĂ”,
COORDONATOR PROF. UNIV. DR. MARIA-SILVIA CRĂCIUN
Rezumat:
În ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, propaganda germană a intensificat în rândul comunităților Protopopiatului Reformat Ținutul Pădurii o teamă generalizată conform căreia preoții urmau să fie executați din răzbunare de trupele sovietice, fapt care împreună cu ordinul oficial de evacuare a determinat fuga aproape totală a clerului reformat din regiune. Printr-un studiu de caz reprezentativ, prezentul articol analizează diferența dintre aceste percepții locale inițiale privind intrarea armatei sovietice în Bazinul Baraolt în toamna anului 1944 și realitatea comportamentului trupelor sovietice în această regiune. Studiul se concentrează asupra episodului preotului Kolumbán Ellák László (1909-1985) de la Căpeni, care a fost prins la Deag de soldați români în timp ce încerca să fugă din țară cu familia sa și a fost salvat de un ofițer rus de la împușcare. Mai mult, același ofițer rus i-a scăpat și familia de la foamete, ceea ce, mai ales în cazul copiilor mici a însemnat practic salvarea lor de la moarte. Analiza acestui caz, coroborată cu date provenite din arhive, rapoarte parohiale și mărturii locale, urmărește să evidențieze contrastul dintre temerile induse de propaganda germană și realitatea efectivă. Completarea tabloului prin comparația cu situația celorlalte cinsprezece sate reformate ale protopopiatului arată că în majoritatea cazurilor comunitățile au suferit mult mai puțin din partea soldaților sovietici decât sugera propaganda germană. Tensiunile cele mai mari au decurs fie din haosul administrativ, fie din relațiile româno-maghiare, care au cunoscut atât episoade conflictuale, cât și gesturi de solidaritate din ambele părți. Prin această analiză, studiul oferă o perspectivă mai nuanțată asupra modului în care comunitățile reformate au trăit trecerea frontului prin Bazinul Baraolt.
Cuvinte cheie: Kolumbán Ellák László, Bazinul Baraolt, comunități Reformate, armata sovietică, propagandă germană
În toamna anului 1944, pe un drum de țară din apropierea satului Deag, situat în Transilvania, o căruță oprită în grabă a devenit scena unei confruntări dramatice. Preotul reformat din Căpeni, Kolumbán Ellák László (1909 – 1985) a fost smuls de lângă soția sa și cei trei copii mici și dus într-un câmp de porumb, unde soldați români se pregăteau să-l împuște. În spatele căruței plângeau neajutorați soția sa, Tollas Sára, și copii, care înțeleseseră perfect pericolul în care se aflau. Execuția părea iminentă.
Această scenă extremă a fost consecința unei decizii disperate: tentativa unei familii intelectuale maghiare de a fugi din calea războiului și a incertitudinii politice. Cu doar câteva zile înainte, Ellák luase hotărârea de a părăsi Căpeniul împreună cu familia sa. Au pornit cu căruța spre Budapesta unde aveau un unchi, învățătorul Márkó Lajos, la care sperau să se refugieze, probabil temporar. Motivele exacte ale acestei decizii nu le cunoaștem. Nu știm dacă teama principală era alimentată de propaganda germană despre presupusele atrocități sovietice, sau dacă experiența personală anterioară – cele cinci acuzații nefondate formulate de autoritățile române – a cântărit decisiv. Cert este că hotărârea a fost asumată de el, iar soția i-a urmat voința, așa cum se întâmpla, de regulă, în cazul deciziilor majore ale familiei.
Intervenția salvatoare a unui ofițer rus a întrerupt însă cursul evenimentelor violente. Execuția a fost oprită, iar familia, aflată în pragul epuizării, a primit alimente de la ofițer – zahăr și mălai cu lapte – gest care s-a dovedit a fi crucial pentru toată familia, dar în special pentru supraviețuirea copilului cel mic de doar un an, Huba. Numele ofițerului din păcate nu a fost reținut și întâmplarea nu a lăsat urme în scrieri cunoscute până în prezent; însă ea s-a păstrat în memoria orală a familiei, și constituie unul dintre întâmplările care permit o nuanțare a percepțiilor asupra modului în care comunitățile reformate au trăit trecerea trupelor sovietice prin Bazinul Baraolt.
Nu știm dacă această întâmplare, o posibilă convorbire cu ofițerul rus sau alte împrejurări au determinat familia Kolumbán să se întoarcă din drum, cert este că nu au ajuns la Budapesta și nu au trecut granița. Au abandonat drumul către vest și s-au întors acasă, Ellák fiind primul preot din Ținutul Pădurii care a revenit, la aproximativ două luni după plecare . În drum spre casă s-au oprit la familia soției, la Lucafalău; este posibil ca aici să fi petrecut acele două luni în care au lipsit de la Căpeni. Ca amintire a acestei călătorii nevoite, familia păstrează și astăzi o pătură de cergă pe care o primiseră pentru drum la Lucafalău.Odată ajuns acasă, preotul Ellák și-a reluat slujirea preoțească și, pe cât a fost posibil, i-a suplinit la Aita Medie și Belin pe acei preoți care încă nu se întorseseră.
Kolumbán Ellák László mi-a fost bunic din partea tatălui, dar din păcate nu l-am cunoscut; a decedat mult prea devreme pentru a avea măcar o singură amintire cu el. Prin urmare, fiind doctorandă în istorie, mă apropiu de acest subiect mai degrabă din perspectiva cercetătorului decât a nepoatei, și am aflat despre el mai multe din documente de arhivă și studii istorice decât știam ca membru al familiei. Am abordat tema atât din curiozitate personală, cât și pentru că viața bunicului meu oferă o perspectivă asupra unui fenomen mai amplu: salvarea sa nu a constituit un caz izolat. M-a interesat, în primul rând, cum era bunicul meu din punct de vedere moral, ceea ce, desigur, nu constituie obiectul unei cercetări istorice. Totuși, această curiozitate m-a condus spre explorarea unui fenomen insuficient studiat în istoriografie: situația comunităților Protopopiatului Reformat Ținutul Pădurii în perioada 1944–1945, în special din perspectiva contrastului dintre temerile induse de propaganda germană și realitatea efectivă.
Cunoșteam cazurile martirilor ruși, clerici și mireni, care au apărat biserica și bunurile bisericești de la profanare chiar cu prețul vieții lor, precum și exemplele celebre din Șuia, Moscova,Regiunea Autonomă Ciuvașă, Țarițîn, Smolensk, Petrograd. Mă gândeam, de asemenea, la curajul patriarhului Tihon al Moscovei și al Întregii Rusii (1865-1925), la atitudinea eroică față de regimul ateu a Mitropolitului Veniamin al Petrogradului și Gdovului (1873-1922), Mitropolitului Agafanghel al Iaroslavlului (1854-1928) și Mitropolitului Arsenie al Novgorodului (1862-1936). Nu am putut să nu mă întreb de ce bunicul meu a ales să plece în toamna anului 1944 și de ce nu a rămas în fruntea comunității, având în vedere că toate faptele sale și mărturiile celor care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om curajos. Desigur, nu cred că se poate compara situația din Rusia sovietică cu cea din Transilvania, nici un preot ortodox cu un preot reformat; și în principiu nu este scopul meu să-l judec din punct de vedere moral, ci mi-am propus doar să înțeleg motivația care se afla în spatele deciziei lui de a pleca din Căpeni în septembrie 1944.
În acest scop ne-am propus să analizăm contextul politic și evoluția liniei frontului în 1944–1945, precum și implicațiile acestor evenimente pentru preoții din Protopopiatul Reformat Ținutul Pădurii și pentru populația locală. Vom investiga câți preoți reformați au plecat și care au fost motivele plecării lor, semnificația ordinului oficial de evacuare, modul în care propaganda germană i-a influențat și cum se raporta aceasta la realitatea efectivă din Protopopiatul Reformat Ținutul Pădurii. De asemenea, vom examina câți preoți s-au întors până în 1945 și care au fost suferințele comunităților reformate cauzate de trupele sovietice în această perioadă. Atenția noastră se va concentra în mod special asupra situației din satul Căpeni, cu un accent deosebit asupra vieții preotului Kolumbán Ellák László.
În vederea acestui obiectiv am utilizat o abordare istorică comparativă, analizând contextul politic al vremii și comunitatea sa din Căpeni cu celelalte 15 comunități reformate din Protopopiatul Ținutul Pădurii. Cercetarea se bazează pe o combinație de surse primare și secundare: am recurs la cercetarea arhivelor bisericești, a surselor scrise și orale, pentru a reconstrui cât mai fidel realitatea istorică și experiența comunităților implicate. Majoritatea surselor acestui articol sunt inedite: cărți de istorie nepublicate, scrise de Kolumbán Huba,fiul preotului reformat Kolumbán Ellák László, documente din arhive încă nearanjate, rapoarte parohiale și mărturii locale, precum și interviuri realizate de autoarea articolului. Fiind nepoata preotului, am considerat importante și interviurile realizate de alți istorici, astfel încât obiectivitatea și sinceritatea subiecților să nu fie influențate de legătura familială dintre mine și Kolumbán Ellák László. În acest sens, deosebit de importante sunt cele două volume de interviuri realizate de istoricul și jurnalistul Benkő Levente, iar fără îndoială, de cel mai mare ajutor ne-a fost teza de doctorat a aceluiași autor. În aceasta autorul ne oferă o prezentare complexă nu doar a comunelor care aparțineau Protopopiatului Reformat Ținutul Pădurii, ci și a întregii Eparhii Reformate din Transilvania, în lumina izvoarelor bisericești pentru perioada 1944–1946. Dânsul este primul și – după cunoștințele noastre, singurul – care a făcut cercetări serioase asupra acestui subiect, accesând arhiva încă nearanjată a Protopopiatului Reformat Ținutul Pădurii și consultând zeci de mii de documente.
Menționăm că majoritatea surselor noastre sunt puternic impregnate de subiectivitate; totuși, rapoartele preoților prezintă un grad ridicat de credibilitate, în special în ceea ce privește datele concrete și statistice. Deoarece comunitatea era preponderent maghiară, aproape toate sursele primare sunt redactate de maghiari, iar, din cauza vremurilor tulburi, alte tipuri de surse sunt aproape inexistente. De exemplu, furnizarea de date statistice din Ungaria a fost suspendată din toamna anului 1944 până în primăvara anului 1945, astfel încât pierderile de populație ale Ungariei nu pot fi stabilite cu exactitate. În ceea ce privește numărul celor uciși de Garda Maniu din România, nu există date centralizate și credibile, ci doar estimări și date parțial verificate, care sunt în sine fiabile doar pe segmente.
Contextul politic și evoluția liniei frontului, cu implicații pentru populația din zonă
În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1943 atât Ungaria, cât și România se aflau încă în tabăra statelor Axei și participau activ la operațiunile militare împotriva Uniunii Sovietice. În urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Ungaria preluase controlul asupra Transilvaniei de Nord, inclusiv asupra Ținutului Secuiesc, în timp ce Transilvania de Sud rămăsese sub administrație românească. Datorită poziției sale geografice, Secuimea avea o importanță strategică deosebită; populația regiunii era predominant maghiară și secuiască.
Înfrângerea Germaniei la Stalingrad, în februarie 1943, a marcat un punct de cotitură decisiv pe Frontul de Est. Odată cu capitularea rămășițelor Armatei a VI-a germane, devenea evident, inclusiv pentru conducerea nazistă, că războiul intrase într-o fază critică. În acest context, autoritățile germane și maghiare au intensificat lucrările de fortificare și au consolidat pozițiile defensive. La 19 martie 1944, Germania a declanșat Operațiunea Margareta, ocupând militar Ungaria pentru a împiedica orice tentativă de ieșire a acesteia din război și pentru a o menține ferm în alianța Axei. Ocupația germană a avut efecte directe și asupra Transilvaniei de Nord, inclusiv asupra Ținutului Secuiesc, unde Germania a impus progresiv controlul militar și influența politică, supraveghind administrația maghiară locală. În vara anului 1944, când Armata Roșie a înaintat rapid în teritoriu, Secuimea a devenit o zonă importantă pentru operațiuni militare și poziții defensive, în principal pentru trupele germane și maghiare care încercau să oprească avansul sovietic.
Schimbarea decisivă a contextului politico-militar a avut loc la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei. Această decizie a accelerat retragerea forțelor germano-maghiare și a contribuit la destabilizarea situației din Transilvania de Nord. În lunile septembrie–octombrie 1944, linia frontului a traversat Secuimea, trupele aflate în retragere procedând atât la evacuarea populației, cât și la distrugeri preventive ale infrastructurii. Regiunea a fost marcată de o stare generalizată de insecuritate și de un accentuat vid de autoritate. Primele ciocniri și confruntări militare în zonă au avut loc încă din 26 august 1944, când unități sovietice au pătruns prin Valea Uzului. Din punct de vedere militar, Ținutul Secuiesc devenea tot mai dificil de apărat, comitatul Trei Scaune fiind considerat una dintre cele mai expuse zone ale Regatului Ungariei. Din acest comitat făcea parte și comuna Căpeni, unde a slujit ca preot reformat Kolumbán Ellák László între anii 1934-1979.
Problema evacuării militare a Ținutului Secuiesc a fost discutată pentru prima dată la 1 septembrie 1944, pe fondul agravării rapide a situației de pe front. La 5 septembrie, trupele sovietice au pătruns în regiune dinspre Cheile Bicazului, în aceeași zi a fost finalizată harta evacuării planificate. La 7 septembrie, comandanții militari au primit ordinul de a începe retragerea, aceasta vizând în principal cele două armate germane, în timp ce armatei maghiare i-au fost atribuite alte misiuni de luptă.
Conducerea militară germană a informat oficial autoritățile maghiare despre evacuarea Ținutului Secuiesc abia la 10 septembrie 1944. În după-amiaza aceleiași zile, generalul Johannes Frießner i-a comunicat telefonic lui Helmut von Grolmann că Adolf Hitler își dăduse acordul pentru retragerea până la linia Mureșului („der Führer das Absetzen auf die Maros-Stellung genehmigt”), decizie care implica implicit evacuarea întregii regiuni secuiești. Această hotărâre a fost condiționată de evacuarea unui număr cât mai mare de maghiari și, pe cât posibil, a tuturor locuitorilor de naționalitate germană.
Căile Ferate Maghiare (MÁV) au început încă din 3 septembrie evacuarea pe linia Miercurea Ciuc–Brașov, care traversa valea Oltului și includea gara din Sfântu Gheorghe. Două zile mai târziu, pe linia ferată Sfântu Gheorghe–Brețcu, trupele germane au inițiat distrugeri sistematice ale infrastructurii, în cadrul operațiunilor de retragere.
Evacuarea civilă a regiunii a debutat deja la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944. Pentru coordonarea acesteia, la 1 septembrie a fost numit Bethlen Béla în funcția de comisar guvernamental pentru teritoriile din estul Ungariei.Administrația maghiară s-a retras treptat din localități, iar o parte semnificativă a intelectualității maghiare – inclusiv preoți și învățători – a părăsit regiunea. Din comitatul Ciuc există date numerice relevante: din aproximativ 140.000 de locuitori, doar 60.000 au rămas acasă. În comitatele Trei Scaune, Ciuc și Mureș-Turda, numeroase familii nu au plecat de bunăvoie, ci au fost constrânse să-și părăsească locuințele sub presiunea jandarmilor de campanie maghiari.
Propaganda germană: percepție, panică și reacție colectivă
De-a lungul timpului, cercetătorii au oferit numeroase definiții ale conceptului de propagandă. Germania nazistă a fost principalul factor care a conferit termenului conotații puternic negative, acestea accentuându-se mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. În cadrul acestei cercetări, prin propagandă vom înțelege un ansamblu organizat de tehnici și instrumente utilizate pentru a induce sistematic în eroare populația, având drept scop principal generarea unei opinii favorabile unei cauze sau unui obiectiv avantajos propagandistului. În Mein Kampf, Adolf Hitler dedică o parte semnificativă atenției asupra propagandei și rolului acesteia în manipularea maselor, discutând metode, principii și exemple de propagandă. După cum sublinia Joseph Goebbels (1897-1945), ministrul pentru Iluminare și Propagandă, aceasta urmărea coordonarea voinței politice a națiunii cu obiectivele statului nazist.
Cele mai eficiente modalități de a ajunge la public erau prin radio, ziare, filme și știri cinematografice. În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, propaganda s-a transformat într-o armă extrem de puternică, având ca scop generarea urii împotriva unui presupus inamic. Scopul ei era ca populația să perceapă inamicul ca fiind vinovat de acte nedrepte, fie pe baza unor fapte reale, fie prin ficțiuni și manipulări realizate de specialiștii în propagandă. Desigur, propaganda nu era un instrument folosit exclusiv de Germania nazistă, ci era utilizată de toate guvernele implicate în al Doilea Război Mondial, printre care se numără SUA, Marea Britanie și URSS, fiecare folosind-o intens și având particularități distincte.
În ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, propaganda germană a creat în rândul comunităților reformate din Bazinul Baraolt o teamă generalizată, conform căreia preoții urmau să fie executați de trupele sovietice ca represalii. Preotul Nagyobb Péter din Belin consemnează:
„Propaganda germană, prin dezinformare, a prezentat armata rusă într-o asemenea lumină încât se spunea că toți preoții vor fi împușcați sau spânzurați, iar bisericile noastre vor fi profanate; din această cauză am fost nevoit și eu, împreună cu alți frați slujitori ai altarului, să iau toiagul pribegiei în mână.”
Această temere, combinată cu ordinul oficial de evacuare, a determinat fuga aproape totală a clerului reformat din regiune. Fenomenul reprezintă un exemplu clar de panică colectivă generată de apropierea frontului sovietic și retragerea germană, afectând în special comunitățile maghiare și clerul reformat din nord-estul Transilvaniei. Din păcate, nu știm prin ce mijloace a fost răspândită propaganda germană, deși mai mulți martori menționează aceasta ca motiv pentru plecarea lor. În mod similar, nu există înregistrări scrise privind ordinul de evacuare civilă. Aceste două aspecte importante rămân, din păcate, încă neelucidate, ele continuă să fie neclare și necesită cercetări suplimentare din partea istoricilor.
Este posibil ca propaganda germană să se fi sprijinit pe realitățile sumbre ale situației bisericilor din Uniunea Sovietică, unde până la mijlocul anului 1922 se desfășuraseră deja 231 de procese, în cadrul cărora 732 de persoane au fost trimise în judecată, un număr semnificativ dintre acestea fiind executate.Potrivit statisticilor Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Tihon”, numărul total al persoanelor reprimate în perioada 1921–1923 s-a ridicat la aproximativ 10.000, dintre care fiecare al cincilea a fost executat, ceea ce înseamnă circa 2.000 de victime. Represiunile împotriva Bisericii nu s-au limitat însă la acest interval, dinamica lor indicând o creștere constantă a numărului de victime de la un an la altul. Un nou vârf al persecuțiilor, înregistrat în perioada 1929–1931, a generat de aproximativ cinci ori mai multe victime decât în 1922, iar cele mai grave pierderi suferite de cler și de credincioși au avut loc în anul 1937, când numărul victimelor a fost de circa douăzeci de ori mai mare decât în 1922.
Plecarea preoților reformați din Protopopiatul Reformat Ținutul Pădurii
Cele mai multe informații disponibile privind plecarea clerului reformat provin din arhivele parohiale. Protopopul Nagy Elek, prin circulara sa din 24 mai 1945, a solicitat preoților parohi date detaliate privind pagubele și distrugerile materiale, felul primirii preoților întorși din refugiu de către enoriași, și evidența credincioșilor plecați pe front, pentru a obține o imagine completă a situației eparhiei.
Protopopiatul Reformat Ținutul Pădurii cuprindea 16 localități: Brăduț, Baraolt, Biborțeni, Bodoș, Belin, Filia, Bățanii Mici, Căpeni, Aita Medie, Herculian, Sânmărtin, Aita Mare, Bățanii Mari, Tălișoara, Aita Seacă și Doboșeni. Din acestea, 15 preoți au părăsit localitățile în toamna anului 1944, inclusiv protopopul Nagy Elek. Singurul care a rămas a fost Nagy Ferenc din Filia, care a desfășurat în continuare fără întrerupere slujbele religioase.
Unii preoți și-au luat familia cu ei, alții și-au adăpostit familiile în locuri mai sigure, iar alții au plecat singuri. Preotul din Brăduț și-a lăsat acasă soția împreună cu cei cinci copii mici, iar aceasta a preluat toate responsabilitățile soțului: a săvârșit singură slujbele religioase, a oficiat înmormântările, a educat și menținut unitatea credincioșilor până la întoarcerea soțului său. În jurul ei s-a adunat presbiteriul și asociația femeilor, cu care vizitau prizonierii – probabil cei din Feldioara și Arini – cărora le ofereau hrană, iar pe cei nevoiași îi îmbrăcau. În alte cazuri, elevi sau preoți din alte parohii au preluat temporar slujbele. La Aita Medie, elevul de liceu Nagy Lajos a săvârșit voluntar slujbele religioase, iar preotul Kolumbán Ellák din Căpeni a împărtășit enoriașii în timpul Adventului.
Fără îndoială cele mai mari pagube materiale au fost suferite de comunitățile abandonate de preoți. În cazul distrugerilor mai mici, făptași se întâlnesc atât în rândul trupelor sovietice, cât și în rândul celor române, dar chiar și printre localnici. Un exemplu relevant este satul Biborțeni, unde, pe lângă Jandarmeria Română, bunurile preotului au fost furate sau distruse chiar de localnici. Mai grav este însă cazul satului Doboșeni, unde bunurile mobile ale preotului Kertész Lajos au fost sustrase de proprii enoriași, care au rămas în localitate.Dintr-un interviu ce am luat în noiembrie 2025 domnului Márkó László reiese că situații similare au fost și la Tălișoara, unde trupele sovietice au trecut fără a provoca pierderi semnificative, însă localnicii s-au păgubit între ei, dând vina ulterior pe soldații sovietici.
Pentru a arăta măsura daunelor materiale, vom prezenta în continuare câteva exemple, menționăm însă că toate sursele din care provin informațiile sunt maghiare și uneori sunt încărcate de subiectivitate. La Biborțeni, clădirile parohiei nu au fost grav afectate, însă arhiva a fost parțial distrusă. La Belin, la 2 septembrie 1944, au intrat trupele române. Datorită poziției sale geografice, localitatea s-a numărat printre primele din Bazinul Baraolt peste care a trecut frontul. Nu există consemnări negative privind comportamentul soldaților români; aceștia au cerut doar hrană de la populație și au tăiat cei doi porci ai preotului reformat. După opt zile de lupte, au sosit și trupele sovietice, dar fiindcă la Belin nu a existat nicio rezistență militară, acestea nu s-au oprit, continuându-și drumul spre nord, către Aita Mare, Racoșul de Sus și Vârghiș, în direcția Scaunului Odorhei.
În opinia unora pagubele materiale au fost mai puțin importante decât efectele vidului de autoritate instalat după trecerea frontului. Potrivit preotului Nagyobb Péter, românii căutau să se răzbune pe maghiari pentru cei patru ani scurși de la Dictatul de la Viena. În raportul său el menționează că zilele respective au fost marcate de o teroare permanentă: grenade de mână au explodat în curțile unor civili pașnici, timp de două luni clopotele au rămas mute, iar bisericile goale. Această perioadă de suferință s-a încheiat abia pe 11 noiembrie 1944, când autoritățile sovietice i-au alungat de pe teritoriul Transilvaniei de Nord pe „despoții regi și pe jandarmi”.
La Aita Medie, trupele române au trecut prin comună pe 2 septembrie, iar pe 6 septembrie germanii au recucerit localitatea după lupte scurte și violente. În confruntarea cu unitățile române, au fost avariate biserica, multe case și alte clădiri gospodărești. În Herculian, în timpul absenței preotului refugiat s-au pierdut cheile lăzii de bani a parohiei, 20 de cărți de cântări, numeroase volume din bibliotecă, noua ștampilă maghiară și bugetul anual. Din raportul preotului Rozsondai Ádám aflăm că, în ceea ce privește clădirile, nici localitatea, nici parohia nu au suferit pagube semnificative. În schimb invaziile române și sovietice au provocat o zdruncinare profundă în viața credincioșilor, din punct de vedere material și spiritual. Din cauza rechizițiilor continue, mai multe familii s-au sărăcit, iar aproximativ 10–13 familii au rămas fără hrană și îmbrăcăminte înainte de iarnă. La Tălișoara, în timpul „invaziei ruse”, soldații au forțat intrarea în casa parohială, în pivniță și în biserică. Au dispărut fețe de masă vechi, ștergare și batiste, printre care și o față de masă datând din 1722 și alta din 1850, precum și fețe de masă cu franjuri de argint și mătase, respectiv cu margine aurită brodată cu mătase. Nu au fost pagube mari la Brăduț, unde preotul Gáspár Sámuel a consemnat următoarele: „Pericolul războiului însă, care pândea asupra vieții satului nostru, a trecut ca o furtună peste el, lăsând relativ puține semne și fără a provoca pagube mai însemnate.” Relativ puține pagube a suferit comunitatea din Biborțeni, din Filia, deoarece la Filia preotul a rămas în sat, iar la Bodoș doar ușile parohiei au fost forțate de soldații sovietici, „averea bisericească nu a suferit nicio pagubă.”
Întoarcerea preoților reformați în ordine cronologică
• Nagy Ferenc (Filia) – nu a plecat
• Kese Jenő (Sânmărtin) – a servit ca preot militar
• Kolumbán Ellák (Căpeni) – plecare: în toamna anului 1944 | întoarcere: înainte de 20 nov. 1944
• Tompa Zsigmond (Bățanii Mici) – plecare: în toamna anului 1944 | întoarcere: 20 nov. 1944
• Rozsondai Ádám (Herculian) – plecare: în toamna anului 1944 | întoarcere: cu câteva zile înainte de 4 dec. 1944
• Sebestyén Sándor (Tălișoara) – plecare: în zorii zilei de 2 sept. 1944 | întoarcere: 20 febr. 1945
• Kertész Lajos (Doboșeni) – plecare: 8 sept. 1944 | întoarcere: 26 mart. 1945
• Nagy Elek (Bățanii Mari) – plecare: în toamna anului 1944 | întoarcere: 4 apr. 1945
• Nagyobb Péter (Belin) – plecare: 21 aug. 1944 | întoarcere: aprilie 1945
• Fábián Adorján Béla (Bodoș) – plecare: în toamna anului 1944 | întoarcere: 14 mai 1945
• Gáspár Sámuel (Brăduț) – plecare: 8 sept. 1944 | întoarcere: 20 mai 1945
• Kolumbán Géza (Aita Seacă) – plecare: 2–8 sept. 1944 | întoarcere: 21 mai 1945
• Kovács János (Aita Mare) – plecare: 1 sept. 1944 | întoarcere: 1 iul. 1945
• Molnár Béla (Biborțeni) – plecare: 30 aug. 1944 | întoarcere: 3 iul. 1945
• Polonkay Tivadar (Aita Medie) – plecare: 9 sept. 1944 | întoarcere: nu s-a întors (nici până la 1 iul. 1945)
• ? (Baraolt) – nu se cunosc data plecării și cea a întoarcerii preotului
Pentru a ilustra concret efectele evacuării, propagandei și revenirii clerului reformat, vom analiza cazul satului Căpeni și al preotului Kolumbán Ellák László.
Satul Căpeni în anii 1944–1945
În 1944, satul Căpeni, împreună cu colonia minieră, avea un total de 1.148 de suflete. O mare parte a populației masculine se afla în serviciul militar, iar mai mulți și-au pierdut viața. În toamna aceluiași an, preotul reformat Kolumbán Ellák László a plecat împreună cu familia sa. Unii preoți au consemnat după întoarcere motivele plecării lor, dar în cazul preotului Ellák nu am găsit o asemenea însemnare. Data exactă a întoarcerii sale nu este cunoscută; se pare însă că se afla deja acasă înainte de 20 noiembrie 1944, deoarece, potrivit relatării preotului Nagyobb Péter din Belin, Ellák a fost primul dintre preoți care s-au întors.Astfel, având în vedere că Tompa Zsigmond s-a întors pe 20 noiembrie, Ellák trebuie să fi revenit acasă înainte de această dată. În perioada Adventului, pastorul Kolumbán Ellák, aflat atunci la Căpeni, împărtășea deja enoriașii atât la Aita Medie,cât și la Belin.
Potrivit însemnării lui Kolumbán Ellák din 5 septembrie 1945, la acea dată 46 de bărbați se aflau încă departe, fie în prizonierat, fie deportați în lagăre. Dintre aceștia 8 au murit, și s-a aflat vestea morții altor 15. Se cunoșteau numele a 30 de persoane aflate în captivitate. Printre cei aflați în prizonierat se număra și cantorul-învățător Nagy István, care fusese luat prizonier în Caucaz și a transmis vești despre sine din Armavir.
În procesul-verbal din 10 noiembrie 1945 este consemnat că din Căpeni au plecat pe front 120 de bărbați, dintre care 84 se întorseseră până la acea dată. Cele 9 persoane care fugiseră din sat în toamna anului 1944 s-au întors toți, iar alte 8 persoane au murit, lăsând 8 văduve și 13 orfani. Ceilalți se aflau în prizonierat, printre care și cantorul-învățător Nagy István, precum și cei 25 de bărbați deportați. Astfel, nu doar soldații plecați pe front au ajuns în captivitate, ci și civilii deportați, printre care Égető Jenő, Gál Béla, Májgut János și Sebestyén Mózes.
În ceea ce privește pierderile materiale, clopotul bisericii, cântărind 270 de kilograme, fusese luat în august 1944 în scopuri militare. În cele din urmă, în 1947, s-a constatat că nu fusese topit, ci se afla în turnul bisericii reformate din Alsónyék, județul Tolna. În concluzie, singura pierdere materială a parohiei a fost fața de masă din pânză cerată a biroului, pierdută în timpul campaniei; toate celelalte bunuri au rămas intacte. În procesul-verbal al vizitației protopopale din 10 octombrie 1946 se consemnează că „Protopopul a mulțumit lui Dumnezeu că, deși viața comunei a fost marcată de război și confruntări militare, acestea nu au provocat distrugeri importante și a ajutat comunitatea să treacă prin încercări fără pierderi de vieți omenești sau pagube materiale semnificative.”
Preotului Kolumbán Ellák László (1909 – 1985)
Preotul satului Căpeni, Kolumbán Ellák László (1909 Tălișoara –1985 Tălișoara) provenea dintr-o familie străveche de secui. Familia a primit titlu de noblețe în 1663 de la Apafi Mihály (Michael Apafi), Principe al Țării Transilvaniei, Domn al Părților alăturate ale Ungariei și Comite al Secuilor, care a dăruit acest titlu cărturarului Kolumbán Ferenc pentru loialitatea sa și faptele de vitejie. Tatăl lui Ellák și-a pierdut viața în noiembrie 1914, în timpul luptelor împotriva rușilor, apărând trecătoarea Verecke în Carpații Maramureșului, mama sa rămânând văduvă cu trei copii minori. Școala a făcut-o la Tălișoara și Odorheiu-Secuiesc, bacalaureatul a luat-o la Cluj-Napoca. Ar fi dorit să urmeze facultatea de Istorie și Filosofie, dar din motive financiare a ales Teologia Reformată, unde a primit bursă. Nu i-a părut rău de această alegere, dar a rămas atras de istorie și filosofie toată viața.
Ca preot reformat începe slujirea la Aiud, apoi din 1934 este ales preot la Căpeni. Între 1935-1936 învață filosofie și teologie practică la Universitatea Martin Luther la Halle, în Germania. În vacanța universitară a activat ca îngrijitor spiritual al pacienților la spitalul pentru bolnavi epileptici înființat de Friedrich von Bodelschwing. În 1936 la o conferință ecumenică ține prelegere pe subiecte teologice și filosofice.
Preotul Kolumbán Ellák a fost implicat în cinci procese între 1935 și 1939, toate încheiate cu achitarea sa, acuzațiile fiind nefondate și bazate pe calomnii. Prima procedură, în 1935, a fost legată de importul din Germania a Abecedarelor ilustrate și a cărților de lectură, pe care dorea să le ofere copiilor ca premii pentru învățătură. Jandarmeria din Trei Scaune, prin ordinul nr. 393, considerase aceste materiale supuse confiscării. Având în vedere că publicațiile erau tipărite legal și erau autorizate, Ellák a fost achitat. A doua oară, în 1937, a fost acuzat că ar fi organizat o întrunire neautorizată pentru tineret. Ancheta a stabilit că, deși întâlnirea a avut loc, el nu a fost organizator și nici nu a participat, fiind din nou achitat. A treia procedură, tot în 1937, viza adunarea comitetului bisericesc pentru întocmirea bugetului, care s-a desfășurat după ora 19, contrar prevederilor articolului 6 al Ordonanței Prefecturii Jud. Trei Scaune nr. 11570/936. Curtea a decis că parohia, fiind o persoană juridică recunoscută legal, avea dreptul de a ține ședințe și după ora stabilită, astfel că Ellák a fost achitat. La 7 mai 1937, s-a efectuat o percheziție la parohie, sub acuzația de ascundere de arme, invocându-se legăturile sale cu străinătatea. Percheziția a provocat distrugeri, însă niciun armament nu a fost găsit, iar Ellák nu a fost sancționat. Interesant este că la câteva zile după percheziție, un sătean i-a arătat că arma exista cu adevărat și îi indicase locul unde fusese ascunsă – sub o grămadă de lemne în curtea lui adunată cu câteva zile înainte. Rămâne însă un mister cum a ajuns acolo și, dacă fusese plasată deliberat pentru a-l incrimina, de ce nu a fost descoperită în timpul percheziției? În ultima procedură, pe 23 august 1939, Ellák a fost adus în fața Tribunalului Militar din Brașov sub acuzația de agitație împotriva statului. Nici de această dată nu s-a putut demonstra nicio faptă ilegală, niciun martor nu a depus mărturie împotriva sa, iar verdictul a fost achitarea. După Dictatul de la Viena a luat licența la Universitatea „Ferenc József” din Cluj, la Facultatea de Litere, Limbă și Istorie. Specializarea principală: filozofie, iar secundar: limba și literatura maghiară, pedagogie.
Dacă avem în vedere aceste procese înscenate mai sus amintite, nu putem exclude ipoteza că, în toamna anului 1944, a plecat mai degrabă din teama față de administrația română decât din cauza trupelor sovietice. După aproximativ două luni, revine la Căpeni și își reia activitatea ca preot. Între 1945 și 1948, la Odorheiu Secuiesc, predă religia și filosofia la colegiu, însă, în baza noii legi a învățământului este concediat, cu motivația că ar „infecta” tineretul și ar răspândi întunericul spiritual. Până la pensionare slujește la Căpeni, apoi se mută înapoi în satul natal, la Tălișoara, unde a încetat din viață la 17 octombrie 1985. Acești factori biografici menționați mai sus ne oferă cadrul necesar pentru interpretarea deciziei sale de a părăsi temporar parohia.
Concluzii
Scopul acestui studiu a fost analiza contextului politic și militar din perioada 1944–1945 și a implicațiilor acestor evenimente asupra preoților reformați și comunităților locale din Protopopiatul Reformat Ținutul Pădurii. Am urmărit identificarea motivelor plecării preoților, semnificația ordinelor oficiale de evacuare, influența propagandei germane și modul în care realitatea de pe teren s-a raportat la aceste temeri. De asemenea, am examinat revenirea preoților și suferințele concrete ale comunităților reformate până la întoarcerea acestora. Pe baza datelor colectate, se pot formula observații generale despre factorii care au influențat deciziile preoților.
Nu putem cunoaște cu certitudine motivația exactă a fiecărui preot; totuși, teama de represalii din partea trupelor sovietice și a administrației române a avut un rol important. Menționăm totuși, că nu cunoaștem conținutul și forma ordinului de evacuare a civililor din Protopopiatul Reformat Ținutul Pădurii la care se referă mai mulți preoți, prin urmare nu știm dacă au plecat de bună voie sau au fost constrânși de jandarmi de campanie maghiari cum s-a întâmplat în multe locuri din comitatele Trei Scaune, Ciuc și Mureș-Turda. În cazul preotului Kolumbán Ellák László, se pare că un factor important a fost teama de administrația română, iar datele disponibile sugerează că intenția sa a fost de a pleca doar temporar.
Propaganda germană, care susținea că toți preoții vor fi împușcați sau spânzurați și că bisericile vor fi profanate, a generat un climat de frică în rândul preoților și intelectualilor. Aceasta, combinată cu ordinul de evacuare, a avut un grad de succes de 94%: în toamna anului 1944, 15 dintre cei 16 preoți reformați au părăsit protopopiatul. Evident, pe lângă cele două cauze principale, cu siguranță au existat și alți factori decisivi, cum ar fi de pildă pericolul de a fi deportați. Știm că în prima jumătate a lunii septembrie 1944, din Ținutul Trei Scaune împreună cu Depresiunea Ciucului, aproximativ 3.000 de băieți și bărbați maghiari au fost duși prizonieri de sovietici. Trebuie menționat, de asemenea, că zona a fost printre cele mai expuse riscurilor militare. În comparație cu celelelalte 13 protopopiate din Eparhia Reformată din Transilvania, Protopopiatul Reformat Ținutul Pădurii a înregistrat cea mai mare proporție de plecări ale preoților. Spre exemplu, în Protopopiatul Reformat Ținutul Călata, 21 de preoți au plecat, iar 10 au rămas, ceea ce reprezintă 66 % dintre preoți.
Propaganda germană s-a dovedit falsă, ba mai mult, s-a dovedit chiar contrariul ei: sovieticii nu au împușcat preoții, ci au încurajat oficierea slujbelor religioase. Cercetătorul Benkő Levente a descoperit în Protopopiatul Reformat Călata, precum și în cele din Orba și Odorheiu Secuiesc, însemnări care arată că, în contrar cu propaganda germană, comandanții unităților sovietice au permis și chiar au ordonat desfășurarea slujbelor religioase pentru menținerea ordinii și a liniștii. Nu era interesul lor să comită fapte care să tulbure viața obișnuită a comunităților. Singurul preot care a rămas acasă din Protopopiatul Ținutul Pădurii, Nagy Ferenc din Filia, și-a putut continua activitatea fără întreruperi și fără probleme. În satele în care preoții au fost înlocuiți temporar de soțiile lor sau de alți enoriași, desfășurarea serviciilor religioase a continuat, de asemenea, fără impedimente. Dintre preoții reformați care au părăsit zona, majoritatea s-au întors până în 1945 și și-au reluat activitatea.
În Ținutul Pădurii nu s-a consemnat niciun caz de victime civile provocate de trupele sovietice. Mai mult, există două situații documentate în care soldați sovietici au salvat viețile unor persoane de origine maghiară din zonă. Unul este preotul reformat Kolumbán Ellák László, celălalt este tot un locuitor al Căpeniului, Égető Jenő.
Pagube materiale cauzate bisericilor și parohiilor au existat, însă nu au fost semnificative și au fost cauzate nu doar de trupele sovietice, ci și de cele române sau, în unele cazuri, de localnici. În această privință sursele sunt foarte subiective, și ar fi imposibil de identificat în fiecare caz făptașul. Însă ceea ce are o gravitate mai mare și se poate cuantifica clar în cifre, este numărul victimelor civile. În această perioadă avem două cazuri de violență majoră înregistrate în Bazinul Baraolt – masacrul de la Aita Seacă și bătăile din Herculian – ambele au fost comise de unități românești și nu de trupe sovietice. Există și un caz pozitiv documentat, în care un preot ortodox – Garcea sau Bunuș – a reușit să salveze din lagăr zeci de persoane de origine maghiară, ceea ce, în contextul acelor vremuri, echivala cu salvarea multora de la moarte. Nu trebuie să uităm că 1944–1945 a fost o perioadă tensionată între aceste două popoare care, de-a lungul istoriei, au fost atât aliați, cât și rivali, uneori luptând unii împotriva celorlalți, alteori împreună împotriva unui inamic comun, și care, de-a lungul timpului, au fost mai mult timp aliați decât dușmani.
Din perspectiva religioasă și teologică, trebuie remarcat că percepția asupra clădirilor și bunurilor bisericești diferă între confesiuni. Potrivit teologiei reformate, nu există o „sfințire” a bisericii în sens literal; clădirea este considerată în primul rând un spațiu funcțional. În cazul bisericilor reformate, pierderea clădirilor sau a bunurilor deci nu echivalează cu pierderea spirituală resimțită în cazul bisericilor ortodoxe, unde sfințirea lăcașurilor și a obiectelor liturgice face ca distrugerea lor să aibă o gravitate mult mai mare, dimensiunea profanării fiind mult mai accentuată. În consecință, este de înțeles că apărarea acestor bunuri cu prețul vieții, în cazul preoților reformați, nu avea o justificare spirituală similară preoților ortodocși. Totuși, abandonarea comunităților nu a rămas fără consecințe și probabil cele mai demoralizatoare evenimente pentru comunități au fost înmormântările desfășurate fără slujbă religioasă, în absența preotului. La Aita Seacă de pildă, în această perioadă, au avut loc 22 de botezuri, două căsătorii și 20 de înmormântări fără oficiere religioasă.
În concluzie, analiza situației Protopopiatului Reformat Ținutul Pădurii arată că propaganda germană a generat o frică exagerată față de trupele sovietice, care nu s-a adeverit în practică. Realitatea a fost că preoții și comunitățile reformate au suferit mult mai puțin decât se anticipa, iar pierderile umane civile nu au fost cauzate de sovietici, ci de conflicte locale.
Dorim să subliniem, în final, că studiul nostru se concentrează strict asupra Protopopiatului Reformat Ținutul Pădurii și doar asupra comunităților reformate, fără a generaliza pentru întreaga Transilvanie sau pentru alte protopopiate ori comunități de alte confesiuni. De asemenea, nu ne-am propus să ne ocupăm cu pierderile suferite pe front sau în lagăre. Cercetări viitoare, care să includă comparații cu alte confesiuni și valorificarea unor surse suplimentare – precum istoria orală și arhivele civile sau ecleziastice – ar putea oferi o imagine mai completă asupra dinamicei comunităților și a clerului după 1944. În scop comparativ, ar fi utilă investigarea comunităților romano-catolice din Micloșoara și Valea Zălanului, precum și a localității Vărghiș, de confesiune unitariană. De asemenea, cercetarea surselor unitariene din Belin și Aita Mare, a celor evanghelice din Apața, a surselor unitariene și ortodoxe din Ormeniș, a celor ortodoxe din Augustin și a surselor reformate din Racoș ar contribui la o perspectivă mai nuanțată. Din discuțiile purtate cu istoricul Benkő Levente am aflat că aceste cercetări urmează să fie realizate de dânsul. Studiul nostru s-a concentrat doar asupra experienței Protopopiatului Reformat Ținutul Pădurii în fața situațiilor dificile provocate de război, evidențiind modul remarcabil în care comunitățile reformate au reușit să se adapteze acelor vremurilor tulburi.
Dragi prieteni, doamnelor și domnilor!
Vă invităm cu plăcere la o prezentare cu tema:
Salvarea preotului reformat Columban Ellac László de către un ofițer rus: semnificație istorică pentru comunitățile Arhipreoției Reformate Erdővidék în 1944–1945. Detalii în anexă.
⏰ 6 februarie 2026, ora 12:00 — Satul Ferdinand,
📍 Institutul de Istorie Națională,
Strada Napoca nr. 11, Cluj-Napoca, Transilvania, România.
Cu sinceritate,
Kolumbán Lilla
Istoric de artă, cercetător
Doctorand în istorie în cadrul școlii doctorale „Istorie. Civilizație. Cultură” al Universității Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
Persoană acreditată pentru studiul documentelor din arhiva C.N.S.A.S.
Persoană acreditată pentru studiul documentelor din arhiva V.G.I.K. Moscova
Persoană acreditată pentru studiul documentelor din “Arhiva de Stat pentru Literatură și Artă a Federației Ruse”
https://hiphi.ubbcluj.ro/isce/files/public/CV_Kolumban-Lilla.pdf
https://hiphi.ubbcluj.ro/isce/prezentare.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
