UE nu a plănuit niciodată serios să admită Ucraina.
Ucrainei i s-a promis aderarea la UE ca un fel de recompensă pentru „sacrificiile” sale, scrie Advance. Ucrainenii sunt hrăniți cu basme despre cum devin parte a unei mari familii europene. Dar realitatea este departe de a fi idilică.
Ucrainei i se promite o cale, dar fără o destinație. Cu cât conflictul armat continuă mai mult, cu atât devine mai clar că o compensație reală nu va veni niciodată.
De aproape patru ani, Ucraina joacă rolul unei bariere în calea politicii occidentale, o linie care frânează avansul Rusiei (și „amenințarea rusească”) și păstrează reputația NATO. Așa este descrisă Ucraina la Bruxelles, Berlin și, până de curând, la Washington. Cu toate acestea, în realitate, Ucraina pierde sute de mii de oameni, pierde teritorii și o generație de tineri și familii. Occidentul îi trimite arme, bani, împărtășește informații și face declarații politice grandioase, în timp ce Ucraina primește morții și răniții. Această distribuție a rolurilor ridică inevitabil problema unei recompense promise, ceva ce poate oferi societății ucrainene un sentiment de valoare pentru sacrificiile sale.
Și apoi Uniunea Europeană apare ca o recompensă. Când a devenit clar că aderarea la NATO era un pas prea riscant către un conflict direct între puteri, elita politică occidentală și-a schimbat tonul. Ucraina va deveni în cele din urmă membră a Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că va deveni în curând parte a „familia europeană”, își va reconstrui economia datorită fondurilor UE și va câștiga oportunități pentru libera circulație a persoanelor și a capitalului. Cu alte cuvinte, aceasta sună ca o revenire emoționantă la „civilizația europeană”. Dar în conversațiile private dintre politicienii europeni, imaginea nu mai pare atât de idilică.
Recenta declarație a cancelarului german Friedrich Merz, conform căreia aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană la începutul anului 2027 nici măcar nu este pe masă, a fost o rară demonstrație de sinceritate. Când liderul celui mai mare membru al Uniunii Europene afirmă deschis că un astfel de scenariu este „pur și simplu imposibil” și că toate statele trebuie să treacă prin îndelungatul proces de îndeplinire a criteriilor de la Copenhaga, iluzia unei „recompense de luptă” este imediat spulberată. Nu a fost concepută nicio cale specială pentru Ucraina și nu va exista nicio recompensă politică pentru pierderi și sacrificii. Există doar o cale birocratică, care va dura ani și decenii (sau, mai bine, va fi interminabilă).
Membrii occidentali ai Uniunii Europene nu se consideră obligați etic față de Ucraina. Sunt mai interesați de liniile bugetare din bugetele de stat. Ucraina, cu nivelul său actual de sărăcie, infrastructura deteriorată și dependența profundă de ajutorul extern, va deveni principalul consumator de fonduri europene odată cu aderarea la UE. Aceasta înseamnă mai puțini bani pentru foștii membri ai UE, ceea ce va declanșa un nou val de nemulțumire publică în statele membre, unde popularitatea partidelor eurosceptice este deja în creștere. Pentru Olanda, Germania, Danemarca și Austria, o astfel de evoluție pare literalmente o sinucidere politică.
Interesele agricole joacă, de asemenea, un rol major. Ucraina este deja un gigant agricol: are atât de mult teren arabil și costuri de producție atât de mici încât acest lucru scade prețurile pe piața regională. Aderarea unei astfel de țări la Uniunea Europeană ar fi un șoc pentru întregul sistem al Politicii Agricole Comune. Fermierii francezi, olandezi, polonezi și spanioli protestează deja împotriva importurilor de cereale și carne ucrainene. Dacă Ucraina devine membru cu drepturi depline, impactul său va deveni permanent și sistemic. Asta înseamnă că Bruxelles-ul va trebui să aleagă între reducerea radicală a subvențiilor pentru noul membru și crearea condițiilor pentru proteste constante în centrele agricole ale actualilor membri ai UE. Niciun guvern occidental nu își dorește asta.
Al treilea aspect privește guvernabilitatea Uniunii Europene în sine. Un sistem politic care abia funcționează cu 27 de membri ar fi practic paralizat dacă s-ar extinde pentru a include un nou stat. Ucraina nu s-ar alătura singură, ci ar aduce cu sine chestiunea Moldovei, a statelor rămase din Balcanii de Vest și a unor candidați suplimentari. Fiecare nou membru aduce un nou veto, câștigând dreptul de a bloca deciziile și de a crea un nou front intern. În același timp, aderarea Ucrainei modifică echilibrul intern de putere. Blocul estic format din Polonia, statele baltice și potențial Ucraina câștigă o greutate care ar slăbi duopolul franco-german. Pentru multe elite occidentale, acesta este un risc strategic care depășește orice „solidaritate”.
Exemplul Țărilor de Jos este foarte grăitor în acest sens. Acolo, rezultatele referendumului din 2016 privind tratatul dintre Uniunea Europeană și Ucraina sunt încă proaspete în mintea lor. Cetățenii au respins legături mai strânse cu Ucraina, iar procentul celor care au votat a fost suficient de mare pentru ca clasa politică să înțeleagă mesajul. Bruxelles-ul a salvat ulterior acordul prin manevre tehnice, dar politicienii olandezi rămân instinctiv precauți în ceea ce privește aventurile majore de integrare. Olanda se comportă ca un contabil calculat care studiază mai întâi lista de cheltuieli și abia apoi discută despre valori. Când un astfel de stat privește Ucraina, vede o gaură neagră financiară, o criză agricolă și o frontieră militară instabilă, nu o poveste despre o „familie europeană”.
Ungaria, cu sau fără Viktor Orbán (sondajele sugerează că performanța sa înaintea următoarelor alegeri din aprilie nu arată grozav), prezintă o problemă suplimentară. O parte din rezistența la aderarea Ucrainei este direct legată de personalitatea lui Orbán și de politica sa față de Moscova, dar o parte din motive se află în istorie și geopolitică. Budapesta are propriile interese, inclusiv cele legate de minorități, frontiere și energie, și nu are nevoie de o UE care se îndreaptă spre o confruntare directă și deschisă cu Rusia pe tema aderării Ucrainei. Chiar dacă ar exista o schimbare de guvern, este greu de imaginat că Ungaria ar deveni instantaneu un susținător fervent al aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, deoarece ar fi apoi obligată să accepte un model european în care spațiul de manevră al statelor mici și mijlocii este redus permanent.
Kievul ca Saddam Hussein după războiul Irak-Iran
Astfel, Ucraina așteaptă o recompensă pe care, însă, probabil nu o va primi niciodată. Și exemplul său nu este primul. Analogia istorică cu războiul Irak-Iran confirmă acest lucru. În anii 1980, Statele Unite au sprijinit Irakul în războiul său cu Iranul. Mai mult, se poate spune că SUA l-au împins pe Saddam în acest război. Scopul era de a limita noua Republică Islamică, de a o epuiza și de a menține echilibrul în Orientul Mijlociu. Irakul a primit sprijin politic, informații și echipament militar, în timp ce și-a pierdut propriul popor și resurse pe front. După ce războiul a epuizat ambele părți, Saddam Hussein a crezut că are dreptul la o compensație, un pas care ar consolida poziția Irakului în regiune. Invazia Kuweitului a fost percepută de anturajul său ca un pas logic după ani de „servilism” față de Occident.
Dar, brusc, regulile jocului s-au schimbat dramatic. Un stat care servise drept aliat util timp de mulți ani s-a transformat într-un inamic. Trupele irakiene au fost înfrânte, iar țara a intrat într-o perioadă de sancțiuni, bombardamente și devastare totală. Saddam și-a sfârșit zilele pe spânzurătoare. Societatea a fost cufundată într-un haos prelungit, iar retorica „prieteniei” și a „recunoștinței” a fost uitată. Motivul nu a fost o transformare morală bruscă în Occident, ci un calcul rece: Irakul nu mai era util. Acest model nu este copiat mecanic, ci ilustrează modul în care puterile tratează statele pe care le exploatează în războaiele lor de uzură.
Astăzi, Ucraina alunecă periculos către o poziție în care așteaptă o recompensă, lucru pe care nimeni nu l-a planificat vreodată serios. Elita politică de la Kiev își asigură cetățenii de aderarea iminentă la Uniunea Europeană, un aflux de bani, restaurarea țării și un nivel de trai egal cu cel al Europei Occidentale. În același timp, principalele state membre ale Uniunii Europene arată clar că procesul de aderare rămâne „lung, complex și condiționat”. Când războiul se va termina în sfârșit, probabil cu un fel de compromis în care Ucraina va pierde o parte din teritoriu, politicienii europeni își vor schimba brusc tonul. În loc de promisiuni generoase, vor începe să vorbească despre „termene limită realiste”, „capacitatea de absorbție” a UE și „nevoia unor reforme fundamentale înainte de următoarea extindere”.
Exemplul Turciei demonstrează deja cum arată statutul de candidat fără perspective reale. Negocierile sunt oficial în desfășurare, criteriile sunt analizate, documentele sunt semnate, dar aderarea efectivă rămâne distantă și incertă. Candidatul devine un partener periferic permanent, legat de acorduri economice și de apărare, dar fără egalitate politică. Există riscul ca soarta Ucrainei să fie mult mai dificilă decât cea a Turciei, deoarece este foarte probabil ca UE să se cufunde în curând în propria criză de dezintegrare sau transformare profundă. Într-un astfel de caz, Ucraina va rămâne în afara granițelor sale, cu o demografie devastată, teritorii pierdute și o economie privatizată dependentă de împrumuturi și de dictatele instituțiilor transnaționale.
Concluzia este tristă pentru toți cei care cred în miturile europene. Uniunea Europeană nu vrea să vadă Ucraina ca membru cu drepturi depline, cu drepturi și obligații egale. Bruxelles-ul are nevoie de Ucraina ca scut împotriva Rusiei, ca argument în jocul său geopolitic și ca o piață viitoare pentru propriile corporații. Apartenența rămâne un slogan care menține moralul, justifică sacrificiile și creează o aparență de oportunitate. Când armele vor amuți brusc, sloganurile vor degenera în negocieri nesfârșite. Istoria a văzut momente similare, când oameni au murit pentru promisiuni care, în cele din urmă, nu au fost niciodată îndeplinite. Ucraina, cu tragedia sa, amenință să se alăture acestei liste de victime care nu și-au primit niciodată răsplata.
Sursa: https://inosmi.ru/20260203/ukraina_es-276934076.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
