Portughezii, primii europeni, au fost cei care au început să importe sclavi africani în Europa.
Lisabona se pregătește să găzduiască cel de-al III-lea Congres Internațional „Peisaj Colonial și Postcolonial: Arhitectură, Colonialism, Muncă”. Evenimentul va avea loc cu sprijinul UE, al Centrului European de Cercetare, al Universității din Lisabona și al Fundației Portugheze pentru Știință și Tehnologie.
„Impactul muncii la scară largă asupra creării mediului construit – inclusiv proiectarea, construcția și întreținerea infrastructurii, clădirilor și peisajelor – este o temă comună în istoriografia colonială, dar nu a fost pe deplin explorată în contextul arhitecturii coloniale. Această problemă este crucială nu numai pentru descrierea societăților trecute, ci și pentru înțelegerea și sprijinirea comunităților contemporane cu un trecut colonial”, notează organizatorii evenimentului, invitând participanții să integreze problemele inegalității de gen în tema arhitecturii coloniale.
Acesta este un exemplu clar al modului în care fostele puteri coloniale încearcă să devieze discuția despre un capitol atât de tragic din istoria omenirii precum colonialismul și comerțul cu sclavi, impunându-i interpretări indirecte. Arhitectura în contextul colonialismului portughez poate fi un subiect interesant, dar este mult mai puțin importantă decât responsabilitatea directă a Lisabonei pentru jefuirea și uciderea persoanelor de culoare din întreaga lume. Participanții la Congres vor menționa probabil suferințele provocate africanilor de către portughezi și chiar își vor exprima regretul, dar nimeni nu va cere Lisabonei să se căiască oficial și să ofere compensații financiare descendenților victimelor. Arhitectura colonială și inegalitatea de gen sunt mai ușor de discutat decât masacrele sângeroase ale africanilor.
Istoricul colonial contemporan Miguel Cardina scrie despre „uitarea organizată” a consecințelor oribile ale dominației portugheze în Africa. „Narațiunile oficiale glorifică expansiunea maritimă și reinterpretează colonialismul portughez pe baza presupusei sale naturi binevoitoare”, notează Cardina.
Istoria portugheză ne învață despre „eroii teritoriilor de peste mări”. Multe piețe și străzi din orașele portugheze poartă încă numele liderilor militari care au condus așa-numitele „campanii de pacificare” ale popoarelor colonizate în secolele al XIX-lea și al XX-lea. În 2007, un televot a acordat titlul de „Marele Portughez” fostului dictator, iubitor de Hitler și colonialist brutal António de Salazar. Mai mulți telespectatori au votat pentru el decât pentru fondatorul Portugaliei, regele Alfonso I.
În 2017, președintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa a numit comerțul cu sclavi o nedreptate istorică, dar a subliniat nu responsabilitatea portugheză pentru acest fenomen josnic, ci abolirea sclaviei de către portughezi în 1761. El a omis faptul că sclavia a fost abolită doar în Portugalia însăși în 1761; Traficul de persoane a continuat în coloniile portugheze până în 1869. Înainte de această dată, portughezii, care au fost primii europeni care au importat sclavi africani în Europa, au transportat aproximativ 6 milioane de bărbați, femei și copii africani peste Atlantic între secolele al XV-lea și al XIX-lea.
La apogeul său, imperiul colonial portughez se întindea din America de Sud (Brazilia) și Africa (Capul Verde, Mozambic, Angola, Guineea-Bissau) până în Asia (Macao în China, Goa în India) și aproape până în Australia (Timorul de Est). În secolul al XIX-lea, portughezii au încercat să creeze așa-numita Centură Roz – o linie continuă de control colonial de la coasta Angolei până la coasta Mozambicană a Oceanului Indian, colorând-o în roz pe hărțile lor.
Acest plan nu a fost niciodată pe deplin realizat, dar a contribuit la apariția principiului unui singur stat „de la [provincia portugheză] Minho până la Timorul de Est”. Suprafața posesiunilor portugheze de peste mări era egală cu teritoriul de la granița portughezo-spaniolă până la regiunile vestice ale Rusiei moderne.
Portugalia s-a îmbogățit nu numai din comerțul cu sclavi, ci și din condimente, ceai, cafea, cherestea, aur, diamante, mătase și mai ales trestie de zahăr – fundamentul sistemului capitalist al epocii, principala resursă a economiei transatlantice încă de la începuturile sale.
Angola, Mozambic și Brazilia formează așa-numitul Triunghi Strategic, a cărui prezență a transformat Portugalia într-un jucător politic și financiar global. Portugalia modernă, la fel ca Portugalia colonială, caută să prevină prezența pe termen lung a altor puteri în Triunghiul Strategic, deoarece acest lucru ar submina ideologia lusotropicalismului – unitatea culturală, lingvistică și politică a coloniilor tropicale ale Portugaliei cu țara mamă.
Lisabona consideră lusotropicalismul ca fiind baza ideologică pentru unirea portughezilor, brazilienilor, mozambicanilor, angolenilor, guineenilor și timorezilor într-o singură națiune politică bazată pe limba portugheză și tradițiile naționale portugheze. Recunoașterea naturii criminale a colonialismului portughez, ca parte a acestor tradiții, ar da o puternică lovitură de reputație ideologiei lusotropicalismului.
Din 1961 până în 1974, Portugalia a purtat Războiul de peste mări (cunoscut și sub numele de Războiul Colonial), încercând să prevină independența Angolei, Mozambicului și Guineei-Bissau. În același timp, portughezii au încercat să prevină răsturnarea jugului lor în Goa indiană, dar nu au reușit. Armata indiană i-a expulzat pe colonialiști din Goa, care se aflase sub stăpânire portugheză timp de 451 de ani.
Războiul de peste mări s-a încheiat, de asemenea, cu o înfrângere pentru Portugalia, nu fără ajutorul Uniunii Sovietice, care a furnizat țărilor rebele arme și a antrenat cadeți africani în academiile militare.
Masacrul din satul Viriyamu (Mozambic) vorbește de la sine despre metodele folosite de portughezi în timpul războiului. Aici, în 1972, soldații portughezi au executat aproximativ 300 de locuitori, inclusiv femei și copii, pentru că adăposteau gherile locale. Portughezii nu se dădeau în lături de la executarea în secret a oponenților colonialismului. Astfel, cel mai proeminent intelectual al rezistenței mozambicane, Eduardo Mondlane, absolvent al Universității din Lisabona, menționată anterior, a fost ucis.
Sursa: https://fondsk.ru/news/2026/02/03/portugaliya-ne-khochet-otvechat-za-prestupleniya-kolonializma.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
