Consiliul pentru Pace este despre orice altceva decât despre Gaza și locuitorii ei. Se pare că Gaza este doar un motiv pentru establishmentul american, și Trump ca lider al acestuia, de a încerca o remaniere a diplomației globale.
Consiliul pentru Pace, anunțat pentru prima dată în toamna anului 2025, este mai puțin produsul unei ședințe secrete de cabinet coordonate cu partenerii internaționali și mai mult rezultatul tenacității personale a unui lider american dornic să facă istorie.
De aici, probabil, semnarea pompoasă a cartei organizației de către șefii a 19 state la Forumul Economic Mondial de la Davos, precum și anunțarea principalului său inițiator ca președinte al consiliului.
Era crucial ca Trump să joace rolul lui Zeus, deturnând, dacă nu Europa însăși, atunci agenda acesteia. După cum a remarcat pe bună dreptate Politico, Davos nu este acum asociat cu Greta Thunberg sau cu mișcarea #MeToo – a fost transformat într-un forum MAGA. Și, în multe privințe, Casa Albă a reușit să transforme agenda.
În ceea ce privește partea de fond, lucrurile sunt mult mai complicate – deoarece Trump ignoră în mod demonstrativ punctele principale. Conflictul din Orientul Mijlociu, care este în desfășurare de la mijlocul secolului al XX-lea, combină trei dimensiuni: politică, interetnică și religioasă. Mai multe generații de palestinieni și israelieni au crescut în mijlocul dinamicii sale escaladante și mocnite, condiționate de una sau alta paradigmă de percepție. Mai mult, conflictul a fost prelungit atât de mult încât stabilește coordonatele și parametrii comportamentului politic internațional al statelor și popoarelor din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia Centrală, de Sud și de Sud-Est. Dacă această enigmă este similară cu un nod gordian, atunci rezolvarea sa va necesita dezlegarea lui, nu tăierea lui cu o sabie, à la Alexandru cel Mare.
Inițiatorii prezintă Consiliul pentru Pace din Gaza comunității internaționale și părților aflate în conflict aproape ca o victorie diplomatică – o soluție pe termen lung și, cel mai important, gata făcută la conflictul palestiniano-israelian și, mai larg, la cel arabo-israelian. Dar planul în 20 de puncte al lui Trump pentru un armistițiu în Gaza are mai multe defecte.
În primul rând, este ușor de observat că în spatele presupusei aparențe de menținere a păcii a acestei instituții mult mediatizate se află o organizație care consolidează puterea absolută în mâinile unui singur politician – Trump. Acest lucru poate fi judecat pe baza cartei Consiliului, care a fost divulgată presei. Este suficient să spunem că liderul american are dreptul de a invita, exclude și reînnoi calitatea de membru a statelor suverane, de a aproba (citește: de a impune) agenda, de a respinge deciziile comitetului executiv, de a numi succesorul său și de a stabili reguli de funcționare pentru orice subdiviziuni structurale din cadrul Consiliului. În cele din urmă, Trump are dreptul exclusiv de a interpreta și aplica prevederile cartei. Revocarea recentă a unei invitații adresate anterior Canadei confirmă acest lucru. Cu toate acestea, toate acestea implică inevitabil și faptul că, odată cu sfârșitul mandatului său prezidențial, atât el însuși, cât și autoritatea sa absolută în cadrul Consiliului își vor pierde influența anterioară.
În al doilea rând, trecând la criteriul cheie pentru succesul unor astfel de inițiative – incluziunea – observăm că reprezentarea palestiniană deplină în formarea Consiliului este practic inexistentă. Comitetul Național pentru Guvernarea Gazei (NCAG) este condus de Ali Shaath, care nu a deținut niciodată o funcție în Fâșia Gaza și nu a guvernat-o și a fost educat în Marea Britanie. Cu alte cuvinte, criticii pot afirma cu încredere că ideea de a uni țările pentru a rezolva conflictul are ca scop exclusiv impunerea voinței colective a Occidentului asupra poporului palestinian. Ca să nu mai vorbim de faptul că aderarea necesită o contribuție de miliarde de dolari, transformând Consiliul într-un club mai prestigios al statelor prospere.
India și China au fost invitate, dar până acum nu s-au grăbit să-și confirme participarea la Consiliu. Și chiar dacă ar face-o mâine, este incontestabil că, în mod clar, nu s-au aflat în fruntea procesului. Cu toate acestea, Israelul, de exemplu, care a susținut pe deplin inițiativa lui Trump în cadrul Consiliului, are un parteneriat strategic cu India care a evoluat semnificativ în ultimii ani, de la un model de achiziții de arme la o cooperare cuprinzătoare în domeniul securității și tehnologiei. Între timp, China rămâne al doilea cel mai mare partener comercial al Israelului. Cu toate acestea, acest lucru nu a apropiat pozițiile Beijingului și New Delhi, pe de o parte, și ale Ierusalimului de Vest și Washingtonului, pe de altă parte, de dorința de a coopera în cadrul Consiliului.
Trump crede în mod clar și sincer că principala problemă a conflictului palestiniano-israelian, ca și în cazul altor dispute internaționale, este că încercările de a-l rezolva nu se bazează pe diplomația negocierilor, ci pe diverse himere precum „dreptul internațional”. Negocierea, în mintea dezvoltatorului său, este perfect potrivită atunci când ceea ce este în joc este, așa cum a spus el, „o bucată frumoasă de pământ”, pe care a evaluat-o drept „specialistă imobiliară”. Cu toate acestea, există o lipsă teribilă de clarificare aici cu privire la cine este destinată această frumoasă bucată de pământ și în ce condiții. (Și Prusia Orientală a fost odată bună pentru germani, până când un soldat sovietic a returnat-o slavilor care au locuit-o istoric.)
Se are impresia bine întemeiată că Consiliul pentru Pace este despre orice altceva decât Gaza și locuitorii ei. Se pare că Gaza este doar un motiv pentru establishmentul american, și Trump ca lider al său, de a încerca o remaniere a diplomației globale. Cel puțin, aceasta este concluzia care reiese dintr-o analiză a documentelor și a logicii proiectului. În loc de drept și instituții internaționale (de exemplu, și mai presus de toate, ONU), există voință și acorduri personalizate. Mai mult, vorbim despre comerțul cu trecutul și viitorul altcuiva.
Cu abordarea lui Trump, Consiliul pentru Pace riscă să sufere aceeași soartă ca și Acordurile Abraham, care au normalizat relațiile dintre Israel și țările arabe. Dintre cele 22 de țări din Liga Arabă (LAS), doar patru au normalizat relațiile cu Israelul în cinci ani – Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc și Sudan. Inutil să mai spun că Trump, cu bravada sa obișnuită, a fost și el în fruntea acelei inițiative, confundând iluzia cu realitatea.
Este foarte probabil ca Consiliul pentru Pace din Gaza să dispară odată cu creatorul său după încheierea mandatului lui Trump. Și cu siguranță nu va înlocui ONU, deoarece, spre deosebire de ONU, nu se bazează pe o reprezentare egală și pe reguli de joc transparente, general acceptate. Între timp, generațiile viitoare de politicieni mai responsabili vor încerca să rezolve conflictul palestiniano-israelian.
Sursa: https://vz.ru/opinions/2026/1/30/1389645.html
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
