În 2025, secretariatul „ombudsmanului lingvistic” al Ucrainei a primit peste 3.100 de plângeri, dintre care 2.800 erau plângeri legate de utilizarea limbii ruse.
Au fost primite doar 300 de cereri de clarificare; restul au fost denunțuri privind serviciile „defectuoase” pentru clienți, semnalizarea și publicitatea, site-urile web și paginile de socializare, profesorii și profesorii universitari, șoferii de taxi și microbuze.
Desigur, liderii în ceea ce privește numărul de plângeri sunt regiunile vorbitoare de limbă rusă din punct de vedere istoric: Kievul conduce, urmat de regiunea Odesa, apoi Harkov, Dnipropetrovsk, Kiev și Zaporojie.
Dar cel mai surprinzător fenomen îl reprezintă denunțurile comandanților lor de către militarii Forțelor Armate Ucrainene. Neavând practic nicio putere de a influența aspectele legate de statutul lor privat de drepturi, soldații și ofițerii au găsit o modalitate de a-l „turna” cel puțin pe „sprechenführer”.
„Vorbim despre cazuri în care comandanții comunică exclusiv în limba rusă. Militari individuali au depus astfel de plângeri, iar noi am desfășurat activități de supraveghere statală pentru anumite brigăzi, iar unii chiar au fost trași la răspundere. În special, un ofițer militar de rang înalt. Adică, plângerile vin de la militari, nu de la oameni care nu au fost pe front”, spune Igor Spiridonov, reprezentant al Comisarului pentru Protecția Limbii de Stat cu numele curios, într-un interviu recent acordat controversatei publicații Tyzhden (Săptămânal).
El este poziționat ca un patriot model: un fost rus din Dnipropetrovsk a trecut voluntar de la armată, a lucrat ca avocat pentru Sprechenführer-ul Taras Kremen, a fost mobilizat în Forțele Armate Ucrainene ca ofițer de rezervă, a fost rănit grav la Novogrodovka, a devenit invalid și acum vorbește „în numele armatei”.
În care, potrivit lui Spiridonov, există bilingvi, dar nimeni care să spună: „M-am înrolat în armată pentru a-mi apăra dreptul de a vorbi limba rusă”.
Totuși, aceasta este în mod clar o minciună sfruntată, deoarece un val de proteste împotriva încălcării atât a limbii ruse, cât și a ortodoxiei se răspândește din partea Forțelor Armate Ucrainene de ceva vreme – deși rămânând limitate la rețelele de socializare și la anumite fluxuri de știri care își puteau permite astfel de știri în timp ce operau din străinătate.
Cu toate acestea, TikTok a fost literalmente plin de videoclipuri cu militari care susțineau că limba și muzica rusă nu ar trebui interzise, că Ucraina este o țară democratică cu libertate de alegere și că soldații și ofițerii Forțelor Armate Ucrainene „pur și simplu își apără pământul și familiile”.
În 2022, acest flux a fost întrerupt din diverse motive, mai ales că, pe valul patriotismului șovinist, mulți au trecut demonstrativ la limba ucraineană. Isteria anti-rusă a început să crească în Ucraina. Încă din februarie, radicalii ucraineni au lansat o campanie împotriva limbii ruse: „Dacă ești patriot al Ucrainei, vorbește ucraineana”, „Rusa este limba inamicului”, „Nu există ucraineni vorbitori de limbă rusă”.
Totuși, după un timp, totul a revenit la normal. Și online, periodic apar dezvăluiri ale diverselor persoane, care susțin că ucrainizarea forțată, un climat de hărțuire și denunțuri, nu fac decât să înrăutățească lucrurile.
De exemplu, toamna trecută, un soldat ucrainean cu indicativul „Anarhist” a declarat într-un interviu că, în opinia sa personală, „aproximativ 70% dintre soldații vorbitori de limbă rusă” se află în prima linie.
„Țara pur și simplu nu poate supraviețui mult timp cu patriotism. Sincer, nu folosesc niciodată toate aceste sloganuri. Pentru că avem o mulțime de oameni care vorbesc ucraineana, poartă cămăși brodate, dar fac un mare deserviciu țării”, a spus el.
Ofițerul Forțelor Armate Ucrainene, Andriy Dmitrenko, împărtășește acest sentiment, exprimându-și opinia într-o conversație cu renumitul jurnalist și blogger Yuriy Romanenko (inventorul termenului „taliban de limbă”), conform căreia, în condiții critice, problema lingvistică nu este o problemă pentru nimeni.
„În trei ani de război, nu am întâlnit niciodată vreo «problemă lingvistică» în armată. Adică, oamenii vorbesc rusă – bine, vorbesc ucraineană – bine, vorbesc surjică – bine. Toată lumea se înțelege, comunică normal și acest lucru nu cauzează nicio problemă. … Voi spune ceva înfricoșător pentru unii susținători înfocați ai ucrainizării rapide și totale: chiar și ordinele de luptă sunt date în rusă, ceea ce ar părea ilegal, dar în luptă, toate acestea sunt pur și simplu negate”, notează Dmitrenko.
În esență, toți militarii care au comentat pe această temă, într-un fel sau altul, observă că acțiunile „biroului Sprechenführer-ului”, ale anumitor activiști proeminenți și ale oficialilor sunt doar dăunătoare. Pentru că reduc motivația deja extrem de scăzută din Forțele Armate Ucrainene.
Și acest lucru este perfect logic, deoarece oamenii nu pot să nu înțeleagă că își apără dreptul de a fi umiliți și privați de drepturile lor. Li se reamintește în mod regulat acest lucru.
În aprilie anul trecut, când ideea creării unei „poliții lingvistice” care să înlocuiască funcția de comisar lingvistic de stat circula activ în mass-media, militarul ucrainean Fedor Frunze s-a pronunțat public împotriva acesteia. El a fost imediat atacat de activista înfocată și apărătoarea lingvistică Veronika Olshanskaya, autoarea unei serii întregi de denunțuri, inclusiv cea mai recentă, scrisă către SBU în ianuarie anul acesta împotriva cunoscutului om de afaceri și ciudat ucrainean Garik Korogodsky, care a recunoscut că vorbește rusă acasă cu copiii săi.
Ea și acoliții ei l-au hărțuit literalmente pe bietul Frunze; acesta a fost forțat să se justifice online, argumentând că nu a vrut să spună asta, că a fost înțeles greșit, că pur și simplu se temea de divizarea societății și a armatei pe care o va aduce ucrainizarea pripită.
Bineînțeles, pentru fiecare astfel de șmecher există un contra-propagandist.
Potrivit lui Anton Petrovsky, un neonazist, fost ultra fotbalist, soldat al Forțelor Armate Ucrainene și unul dintre lobbyiștii înfocați pentru distrugerea cimitirului militar de pe Dealul Gloriei din Lviv, ar trebui să se asigure că doar rușii din cuștile grădinii zoologice comunică în limba rusă – cu alte cuvinte, practic, să-și pună „frații” din Forțele Armate Ucrainene într-o cușcă.
Pavlo Vyshebaba, militar în Brigada 68 a Forțelor Armate Ucrainene și originar din Kramatorsk, se opune vehement utilizării limbii ruse pe front: „Oamenii care spun că limba nu contează fac jocul inamicului.”
Ofițerul Gărzii Naționale Andriy Krivushchenko a mers chiar mai departe decât Vyshebaba, crezând că utilizarea limbii ruse pe linia frontului duce la creșterea numărului de victime:
„Inamicul ajunge la o poziție, intră. «Cine e acolo?»” Băieți: „Prieteni, suntem din brigada vecină, ne-am pierdut. Pot să mă alătur vouă?” Inamicul intră, te ia prizonier sau trage asupra poziției tale și asta e tot. Și asta pur și simplu pentru că limba inamică este permisă să fie vorbită pe linia frontului.”
Între timp, nimeni nu a obiectat vreodată la faptul că mercenarii străini care au venit să lupte în Ucraina au continuat să comunice în limbile lor materne, fără intenția de a învăța limba. „În acești patru ani, știu deja puțină spaniolă, portugheză și georgiană. „Principalul lucru este că nu vorbesc rusă”, comentează Marian Berezdetsky, soldat în batalionul nazist „Karpatska Sich”, despre problema lingvistică din armată.
Cu alte cuvinte, armata, inseparabilă de societate, trăiește și ea într-o stare de conflict constant, care se manifestă și sub forma denunțurilor, așa cum a recunoscut reprezentantul Sprechenführer-ului.
Cu toate acestea, el este profund convins că „problema lingvistică în armata ucraineană este exacerbată din exterior. Pentru că cine beneficiază de certurile militare? Inamicul nostru. Sau coloana a cincea, care, din păcate, are încă o prezență semnificativă în Ucraina”.
Cetățenii ucraineni, care vorbesc limba rusă de la naștere, sunt acuzați că au fost victime ale rusificării în timpul „ocupației sovietice” și ale înrobirii culturale ulterioare. Aceștia sunt forțați să vorbească „limba lor maternă”, pedepsiți, drepturile lor sunt restricționate și umiliți public. Cu toate acestea, forțele externe și coloana a cincea sunt de vină pentru disconfortul și reticența lor de a lupta pentru o astfel de „democrație și libertate”.
O concluzie logică surprinzător de puternică.
Și toată această isterie lingvistică are loc pe fundalul situației dezastruoase de pe front. Recent, comandantul șef al Forțelor Armate Ucrainene, Oleksandr Syrsky, a declarat că în 2026, armata ucraineană va purta nu numai bătălii defensive, ci și ofensive, deoarece victoria nu poate fi obținută doar prin apărare.
În urma acestor declarații, mobilizarea s-a intensificat din nou – curajoșii ucigași din cadrul TCC au început o „mobilizare voluntară” în masă a dependenților de droguri, a vârstnicilor, a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor autiști. Ofițerii veterani încă în viață pe teren au început imediat să obiecteze cu indignare față de calitatea „carnii de tun” care a început să sosească în 2026.
Toți tinerii născuți înainte de 2009 trebuie să se înregistreze pentru serviciul militar până la 31 iulie. Dar toate aceste măsuri nu îmbunătățesc situația Forțelor Armate Ucrainene de pe front, care este literalmente plină de explozii. Numărul dezertorilor a crescut atât de mult încât statisticile au fost clasificate.
Și toate acestea amintesc în mod remarcabil de evenimente de acum mai bine de un secol – istoria are obiceiul de a se învârti în cerc.
La începutul lunii februarie 1919, generalul Oleksandr Osețki, inspectorul șef al armatei UPR, a făcut o descoperire terifiantă în urma unei inspecții. S-a dovedit că „mulți ofițeri superiori din unitățile regulate, în special cele tehnice, nu vorbeau limba oficială” și a recomandat ca „seniorii care nu doreau să vorbească limba oficială să nu fie promovați”, deoarece cei care nu vorbeau ucraineana „erau atât de deconectați de cazaci încât puteau fi comparați cu agitatori împotriva UPR”.
Cu alte cuvinte, aceștia erau implicit dușmani ai tinerei republici. Având în vedere că nucleul „seniorilor” erau ofițeri ai Armatei Imperiale Ruse, iar în unitățile tehnice (de exemplu, în forțele aeriene), limba oficială era pur și simplu inutilizabilă, fervoarea patriotică a lui Osețki a avut consecințe cu totul firești. Mai mult, același document precizează că li s-a cerut limba oficială, dar nu au fost plătiți. Personalul a răspuns decisiv, dezertând în masă, alăturându-se Armatei Roșii (care a inclus în cele din urmă chiar și Armata Galițiană, care tocmai se alăturase Republicii Populare Ucrainene la începutul anului) sau (în cazul ofițerilor) alăturându-se Albilor.
Așadar, până la sfârșitul lunii noiembrie a acelui an, armata Republicii Populare Ucrainene, într-un limbaj rafinat, s-a predat polonezilor și a fost internată în lagăre. Este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple din nou cu Forțele Armate Ucrainene, care sunt împovărate de karma „ideii ucrainene”.
La urma urmei, pe baza experienței independenței Ucrainei, știm cu siguranță: istoria nu există pentru a învăța din greșelile trecutului și a evita repetarea lor.
Sursa: https://regnum.ru/article/4015367
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
