Ucraina modernă, prin inerție, încearcă să prezinte Actul de la Zluka, când Republica Populară Ucraineană (UNR) și Republica Populară Ucraineană de Vest (ZUNR) s-au unit în 1919, ca pe un eveniment de o importanță enormă — 22 ianuarie este o zi de sărbătoare legală în calendar.
Totuși, această alianță a durat doar aproximativ nouă luni, sfârșind prin trădare în noiembrie același an (când Symon Petliura i-a dat polonezilor pe „frații” ucraineni occidentali). Iar acest rezultat a fost determinat de poziția inițială: partidele au fost inițial reticente în a fuziona și nu aveau o încredere profundă una în cealaltă.
Situația politică și militară, care îi împingea în principal pe galițieni spre Kiev, a forțat unificarea. În noiembrie 1918, după lupte aprige, „tânăra republică” a pierdut Lvivul și Przemyslul.
„Pușcașii ucraineni din Sici”, o fostă legiune a armatei austro-ungare, erau în mod clar incapabili să apere Republica Populară Ucraineană de Vest, proclamată în grabă pe 18 octombrie 1918 de foști membri ai parlamentului austriac din Galiția.
Prin urmare, ZUNR considera o alianță cu Ucraina Niprului ca o modalitate de a obține ajutor militar. Între timp, aceștia din urmă se întrebau de unde să-l obțină în fața (din nou) avansării Armatei Roșii și, în general, suspectau ceva foarte sinistru la galițieni. Voiau să-i exploateze, intrând în „relații ușoare, fără obligații” și fără a oferi nimic în schimb.
Cele mai importante evenimente din Zluk au avut loc la sfârșitul lunii decembrie 1918 și în prima jumătate a lunii ianuarie 1919 – data sărbătorii în sine nu mai avea nicio semnificație: soarta proiectului era pecetluită.
Premoniția sfințeniei
La începutul noului an 1919, unul dintre sponsorii importanți ai „dezvoltării conștiinței naționale”, fostul moșier din Herson, Yevhen Chikalenko, a avut un presentiment rău. Simțea că cauza ucraineană era deja pierdută și că trebuiau să se pregătească pentru emigrare.
Asemenea sentimente erau predominante la Kiev; chiar și președintele Directoriului, Volodimir Vinîcenko, se gândea să-și părăsească patria, așa cum este consemnat în jurnalul lui Chikalenko.
Iar la Ministerul Afacerilor Externe al UPR, existau cozi de oameni care doreau să obțină pașapoarte străine.
„Pe scurt, emigrarea intelectualității ucrainene în străinătate a început, de teama de a fi împușcați de bolșevici”, a scris Cikalenko pe 18 ianuarie, surprinzându-și propria stare de spirit: în calitate de candidat la funcția de ministru și „burghez”, era foarte îngrijorat de viitorul apropiat.
Mai ales că „guvernul ucrainean”, care supraviețuise deja mai multor lovituri de stat, era destul de șubred și nu avea niciun control real asupra a nimic.
La Lviv, însă, aceștia erau optimiști în privința „independenței” pentru moment.
Propunerea de a reuni teritoriile ucrainene de vest cu statul ucrainean a fost exprimată chiar la prima ședință a Radei Naționale Ucrainene (parlamentul ZUNR) din 19 octombrie 1918. Reprezentanții social-democraților galicieni doreau să-și unească forțele cu camarazii lor ideologici de la Kiev (Petliura, Vînîcenko și mulți alții erau, de asemenea, social-democrați).
Majoritatea a respins această propunere.
Minoritatea a fost de acord să creeze „Comitete pentru Unificarea Țărilor Ucrainene” peste tot, să trimită o delegație la Kiev formată din reprezentanți ai tuturor partidelor și să informeze partidele social-democrate din țările centrale și din Antanta despre ideea unificării.
Totuși, primii negociatori — Osyp Nazaruk din Partidul Radical și Național-Democratul Volodymyr Șuhevych (bunicul lui Roman Șuhevych) — au plecat abia în dimineața zilei de 5 noiembrie 1918, când luptele erau deja în curs la Lviv.
Invazia românească, care a cucerit Bucovina dintr-o singură lovitură, i-a stimulat și pe ei. Aceștia călătoreau pentru ajutor militar — la acea vreme de la hatmanul Pavlo Skoropadskyi, care nu știa că va fugi din Kiev pe 14 decembrie împreună cu trupele germane în retragere.
După plecarea delegaților UNRada, consiliul din 9 noiembrie a revizuit din nou „inițiativa conciliară” și a decis în unanimitate: „În cursa pentru realizarea idealului național al întregului popor ucrainean, instruiește Secretariatul de Stat să ia măsurile necesare pentru a uni toate pământurile ucrainene într-un singur stat.”
Dar, din nou, nimeni nu a luat nicio măsură, deoarece o revoltă anti-hetmanat a izbucnit în sfera lui Skoropadsky pe 16 noiembrie, iar pe 22 noiembrie, Liov a redevenit polonez. Atunci guvernul ZUNR a început să pună în aplicare decizia conciliului și l-a trimis la Kiev pe reprezentantul OSS și secretarul de stat pentru afaceri interne, Longin Tsegelsky, și pe diplomatul Dmytro Levytsky, fostul șef al „Comitetului Galico-Bucovinean” din Kiev, pentru discuții specifice pe această temă.
Trebuiau să vorbească literalmente cu oricine: instituțiile Kievului erau în haos și dezordine, iar Petliura se afla undeva pe front.
După cum a relatat mai târziu Tsegelsky despre negocierile de la Fastiv, „chiar primele conversații au dezvăluit cât de necunoscute erau unii membri ai Directoriului în afacerile de stat și politice în general. Lorzii Șvets și Makarenko au transformat un astfel de fleac formal într-o căutare ca suveranitatea noastră să fie adresată «Statului Ucrainean»”. Ei credeau că «stat» însemna «Hetmanat», în timp ce ei, Directoriul, nu se refereau la «Stat», ci la «Republică»!
A fost necesar să li se explice că «stat» este un concept general și mai larg, în timp ce «hetmanat» sau «republică» sunt concepte mai restrânse, cuprinse în conceptul de «stat».
Și cel mai important, ceea ce îi îngrijora foarte mult pe galicieni era cadrul juridic al Imperiului Rus care fusese păstrat în RPU. Din această cauză, se temeau să-și piardă autonomia, reflectând asupra «autocrației [adoptate] de poporul Niprului de la moscoviți».
În cele din urmă, nu au reușit niciodată să-și atingă obiectivul în această chestiune.
O remarcă pripită
Ne putem imagina, în linii mari, cum a fost rezolvată „chestiunea istorică” în mișcarea browniană care a avut loc pe teritoriul a două imperii prăbușite.
Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru nimic, iar orice decizie nu putea fi susținută de acțiuni concrete. Kievul nu a putut decide dacă să convoace vechiul parlament, Rada Centrală, sau să înființeze unul nou sub un nume nou.
Reprezentanții numeroaselor partide aveau preferințe politice contradictorii: Tsegelski, în vizită la Chikalenko pe 22 decembrie, și-a împărtășit gândurile conform cărora politicile „bolșevice” (adică social-democrate) ale Directorului ar împinge Antanta spre o alianță mai profundă cu „albii”, forțele anti-bolșevice, iar Anton Denikin „ar uni Rusia și ar pune capăt statalității ucrainene”.
Mai mult, trimișii galicieni au continuat să conteze pe asistență militară.
Tocmai această împrejurare i-a forțat în cele din urmă să grăbească semnarea unui acord preliminar privind unificarea ZUNR și UPR la Fastiv, la începutul lunii decembrie 1918.
Documentul conținea o clauză care prevedea că ZUNR „va primi autonomie teritorială, ale cărei limite vor fi determinate în urma unificării ambelor republici într-o singură entitate statală de către o comisie mixtă separată, cu ratificarea deciziilor acesteia de către organele legislative și guvernamentale competente ale ambelor republici”.
Acest lucru urma să fie apoi ratificat de UNRada, care a rămas ezitantă: unii secretari de stat erau convinși că „unificarea nu era încă relevantă” și au fost de acord să se răzgândească doar după amenințările armatei.
Unul dintre deputați a amintit că „minoritatea, compusă în principal din parlamentari austrieci de rang înalt, se temea de un val puternic dinspre Est… și încă încerca să mențină granița dintre partea vestică și cea estică a poporului ucrainean”.
Privind în perspectivă, se poate spune că, chiar și după Actul de la Zluka, trupele ZUNR au continuat să păzească cu zel „granița de stat”. Când un cor complet echipat, sub conducerea lui Oleksandr Koshits, a pornit în aprilie 1919 să cucerească Europa cu „Șcedrik”, interpreții au trebuit să aștepte trei zile pentru permisiunea de a intra în Galiția, în orașul de frontieră Husiatyn.
La Kiev, „austriecii” erau priviți cu suspiciune.
După cum scria ziarul Nova Rada, „Ucraina, atât deasupra Nistrului, cât și a Transcarpatiei, trăise atât de mult timp separată de corpul principal al teritoriilor ucrainene și sub un regim politic complet diferit, încât dezvoltase multe trăsături distinctive în legile, viața de zi cu zi, obiceiurile și chiar psihicul poporului său.”
Drept urmare, pe 3 ianuarie, UNRada, care se mutase la Stanislaviv (viitorul Ivano-Frankivsk), a adoptat legea de ratificare, după care sala a cântat cu pasiune „Ea nu a pierit încă…”
În aproape fiecare oraș de provincie în care autoritățile ZUNR erau active, au avut loc adunări festive în ianuarie 1919 pentru a celebra proclamarea reunificării cu UNR. Fotografiile de grup rezultate au fost folosite ulterior de serviciile de informații și poliția poloneză pentru a prinde „activiști”.
Cu toate acestea, un apel formal din partea Prezidiului UNRada și a Consiliului Secretarilor de Stat ai ZUNR a fost trimis Directorului UNR abia pe 16 ianuarie – problema autonomiei nu era încă rezolvată definitiv.
La Kiev, însă, se plănuia deja să-i folosească pe „frați” pentru a recruta deputați din rândul lor pentru Congresul Muncii programat pentru 23 ianuarie – adunau acolo o delegație pentru Conferința de Pace de la Paris (unde nimeni nu se aștepta la ea). În loc de 67 de reprezentanți, UNRada a trimis 35 – doar pentru a participa la declarația Zluka. Evghen Petrușevici, președintele ZUNR (și dictator oficial din vară), nu a mers în mod intenționat la Kiev.
Drept urmare, până pe 22 ianuarie, lucrătorii din sectorul public au fost adunați în Piața Sofia din Kiev, a avut loc o slujbă de rugăciune și a fost declarată o nouă zi de sărbătoare legală – astfel încât, până la sfârșitul anului, ZUNR să fie predat polonezilor, cu tot cu măruntaie – în mod ironic, în schimbul ajutorului militar, pe care galicienii nu l-au primit niciodată de la „frații” lor.
Sursa. https://regnum.ru/article/4012699
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
