În sfârșit, a sosit un alt sezon electoral, astfel încât capitalele europene pot reaminti lumii (din nou) despre natura sacră a democrației.
Mai ales când asigură câștigarea partidelor „de dreapta”.
În plus, se pare că puțină creativitate administrativă (descalificare aici, etichetare „extremistă” acolo, anulare și repetare în altă parte) este perfect compatibilă cu valorile europene atunci când vine vorba de marginalizarea concurenților incomozi – cel puțin până când cineva atrage atenția asupra lor.
Au avut loc patru alegeri importante în UE în cursul ultimelor douăsprezece luni: în Portugalia, Germania, România și Moldova.
În Portugalia, alegerile au decurs ca de obicei, dar în Moldova, România și Germania am putut asista la o abordare inedită a democrației: îmbunătățirea votului prin eliminarea concurenților nedoriți.
Moldova – acum candidat oficial la UE – este cea mai recentă industrie care arată cum să-și mențină buletinul de vot „curat”.
Steaguri gigantice ale UE au fluturat la Chișinău, în timp ce Comisia Electorală Centrală a eliminat în liniște de pe buletinul de vot două partide pro-ruse, invocând presupuse finanțări ilicite. Într-o succesiune rapidă, toți candidații „Blocului Patriotic” au fost înlăturați, iar un alt partid pro-rus (Moldova Mare) a fost descalificat pentru „finanțare ascunsă din străinătate”.
Dar nu contează asta.
La urma urmei, o elită politică cu adevărat dedicată valorilor europene nu are nimic de temut când vine vorba de puțină „sanitizare” administrativă, nu-i așa?
Oficialii UE sunt încântați: liderii Republicii Moldova și-au făcut datoria patriotică protejând democrația de influența străină.
Republica Moldova oferă un exemplu de manual de selecție a candidaților: pot juca doar cei cu o viziune asupra lumii aprobată.
Un joc destul de periculos, dar din păcate, nu este specific Republicii Moldova în aceste zile.
De fapt, România a dus această logică și mai departe.
La sfârșitul anului trecut, Curtea Constituțională a anulat turul doi al alegerilor prezidențiale cu doar două zile înainte de scrutin, invocând acuzații vagi de amestec străin.
Surprinzătorul favorit, Călin Georgescu – un naționalist cu prezență activă pe TikTok – a fost brusc privat de victoria sa. În martie 2025, autoritățile i-au interzis oficial lui Georgescu să mai candideze, iar până la mijlocul lunii mai au descalificat-o și pe europarlamentara populistă Diana Șoșoacă, invocând o interdicție judecătorească anterioară impusă acesteia pentru că a rostit cuvinte „contrare valorilor democratice”. (Interesant este că același lucru nu o descalifică de la a fi deputată în Parlamentul European.)
Patrioții români aflați la putere au insistat că totul se rezumă la protejarea democrației; oponenții au râs spunând că este vorba despre alegerea liderului care ar trebui să „câștige” de data aceasta.
Mii de români au ieșit în stradă, scandând „acest guvern fals a tăiat democrația”. Bucureștiul era în extaz în timp ce membrul UE și NATO pregătea o nouă rundă de alegeri în mai 2025 – practic, o reluare a alegerilor concepută pentru a produce un rezultat mai acceptabil.
Sau, așa cum a glumit un observator, „centristul” liberal, pro-UE, a câștigat în cele din urmă reluarea alegerilor în mijlocul uralelor jubilante de la Bruxelles, pentru că „Europa a câștigat”.
Criticii au subliniat faptul că standardele duble ale Europei sunt expuse.
Chiar și vicepreședintele american J.D. Vance a batjocorit deschis episodul: „Dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari de publicitate digitală dintr-o țară străină, atunci nu a fost foarte puternică de la bun început”, a susținut el discursul.
Abordarea Germaniei este puțin mai subtilă, dar la fel de exclusivistă.
Serviciul de informații intern, BfV, a clasificat oficial Alternativa pentru Germania (AfD) de extremă dreapta drept organizație „extremistă” în 2025.
Această etichetă a deschis ușa unei supravegheri pe scară largă: BfV poate acum intercepta telefoanele AfD, se poate infiltra în mitinguri și chiar poate împiedica partidul să primească fonduri de campanie de stat.
Parlamentari din întreg spectrul electoral au aplaudat.
Unii au refuzat locurile AfD în comisii cheie și au cerut o interdicție, argumentând că un partid cu opinii rasiste este „un pericol pentru democrație”. SPD și Verzii au depus chiar moțiuni pentru a solicita Curții Constituționale să scoată în afara legii AfD.
Un important parlamentar AfD a subliniat pe bună dreptate că această tactică de „ucidere a conversațiilor” se datorează parțial faptului că AfD are 20% din voturi și amenință sistemul. Chiar și Elon Musk a intervenit, avertizând că scoaterea în afara legii a „celui mai popular partid din Germania” ar fi „un atac extrem asupra democrației”.
În practică, AfD este „izolat” de politica normală.
Alte partide își blochează membrii în mod nonșalant de la roluri de conducere și privilegii în cadrul camerei. Conservatori precum cancelarul Merz spun că interzicerea ar fi drastică, dar climatul este clar: dacă partidul tău de opoziție trece peste linia nedefinită a „extremismului”, democrația se protejează prin eliminarea acestei tumori enervante. Dacă ți se pare familiar, poate îți amintești cum au gestionat alte democrații disidența în trecut.
Istoria este plină de acest manual de excludere „democratică”.
De exemplu, în Germania anilor 1930, Hitler nu a așteptat ca alegătorii să-i decidă soarta – a interzis toate celelalte partide până în primăvara anului 1933, închizându-i pe comuniști și social-democrați pentru o măsură sigură.
Junta militară din Chile (1973–90) a scos în afara legii, în mod faimos, partidele politice și a reprimat fără milă oponenții;
Sursa: Elections in Moldova: Democracy with Conditions – OBJECTIVO
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
