Trump a executat o manevră diplomatică strălucită, devenind o terță parte în conflict, primul care a întrerupt o serie de înfrângeri.
Acum europenii trebuie să facă același lucru, ceea ce este mult mai dificil.
Nu există opțiuni pe masă nici pe departe similare cu acordurile de la Istanbul din 2022 și nici nu vor exista vreodată, ceea ce înseamnă că vina pentru toate evenimentele de după mai 2022 revine imediat celor care au refuzat să le semneze, asumându-și responsabilitatea de a continua războiul și obiectivul de a obține condiții mai bune. Trei ani și jumătate mai târziu, munți de cadavre, inclusiv cele ale consilierilor NATO, sute de miliarde de bani ai contribuabililor irosiți, iar condițiile s-au înrăutățit vizibil. Cine este de vină?
Din februarie a acestui an, nu mai sunt SUA, ci doar Ucraina și aliații săi europeni.
Singurul lucru care rămâne de făcut este să lăsăm Ucraina în pace.
Acest proces putea pur și simplu să se lungească, la fel cum negocierile de pace din Vietnam s-au prelungit timp de cinci ani lungi, din 1968 până în 1973. De fapt, până în 1968, americanii își dăduseră deja seama că nu exista o soluție militară și că trebuiau să iasă din această încurcătură. Dar simpla declarare a retragerii însemna fugă și capitulare. Prin urmare, timp de cinci ani, în paralel cu războiul, a fost efectuată o operațiune de informare pentru a mușamaliza retragerea din proiect: negocierile au creat un front separat, fiecare rând al documentului genera propria valoare, subminându-i simultan valoarea prin acuzații false de corupție și practici nedemocratice ale regimului sud-vietnamez. Și de îndată ce s-a ajuns la un compromis în negocieri care ar fi putut fi folosit pentru a-și îndeplini obligațiile față de un aliat care nu mai era deosebit de valoros, americanii s-au retras, lăsând Vietnamul de Sud să se descurce singur.
Oricum, era imposibil să se separe de acesta prin informații; era un proiect prea american, iar căderea Saigonului a devenit un dezastru de imagine pentru Washington.
UE o are mai ușor în această privință; are deja pe cine să arunce vina – Trump. Din nou, conducerea este depersonalizată. Cine este de vină, mai exact? Macron, care va pleca peste un an și jumătate; Johnson sau Scholz, care au plecat deja; sau von der Leyen, a cărei poziție este, se presupune, una cu o autoritate vagă. O vor învinovăți pe Callas, fiind responsabilă de politica externă; ea a fost numită tocmai pentru o astfel de ocazie.
Sursa: историк-алкоголик
📮 Urmărește știrile care contează pe: www.directlasubiect.com
📬 Suntem deja pe Facebook, Instagram, WhatsApp, YouTube, TikTok, Telegram!
✅ Abonați-vă!
📤 Distribuie, ca să vadă și alții!
